Aurul românesc depozitat peste hotare

Cum globalizarea tinde nu numai să aducă țări și civilizații la un numitor comun, ci și să niveleze fără discernământ, eforturile de păstrare a identității naționale nu sunt niciodată suficiente dacă sunt făcute cu inteligență, rafinament și lipsă de fanatism.

Un astfel de efort, unic din multe puncte de vedere, a fost realizat pe parcursul unei vieți de academicianul Virgil Cândea, de la a cărui plecare din această lume s-au împlinit recent cinci ani. Personalitate fără egal, după ce a dobândit nu mai puțin de trei licențe (drept, filosofie și teologie ortodoxă) și un doctorat în filosofie, lui Virgil Cândea îi datorăm nu numai o serie de cărți și studii dedicate preponderent culturii române vechi, nu îndeosebi seria de “Opere” a lui Cantemir, ci și o altă serie de volume intitulată “Mărturii românești peste hotare”. Din această ultimă operă, al cărei subtitlu – “Creații românești și izvoare despre români în colecții din străinătate” – ne lămurește mai bine asupra conținutului, a apărut o nouă serie la Editura Biblioteca Bucureștilor. Deocamdată avem parte de primele trei volume editate sub îngrijirea fiicei marelui om de spirit, doamna Ioana Feodorov, ea însăși prestigios cercetător.

Preocupările pentru istoria românească oglindită în diverse muzee, biblioteci și arhive aflate peste hotare sunt, evident, destul de vechi: “Stolnicul Cantacuzino citează în «Istoria Țării Românești» nu mai puțin de 26 de autori antici, medievali și moderni. În «Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor», Dimitrie Cantemir folosește o bibliografie impresionantă de texte clasice grecești, latine și bizantine consultate în bune ediții contemporane lui sau după istorici occidentali. Formarea de biblioteci umaniste – ca acelea ale Cantacuzinilor, Brâncovenilor și Mavrocordaților – exprimă nu numai dorința de lărgire a orizontului cultural, dar și convingerea că pentru buna cunoaștere a trecutului național apelul la istoriografia străină este indispensabil”, subliniază autorul în prefața volumului prim (p.VI).

Noua serie este adusă la zi, au fost făcute adăugiri și eventuale îndreptări. În acest fel și-au dat concursul alți cercetători prestigioși precum: Andrei Pippidi (care a revizuit toate trei volumele, făcând și notele necesare acolo unde se cădea), Andrei Timotin, Daniel Cain, Cristian Luca, Ovidiu Cristea, Daniel Suceavă, Ovidiu Olar, Mihai Mitu, Vlad Alexandrescu, Liviu Bordaș, George Grigore ș.a.m.d.

Ea însăși specialistă în cultură arabă și contribuitoare la revizuirea volumelor, Ioana Feodorov notează că prima serie a apărut în doar două volume din cele cinci preconizate. Întrucât metodologia preferată de Virgil Cândea a fost aceea de a așeza toate informațiile în funcție de țara în care au fost găsite, volumul I din această nouă serie pornește cu Albania și se oprește la Etiopia, volumul al II-lea se oprește la Grecia iar al II-lea la Olanda. După ce a fost distins în anul 2001 de Ministerul Culturii cu “Premiul național pentru valorificarea și promovarea patrimoniului național” pentru cele două volume, profesorul Virgil Cândea, devenit vicepreședinte al Academiei Române, “nu a mai avut răgazul de a continua pregătirea pentru tipar a bogatului material pe care îl adunase cu privire la țările ce urmau. La plecarea sa dintre noi, în 16 februarie 2007, el a lăsat posterității circa 10.000 de fișe manuscrise aflate în diverse stadii de finalizare, precum și un mare volum de materiale documentare pe care urma să le valorifice în lucrare.” (p. LXXIX).

