Austriecii de la K + K au cumparat hotelul Elisabeta
Lantul hotelier austriac K + K a achizitionat hotelul Elisabeta, situat in zona Piata Rosetti din Capitala, pentru cinci milioane de euro, au declarat pentru ZF surse de pe piata hoteliera. Sursele citate adauga ca nu exista in acest moment planuri pentru alte investitii la nivel local
Lantul hotelier austriac K + K a achizitionat hotelul Elisabeta, situat in zona Piata Rosetti din Capitala, pentru cinci milioane de euro, au declarat pentru ZF surse de pe piata hoteliera.
Sursele citate adauga ca nu exista in acest moment planuri pentru alte investitii la nivel local.
Aceasta este prima intrare pe piata romaneasca a unui lant hotelier austriac, in conditiile in care in ultimii ani companiile din Austria au investit puternic in mai multe sectoare din economie – petrol, industria lemnului, materiale de constructii, media, industrie alimentara, banci sau asigurari.
K + K Hotels, lantul privat de hoteluri fondat in 1961 de catre austriecii Josef si Helmut Koller, opereaza noua hoteluri, toate in Europa.
Lantul austriac este prezent in locatii precum Paris, Londra, MŸnchen sau Viena, dar si in estul Europei la Praga, Budapesta, iar de acum si la Bucuresti.
K + K Hotels a avut o cifra de afaceri de 40 mil. euro in 2004 si are 400 de angajati.
Vanzatorul hotelului Elisabeta este compania cu capital romano – italian Multitrade Group (MTG), specializata in lucrari de constructii si amenajari interioare. MTG si-a extins operatiunile si in sectorul hotelier, unde din 2002 detine Vila 6 Neptun de pe litoral, conform informatiilor disponibile pe site-ul companiei.
MTG a inceput lucrarile in 2004 la hotelul Elisabeta, aflat acum in faza finala de constructie si finisaje interioare. Hotelul va intra in circuitul K+K din ianuarie 2006.
Unitatea este prevazuta sa aiba 11 niveluri si 66 de camere (dintre care 58 duble, 7 junior si un apartament prezidential), doua sali de conferinte cu capacitatea de 25-50 de persoane, un spa si un bistro.
Oficialii celor doua parti nu au putut face niciun comentariu pe aceasta tema pana la inchiderea editiei.
Potrivit lui Paul Marasoiu, presedintele firmei de consultanta si management in domeniul hotelier Peacock Hotels, o locatie ultracentrala ca a hotelului Elisabeta poate asigura un grad mediu anual de ocupare de 69 – 72%.
“Structura corespunde pe deplin, din punct de vedere functional, caracteristicilor specifice unui hotel de minimum trei stele superior sau patru stele”, adauga Marasoiu.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026