Aurel Bulacu, incizie pe oglindă/ de Daniel Nicolescu

Aurelia Mocanu (coordonator)

Aurel Bulacu

Editura Institutului Cultural Român, 2012

Un nou album marca ICR – amplu, splendid paginat, cu lumini ce provin nu doar din becurile “aprinse” pe copertă, ci și dintr-un etern soare negru al melancoliei autorului, cu texte sprintene și condiții tipografice luxoase – a fost dedicat graficianului Aurel Bulacu.

Grădina cu amintiri plastice ce poartă gheara maestrului a fost lucrată atent, după o schemă de design inteligent, în însoțiri potrivite de text și imagine, de către Aurelia Mocanu. Cea care a găsit de cuviință să-i aloce cuvântul preliminar chiar artistului. Simplitatea micro-autobiografiei rezultate, buna-cuviință a confesiunii, exactitatea tonului erau exact elementele de contrast de care avea nevoie uriașa, baroca, labirintica dezvoltare iconografică a operelor autorului. “M-am născut în ziua de 19 august 1947, la Craiova. (…) Traiul modest nu m-a împiedicat să am o copilărie plină de bucurii, cu pasiuni pentru sport și pentru desen.” (“Inciziue pe oglindă”) După ce pomenește toate momentele esențiale ale devenirii sale, absolvirea liceului și Institutului de Arte, prima expoziție peste hotare (la Accademia di Romania, 1973, Roma), premiile și expozițiile personale sau de grup, Bulacu mărturisește cu candoarea artistului care s-a dorit mereu elev: “Însă, mai important decât toate, am avut bucuria să admir pe viu opera unor artiști ca Toulouse Lautrec, Klee, da Vinci, Michelangelo, Velasquez, Klimt, Bonnard, de Kooning, Francis Bacon, arta etruscă, arte povera, pop-art, Kapoor, Botero și, desigur, lista poate continua.” Eclectismul gustului și afinităților, expus aici sub semnul unui gest de reverență, s-a reflectat constant și în viziunile sale plastice, care au cochetat cu toate stilurile, care au respirat și poverismul și expansiunea luxuriant decorativă a lui Klimt, și grația aeriană a liniei lui Lautrec, dar și derutanta forță a ductului lui Bacon.

Din textele (semnate de coordonatoare, de Adrian Guță și Doina Păuleanu) care acompaniază imaginile, am ales un fragment grăitor în care Aurelia Mocanu povestește privitorilor câteva dintre secretele de laborator ale graficianului și din ritualurile sale creatoare: “Când pornește desenul, Bulacu călește hârtia și la propriu, și la figurat. La propriu, o prinde de planșetă cu benzi adezive, benzi care s-au lipit în memoria sa plastică și din armurile în curs de restaurare. La figurat, după desprinderea desenului de pe planșetă, în oglinda paginii rezultă adesea un supliment de perimetru grafic, o eboșă de chenar pensulat liniar sau șerpuitor. Delimitarea teritorială a figurii, totdeauna plenară și decis impostată, se face prin varii caroiaje, unele mărunte, ca pe caietul de artimetică, altele orizontale, mai mult sau mai puțin ample, ca pe foile dictando. Mixajul dintre tipurile de rețele grafice și parametrii lor de module variabile asigură un schelet ortogonal, o tramă care devine imediat o trambulină de eliberare…”