Austeritatea nu creează premisele înființării de noi locuri de muncă

România a reușit în ultimii ani să obțină o oarecare stabilitate macroeconomică, dar cu sacrificii uriașe suportate în mare măsură de cei cu venituri reduse. Au fost majorate cele mai importante impozite și taxe, au fost operate tăieri brutale de salarii și s-a dublat datoria publică. Tot acest efort realizat în scopul menținerii stabilității macroeconomice poate fi însă afectat acum de instabilitatea la nivel european generată de criza datoriilor suverane.

Economia europeană este în acest moment afectată de programele de austeritate, de stocul de datorii suverane, de nivelul ridicat al șomajului, de fragilitatea sistemului bancar și de lipsa unei uniuni fiscale. Așa cum remarca și profesorul Stiglitz “nu a existat niciodată, într-o țară mare, un program de austeritate încununat de succes”.

Spirala austerității nu a dat rezultate nici în economiile europene și nici în România. Dimpotrivă, constrângerile impuse în scopul obținerii stabilității economice au împins economiile europene pe calea stagnării, o cale pe care ne vom regăsi o perioadă lungă de timp și greu de părăsit în contextul stocului imens de datorii acumulate. Reducerea semnificativă a datoriilor publice ca pondere în PIB necesită o perioadă de timp de ordinul zecilor de ani, un deficit structural redus și o creștere economică medie semnificativă. Din punct de vedere teoretic, până la un anumit nivel datoria publică poate stimula creșterea economică, importantă fiind utilizarea calitativă a acesteia. În România, în Grecia, precum și în alte țări europene din sudul continentului acest nivel este destul de redus ca pondere în PIB pentru că economia nu este suficient de dezvoltată pentru a putea absorbi o datorie publică mai mare. Din “fericire”, România e în vecinătatea acestui nivel în timp ce Grecia, Spania, Italia, Portugalia sau Irlanda l-au depășit de mult, iar consecințele pot fi dezastruoase pentru spațiul european. Politicile de austeritate aplicate în perioade de criză sau stagnare economică și prăbușirea încrederii mediului de afaceri au condus la creșterea ratei șomajului din UE (peste 10% pe medie, cu maxime în Spania și Grecia de peste 20%).

Austeritatea nu creează premisele înființării de noi locuri de muncă, ci, dimpotrivă, amplifică rata șomajului având ca efect creșterea deficitelor bugetare. Combinația dintre deficite structurale mari, stocuri de datorii ce depășesc nivelul PIB-ului și rate de șomaj formate din două cifre însoțită de programe de austeritate poate fi letală. Efortul financiar pe care îl presupune este cu mult peste posibilitățile UE și poate fi amplificat de riscul de contagiune. Cel mai mare risc din acest punct de vedere îl reprezintă Grecia, iar situația economică și politică din această țară poate determina turbulențe în întreaga Europa ce se pot transmite rapid prin canalul piețelor financiare.

Cel mai expus este sectorul bancar european chiar și după ce BCE a injectat peste 1000 mld. euro prin operațiuni de refinanțare pe termen scurt. Băncile europene vor fi nevoite să reducă drastic finanțările, ceea ce poate însemna întoarcerea în recesiune a economiilor ținând cont că depind în mare parte de creditarea bancară. Mai mult, BCE trebuie să fie pregătită să salveze bănci prin operațiuni de refinanțare pe termen lung. Un alt factor generator de instabilitate constă în faptul că economia europeană nu este o economie unitară. Este centralizată, este supravegheată și coordonată, dar este astfel construită încât să fie sustinută doar de un singur pilon, și anume, politica monetară.S-a dovedit că un singur pilon de susținere nu este suficient și că îi lipsește cel de-al doilea pilon, politica fiscală. Așa cum remarcau și Sargent și Sims, laureați ai premiului Nobel pentru economie, guvernele din zona euro trebuie să se “ndrepte către o uniune fiscală dacă vor ca moneda unică să supraviețuiască.