…În continuarea articolului nostru precedent dedicat Muntelui Athos (vezi aici:

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/unde-este-muntele-athos-de-marius-vasileanu-9337014 ) descoperim în volumul al doilea, care se încheie cu Grecia, o mulțime de indicii despre piesele românești existente acolo. “Pentru români, întreaga zonă a Mediteranei Orientale a însemnat teritoriu de acțiune culturală. Multe din monumentele care împodobesc astăzi așezăminte celebre de la Muntele Sinai și Muntele Athos până în insulele Mării Egee, multe din operele de artă păstrate la Ierusalim, Istanbul, Atena și în atâtea alte părți din Europa de sud-est sau Levant au fost create din inițiativă românească sau de artiști și meșteri de la noi. Istoricul rus Porfirie Uspenski, la capătul unor îndelungate cercetări, putea afirma că «Niciun alt popor ortodox nu a covârșit Muntele Athos cu atâtea binefaceri ca poporul român»” (p. VIII) mai arată Virgil Cândea. De altfel, conform datelor statistice ale vremii cercetate de Marin Popescu-Spineni (vezi și lucrarea acestuia “Procesul mănăstirilor închinate. Contribuții la istoria socială românească”, București, 1939, p.160), în pragul secularizării “o cincime din moșia țării, 1544 pogoane de vie și peste 4000 prăvălii din orașele mari erau ale celor 71 de mănăstiri, 25 de schituri și 14 biserici închinate Locurilor Sfinte” (p. IX).

Un alt aspect sublinat de autor este acela că “românii au deținut mult timp aprope în exclusivitate privilegiul tiparului din Europa de sud-est, până în Orientul apropiat. Acest fapt explică prezența noastră prin cărți până la Athos, în Anatolia, la Ierusalim, Sinai și Alexandria, în toată Iugoslavia, Ucraina și vechile mănăstiri rusești, până la Munții Urali și Marea Caspică. Tiparul slavon inaugurat de Macarie în Țara Românească în 1508 a folosit tuturor popoarelor slave de est și sud-est care utilizau această limbă liturgică” (p.X).

Tot în primul volum aflăm despre metodologia conform căreia a fost întocmită lucrarea. S-a ținut cont, în ordine, de țară, localitate, apoi de colecție. În cadrul colecțiilor, ordinea este: documente, manuscrise, cărți rare, periodice, hărți, planuri, atlase, opere de artă, alte piese muzeale (arheologice, numismatice etc). Toate acestea au parte în interiorul lucrării de o minuțioasă descriere, referințe. Această nouă serie din “Mărturii românești peste hotare” apare sub egida Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române (I.S.S.E.E.). Se intenționează un număr de cinci volume dintre care ultimul să cuprindă indicii întregii serii.

Cine va avea curiozitatea să parcurgă numai paginile dedicate Greciei (vol. II) care însumează peste 3.400 de repere sau cele dedicate Franței (vol. II) cu aproape 1.400 de repere, va realiza ce teren imens de cercetare există. Căci totdeauna despre documentele sau piesele respective se mai poate scrie ceva, se vor descoperi alte documente (colaterale) și informații prețioase, se poate țese o poveste. Exemplu: Japonia nu are decât două repere, mai exact două piese originale semnate de Constantin Brâncuși, aflate în muzee de stat. Sau, Letonia – tot cu două piese: cartea “Învățături” scrisă de Avva Dorotei și dedicată Mitropolitului Kievului Petru Movilă (apărută în slavonă în 1628) și o alta intitulată “Sluzebnik” (Lvov, 1637) apărută cu binecuvântarea aceluiași Petru Movilă născut la Suceava – ambele aflate la Biblioteca Centrală a Academiei de Științe a Lituaniei.

Seria “Mărturii românești peste hotare” este o operă a cărei anvergură și acută utilitate puțini o realizează. Să sperăm că de această dată editarea va fi dusă la bun sfârșit fiind încredințați că nu poate lipsi din nicio bibliotecă unde cercetarea științifică este la ea acasă. Orice istoric evocă cu o anume melancolie imensele cantități de aur plecate de pe pământurile nostre peste hotare, începând cu cucerirea Daciei. Iată că prin această operă și prin uriașa muncă a academicianului Virgil Cândea adevăratul aur, cel al culturii române, ajuns peste mări și țări, este încet-încet inventariat și revalorizat.