Austriecii de la Petrom cer statului roman sa vina cu bani
Petrom, cea mai mare companie locala, spera sa obtina sprijinul statului roman in vederea realizarii unei eventuale majorari de capital pe care producatorul de petrol si gaze ar putea sa o faca pentru programul de investitii.
Petrom, cea mai mare companie locala, spera sa obtina sprijinul statului roman in vederea realizarii unei eventuale majorari de capital pe care producatorul de petrol si gaze ar putea sa o faca pentru programul de investitii.
Wolfgang Ruttenstorfer, CEO-ul grupului petrolier austriac OMV, actionarul majoritar al Petrom, a declarat ca anul viitor compania va avea un buget de investitii de peste un miliard de euro.
“Avand in vedere principiile de prudenta financiara, care nu ne permit sa avem un grad de indatorare de peste 30%, luam in calcul o majorare de capital din partea actionarilor. Aceasta masura a primit acordul OMV, dar speram sa starnim si apetitul celorlalti actionari sa participe la aceasta majorare de capital. Avem nevoie de acest sprijin”, spune Mariana Gheorghe, directorul general executiv (CEO) al Petrom.
Aceasta nu a precizat valoarea pe care aceasta majorare de capital ar putea sa o aiba. Peste 40% din actiunile Petrom sunt detinute de statul roman. Compania a accesat anul acesta credite de la banci de peste un miliard de euro.
OMV detine 51% din Petrom, Ministerul Economiei are o participatie de 20,64%, iar Fondul Proprietatea controleaza 20,11% din titluri.
Restul de 8,24% din actiuni sunt listate la BVB.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026