Versiunea completă
Media & Advertising

Audiente TV

In anul 2002 Stirile PRO TV au condus in topul audientei, devansand in optiunile telespectatorilor principalele oferte rivale in materie de programe informative ale posturilor Antena 1 si Romania 1. Analiza datelor de audienta efectuata de institutul CSOP Taylor Nelson Sofres pe intervalul 1 ianuarie 2002 - 31 decembrie 2002 a relevat statutul de lider de piata al PRO TV la nivelul tuturor celor…

Ziarul Financiar · 9 ianuarie 2003 · 1 min de citit

In anul 2002 Stirile PRO TV au condus in topul audientei,  devansand in optiunile telespectatorilor principalele oferte rivale in materie de programe informative ale posturilor Antena 1 si Romania 1.
Analiza datelor de audienta efectuata de institutul CSOP Taylor Nelson Sofres pe intervalul 1 ianuarie 2002 – 31 decembrie 2002 a relevat statutul de lider de piata al PRO TV la nivelul tuturor celor patru emisiuni informative ale zilei. Astfel, PRO TV a avut, in medie, cele mai urmarite stiri ale diminetii si dupa-amiezii, precum si ale serii si ale noptii.
Stirile de la ora 19.00 prezentate de Andreea Esca si Adriana Muraru au inregistrat in cele 365 de zile cea mai ridicata cota medie de audienta a anului – 9.3 puncte de rating si 26.9% cota de piata. Principala emisiune informativa a zilei de la Antena 1, “Observator”, a realizat o medie de 8.5 puncte de audienta si o cota de piata de 25.4%. Jurnalul de la Romania 1, programat in primele noua luni ale anului la ora 20.00, a avut o medie de 9.2 / 24.1%, dar audienta sa a scazut considerabil in ultimele trei luni ale anului. Mutat la ora 19.00, principalul program de stiri al televiziunii nationale a reusit in octombrie, noiembrie si decembrie doar o medie de 6.8 puncte de rating si 17.0% cota de piata. PRO TV a avut si cele mai vizionate stiri ale diminetii inregistrand o medie anuala de 3.2 puncte de audienta, fata de numai 2.3 cat au reusit stirile similare ale Antenei 1.

Citește și