Pentru că moneda euro să nu dispară este nevoie și de soluționarea repartizării poverilor fiscale iar soluția ar putea fi emisiunea de euroobligațiuni. Iar moneda unică așa cum sustine și Stiglitz, generează o problema țărilor puternic îndatorate care nu mai dispun de tiparnița de bani.

România este afectată de ultimele evenimente din Grecia precum și de situația economiei europene în principal prin canalul bancar, al cursului de schimb, al finanțărilor externe și al exporturilor.

În acest context european instabil, pentru România una dintre cele mai mari vulnerabilități o reprezintă faptul că 80% din sistemul bancar românesc depinde de băncile din zona euro iar în jur de 15% de băncile grecești. Acum va fi scoasă în evidenta și mai mult lipsa capitalului autohton din sectorul bancar.

O eventuală escaladare a evenimentelor din Grecia prin contagiune ar afecta întreaga Europă iar panica ar amplifica efectul de fugă a capitalurilor. România ar fi afectată atât pe partea de creditare cât și pe cea de depozite. Chiar dacă băncile sunt bine capitalizate iar banca centrală are o rezervă suficient de mare pentru a face față și la situatii extreme, economia oricum va fi afectată de reducerea finanțării.

Depozitele populației sunt garantate până la un nivel destul de ridicat dar panica poate pune presiune pe băncile grecești. Banca centrală are mecanisme prin care poate chiar prelua active bancare în cazuri extreme dar efectele secundare vor avea impact asupra economiei și sunt greu de evitat. Finanțarea statului va avea de suferit atât pe piața internă cât și pe cea externă din punct de vedere al costului, al lipsei de lichiditate și al creșterii aversiunii față de risc.

România este afectată și de deprecierea cursului de schimb întrucât cea mai mare parte a prețurilor este exprimată în euro iar în jur de două treimi din credite sunt acordate în euro. Cursul de schimb este o variabilă foarte greu de previzionat iar modelele existente, în general, nu permit pe termen scurt o prognoză realistă cu atât mai mult în contextul actual al evenimentelor din Grecia. Modelul monetar (Engel, Mark și West, 2007), precum și celelalte modele existente pleacă de la ipoteza că mărimea cursului de schimb este fundamentată pe baza datelor macroeconomice și nu pot surprinde eventualele distorsiuni interne sau externe. Situația din Grecia a dus la deprecierea tuturor monedelor din regiune iar intensitatea impactului nu a permis și nu va permite decât într-o mică măsură intervenția băncii centrale.

O alta vulnerabilitate o reprezintă dependența exporturilor de spațiul european și volatilitatea crescută a acestora. Cererea internă chiar sprijinită de creșterea salariilor nu este încă suficientă pentru a prelua din scăderea cererii externe.

Din păcate, stabilitatea macroeconomică din țara noastră este necesară dar nu și suficientă în contextul instabilității europene. În condițiile actuale, autoritățile au resursele și mecanismele necesare pentru a gestiona situațiile extreme și efectele adverse pe termen scurt dar pe termen lung va fi nevoie de un efort susținut pentru refacerea circuitelor economice. Însă, dacă Grecia intră în default, dacă are loc o restructurare haotică a datoriei sau o ieșire necontrolată din zona euro, efectele pot fi dezastruoase. Este necesară o rezolvare ordonată a problemelor grecești și se dorește acest lucru dar fără ca piețele și agențiile de rating să ia în considerare acest aspect. Este un cerc vicios din care greu se va ieși.

Practic, UE se află pe un butoi de pulbere iar scânteia nu vine numai din Grecia. În acest context, UE nu-și permite să piardă Grecia pentru că s-ar declanșa o reacție în lanț cu urmări greu de evaluat dar orice este posibil.

Dan Armeanu este profesor la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, Academia de Studii Economice, București