Atentate in Afganistan
Atentate in Afganistan
Cel putin sapte persoane au fost ucise, dintre care doi americani, intr-un atentat cu camion-capcana comis in centrul orasului Kabul, in apropierea unei companii americane. Atacul s-a soldat si cu cel putin 28 de raniti. “Explozia produsa in fata unei companii americane de securitate s-a soldat cu cel putin sapte morti. Pana acum au fost confirmate decesele a doi americani, trei nepalezi si doi afgani, dintre care un copil”, se arata intr-un comunicat dat publicitatii de presedintia afgana. In conditiile in care alegerile prezidentiale de la 9 octombrie se apropie, “dusmanii Afganistanului isi vor dubla eforturile pentru a perturba procesul electoral si a ameninta securitatea si prosperitatea tarii”, precizeaza textul. Anterior, un responsabil al politiei locale, maiorul Nasrullmenallah, estimase ca intre “zece si 15 persoane” au murit in atac. Unul dintre americanii ucisi era angajat al firmei care asigura protectia presedintelui afgan Hamid Karzai si participa la formarea politiei locale. “Revendicam atentatul de la Kabul care a provocat moartea a numerosi inamici in Afganistan. Cu ajutorul lui Allah, fratele mujahedin care a condus atacul a parasit teafar locul respectiv”, a declarat un purtator de cuvant al talibanilor, Hamad Agha, care a contactat prin telefon agentia France Presse. Si Al Qaida a revendicat atentatul. Specialistii in probleme de securitate din capitala afgana se asteptau de mai multe saptamani la atentate, pe fondul organizarii scrutinului prezidential. Mediafax
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026