Athena vegheaza limitele

Pe strada Eminescu, chiar alaturi de Galeria H”art, am avut surpriza sa gasesc un nou anticariat, specializat in carte veche romaneasca. Locul este de fapt o noua filiala a Ant”Art-ului de pe Hristo Botev nr. 31, despre care vom vorbi cu alta ocazie.

Pe rafturi, intre prima editie Maytrei si “O cercetare critica…” (destul de prafuita, rupta etc.) gasesc “Limitele” lui Dan Botta, aparuta la Cartea Romaneasca, volum tiparit in luna aprilie a anului 1936 si numerotat 628. Ganditor original, fara teama de a intrece masura (limitele), Dan Botta se pastreaza totusi in cadrul unui neoclasicism hranit de lecturi foarte serioase din cultura anticilor. Ceea ce-l departeaza insa de mainstream-ul clasicistilor este incercarea sa constanta de a suprapune fondul greco-roman unui strat foarte “influent” de traditie thracica. Afirmatii precum cea in care Botta pune suflul thracic (dionisiac) la baza tragediei si filosofiei grecesti sunt oarecum riscante (nu atat in privinta tragediei, unde nietzscheeana Nasterea tragediei, cat si “Grecii si irationalul”, volumul lui E.R. Dodds, afirma acelasi lucru), cat in ceea ce priveste filosofia, unde Botta “intinde coarda”. Thracitatea ar fi strabatuta de un scepticism incurabil, al carui revers este privirea iscoditoare, cercetarea naturii lucrurilor.

Total opus fratelui sau, Botta fascineaza insa in imnurile filosofice inchinate Athenei, zeita infricosatoare a ratiunii, deci a limitelor, in identificarea spiritului profund al Olandei in pictura lui Vermeer (“Presimt in silabele acestui nume – Vermeer – fastul verde al fundurilor marine, nu stiu ce aer limpede si salin, prezenta Olandelor ambigui de apa sI pamant.”) etc…

Si, uimitor, in ultimul eseu al Limitelor, iata o afirmatie extrem de actuala si polemica, daca o contextualizam: “Ideia catolica reprezinta constiinta unei omogenitati a Europei, a solidaritatii europene si constiinta imanentei Spiritului.” Un lucru de care alcatuitorii constitutiei europene n-au prea tinut cont.