Aurelian Dochia: Grecii îi vor urî pe nemți
Analistul economic Aurelian Dochia consideră că Grecia se află în fața unei decizii istorice - "fie alege să sisteze plățile și să iasă din zona euro, fie alege să trăiască din mila celorlalte state europene".
Analistul economic Aurelian Dochia consideră că Grecia se află în fața unei decizii istorice – “fie alege să sisteze plățile și să iasă din zona euro, fie alege să trăiască din mila celorlalte state europene”. El apreciază totuși că “este ceva mai bine pentru Grecia să accepte să trăiască din ajutoarele UE care îi permit să plătească în continuare salariile funcționarilor publici din administrație și pensiile populației”. Dochia atrage atenția că problemele statului elen sunt mai complicate și nu pot fi remediate prin pachetul de asistență financiară, care nu face decât să amâne deznodământul. El consideră că “supravegherea permanentă a Greciei este o măsură prea târziu aplicată, recesiunea economică va continua, iar finanțarea deficitului bugetar va rămâne la mila partenerilor europeni”. “În Grecia germanii sunt văzuți drept oamenii răi, la fel cum în Argentina au fost văzuți cei de la FMI, dar dacă n-ar fi fost ei, ar fi fost piețele financiare. Imaginea negativă a Germaniei va continua să-și păstreze amprenta și în următorii zeci de ani în conștiința colectivă a grecilor și va reprezenta o sursă permanentă de nemulțumiri populare.”
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026