Atunci când prețurile se dublează.../ Remus Andrei Ion
Cel mai acaparator, incitant, emoționant moment al unei licitații de artă este mai de fiecare dată provocat de licitarea și supralicitarea unei lucrări, a unei creații, cu mult peste prețul de pornire, până la dublu, chiar triplu...
Cel mai acaparator, incitant, emoționant moment al unei licitații de artă este mai de fiecare dată provocat de licitarea și supralicitarea unei lucrări, a unei creații, cu mult peste prețul de pornire, până la dublu, chiar triplu…
Șoșotelile încep cam după al zecelea pas de licitare, emoțiile nu mai sunt stăpânite când prețul se apropie de dublu… iar la final aplauzele, strigătele de “Bravo”, ca la Operă. Poate nu degeaba, cele mai populare licitații de artă din România au avut loc zeci de ani la Teatrul de Operetă, iar mai recent la Opera Națională. Arta provoacă de altfel reacții nebănuite: cozi la muzee – dar numai în Noaptea Muzeelor când se intră gratis, tropăit de picioare care să întărească aplauzele chiar în Sala Mare a Palatului – dar numai la unele concerte din Festivalul George Enescu -, lacrimi de fericire – mai ales la premierele de teatru sau la câte o reprezentație care emoționează peste așteptări, peste tot ce și-au închipuit regizorul și trupa la repetiții… Un moment remarcabil recent din licitații este legat de unul dintre tablourile de vârf ale lui Nicolae Grigorescu, cumpărat cu o sumă extremă din licitație de un colecționar din străinătate, dar care nu își poate lua lucrarea afară din țară și preferă să o expună permanent la un muzeu. Practic, o pictură fundamentală, dintre cele care peste ani pot produce un nou record de piață, a ieșit dintr-o proprietate particulară închisă și poate fi văzută de oricine la muzeu, dar rămâne totuși o achiziție privată. Astfel de gesturi, nobile, ambițioase, care au în spate mulți bani, dublează interesul pentru o piață de artă care poate încă genera subiecte de cancan, surprize, vânzări radicale, cote uriașe în mod necontrolat.
Dar revenind la situațiile curente, o recentă licitație cu Pallady, Luchian, Petrașcu, Baba, Băncilă, Pacea, Verona, Mutzner, a fost dominată de oferta cu repetiție pentru “La fântână”, un ulei pe pânză a lui Rudolf Schweitzer Cumpăna datat, atenție!, 1922. Un tablou cu o anume strălucire rezultată din jocul umbrei pe toate elementele din compoziție, de la personaj, fata cu ulciorul pe cap, până la fântână, fragmentul de casă din fundal, copacii, firele de iarbă… Prețul de pornire s-a dublat pentru o lucrare care face istorie în creația artistului… Cumpăna a avut anul trecut vânzări înregistrate de peste 195.000 de euro penrtu 56 de lucrări, iar în 2009, 42 de lucrări i s-au cumpărat cu doar 86.238 de euro. Diferențe majore sunt la cei mai mulți dintre artiștii de top: Luchian a avut un 2010 fulminant, cu încasări de aproape 600.000 de euro pentru 10 lucrări, în timp ce în 2009 i se vindeau doar 2 tablouri, cu nici 38.000 de euro! Tonitza, care a condus în 2009 cu încasări de peste 413.000 euro pentru 15 lucrări, este în 2010 pe locul trei abia, dar cu 465.000 de euro. Țuculescu, Pallady, Petrașcu, au sărit și ei de 400.000 de euro încasări anul trecut în timp ce în 2009 doar Tonitza depășea acest prag și cu doar 13.250 euro.
Miza cea mare este însă Nicolae Grigorescu, pentru care ținta este atingerea și depășirea pragului de 500.000 de euro pentru o lucrare. “De atunci înainte se poate întâmpla orice pe piața de artă de la noi”, este observația, degajată în felul ei, care justifică atingerea cât mai rapidă a acestei cote pentru Grigorescu. Un artist cu încasări uriașe anul trecut, de aproape 650.000 de euro doar în licitațiile la vedere și numai zece picturi adjudecate! În 2009, încasările au fost de doar 220.000 de euro pentru șase lucrări… Exemplul imediat este la Alis, unde o pânză care nu s-a cumpărat în ianuarie 2000, “Șatra”, a fost adjudecată în decembrie 2009 cu 40.963 de euro (http://www.alis.ro/investitia.htm). Preț mare? Preț mic? Este oarecare în raport cu recordul absolut Grigorescu, de 270.000 la ciocan, pentru “Țărăncuță odihnindu-se” (http://www.artmark.ro/2011/03/topul-celor-mai-bine-vandute-10-opere-de-arta-in-cadrul-licitatiilor-artmark/). Grigorescu are cinci lucrări de peste 200.000 de euro! Toate minunile au fost posibile prin publicitarea ideii de investiție în artă ca soluție de plasamente sigure, inclusiv pe timp de criză. Secretul vânzărilor radicale pentru Nicolae Grigorescu și Tonitza a fost listarea lor la prețuri de top, cu evaluări care oricum au fost undeva în jurul vârfului de cotă pentru a putea fi clar depășit. Au fost situații în care mai mulți cumpărători au pornit de la ideea de a cumpăra cel mai scump tablou din licitație. Ei bine, atunci când prețul se dublează pentru o lucrare din media listei contabile de prețuri sau chiar din partea de jos a unei astfel de liste, achiziția are o cu totul altă valoare sntimentală: de multe ori cel cumpără poate spune cu sufletul împăcat că are “cea mai frumoasă lucrare din licitație”! Exemplar!
artalicitata@blogspot.com
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026