AVANPREMIERA / Nedjma - Prin tara simturilor

In urma cu aproximativ o luna, semnalam la rubrica “Culise de editor” o carte a unei autoare celebre devenita dupa ce si-a publicat, in 2005, in Franta primul roman: L’amande, tradus in limba romana cu titlul Fructul interzis. Este vorba de Nedjma. In Romania, Editura Trei a vandut peste 15.000 de exemplare, figurand mai multe luni la rand in topul Diverta. Cartea a fost tradusa in aproape toate limbile, bucurandu-se de un succes enorm. Se stie ca Nedjma (numele este un pseudonim) este o femeie araba, care nu a aparut in media decat volata, iar povestea din Fructul interzis este biografica si adevarata. In varsta de 40 de ani, Nedjma a fost obligata sa se casatoreasca la 17 ani, evident cu un barbat necunoscut ei. In ciuda traditiei, ea a ales sa fuga din casnicie, a cunoscut adulterul si a povestit toate acestea intr-un roman tandru si erotic in acelasi timp. A dorit sa-si tina sub pecetea secretului adevarata identitate, de teama unor represiuni islamiste. Romanul care a lansat-o si care i-a adus celebritatea, Fructul interzis, a fost considerat primul roman erotic arab. Patru ani mai tarziu, Nedjma avea sa scrie un al doilea roman: La traversee des sens. Recit erotique, care va aparea in curand in Romania cu titlul Prin tara simturilor. Poveste erotica.
Povestea acestui al doilea roman aduce in prim-plan doua personaje feminine, pe tanara Leila si pe matusa sa emancipata Zobida. Emancipata? Da, o femeie care este singura tocmai pentru ca – dupa ce a ramas vaduva – a ales sa-si asume, ca femeie, o viata libera (desi nimeni nu stie acest lucru), libertate care in cultura musulmana inseamna a depasi interdictiile crancene pe care ti le stabileste familia, a indrazni sa gandesti ca o femeie are dreptul sa iubeasca, a te revolta atunci cand altii te pedepsesc pentru simplul fapt ca existi, a refuza sa fii doar o moneda de schimb pentru familia ta.
Frumoasa Leila este casatorita din voia parintilor cu un barbat oarecum neispravit, care nu reuseste sa faca fata primei nopti si sa o dezvirgineze pe tanara lui sotie. Se starneste o drama de proportii, Leila este acuzata ca nu ar fi virgina si este alungata. Apare Zobida, care sustine ca de fapt Leila este legata (exista obiceiul ca himenul fetitelor sa fie legat prin vraja, astfel incat ele sa nu-si piarda virginitatea inainte de casatorie). Ii propune Leilei sa mearga impreuna sa o gaseasca pe femeia care a legat-o pe Leila in copilarie si sa ii ceara dezlegarea vrajei. Zobida insa stie prea bine ca ea insasi ii facuse Leilei aceasta vraja, ea fiind de fapt recunoscuta ca un fel de inteleapta si moasa capabila sa aplice anumite vraji si descantece. Numai ca ea insasi nu crede in descantecele pe care le face, stie ca sunt doar ritualuri in care oamenii au nevoie sa creada si pe care le investesc cu un sens mistic. Calatoria initiatica pe care Zobida o propune Leilei are drept scop emanciparea fetei, care nu este inca pregatita sa accepte faptul ca in spatele prejudecatilor ei sta de fapt o educatie represiva, menita sa tina o femeie inchisa intr-un jug al familiei. Romanul se incheie cu o poveste de dragoste din care cu greu reusesti sa te zmulgi.

De fiecare data cand Sadek ma biciuia, improsca saliva ca pe o burnita infernala, curgand baloasa, din abundenta, dand pe-afara ca apa murdara din canale, scapandu-i pe la colturile gurii, umflandu-se ca niste bube, manjindu-i barba odata cu aceleasi cuvinte, pe care le invatasem pe de rost. Cuvinte care ma izbeau in crestet la fel de tare ca loviturile de bici. Le-mprosca in ritmul cravasei tinuta ferm in mana dreapta, niciodata in stanga, fiindca era haram: „Profetul a spus: Nu voi lasa barbatilor, dupa mine, mai mare blestem decat femeia. Si n-a gresit!” Aceeasi fraza. Iar si iar. Iti inchipui ca pentru mine, care nu citisem nicicand cele spuse de Profet sau Coranul, insemna tot ce putea fi mai rau. De la prima silaba, scuipata cu cea dintai picatura de saliva, eram gata. In numele Celui Trimis, n-ai sa scapi, ma ameninta! Imi aparam doar fata si capul, lasand in voia urii si dispretului lui tot restul: pieptul, spatele, bratele, fesele. Totusi, incercam sa pricep. Sa imi pun la treaba inteligenta, pe cand pielea imi siroia de sange. In capsorul meu de femeie izolata de lume si analfabeta, cautam motivele biciuirii si ale acelor cuvinte.
Sadek ma lasase intotdeauna sa inteleg ca nu faceam nici doua parale. La fel si tatal si fratii meu. De unde si fraza aceea, atribuita Profetului, Alah fie cu el, care sugereaza ca femeile nu sunt decat un spin in talpa, cauza tuturor necazurilor si ca, fara ele, credinciosii ar fi fost scapati de mizerie, ca parul de paduchi? Ele dau totul peste cap, fiind, intr-un fel, un soi de degustare a infernului, mai rele decat ciuma sau razboiul!
Ma tot gandeam, incercand sa gasesc un raspuns si, asa, uitam de ce ma batea barbatul. Imi ziceam: fara fiicele Evei, pamantul nu ar fi ceea ce este si barbatii s-ar plictisi. Blestemul face sarea si piperul, nascand motive pentru a-ncepe lupta. Poate ca din aceasta cauza a creat Dumnezeu femeia. Un rau necesar.
Imi strangeam intre coate capul si gandurile care se ciocneau unele de altele ca niste muste. Blestemul acela, ura, sa tina, oare, doar de femei? Nu e scris pe fruntea noastra ca suntem facute pentru placere si pentru a le-o-nmuia cand li se scoala? Pe scurt, cine cui a declarat razboi? si cine impotriva cui a inceput ostilitatile?
Ma gandeam la toate acestea nu fiindca mi-ar fi facut vreo placere, ci fiindca descoperisem in asta cel mai eficient mijloc de a uita de lovituri. Pe masura ce ma pierdeam in sensurile frazei aceleia, durerea se micsora. E-o nebunie cum ne pot face capetele sa abandonam trupurile, cand se pun ele pe gandit!
Conform sotului meu, Profetul insusi, Alah sa-l binecuvanteze, si-a prevenit fidelii asupra razboiului dintre barbati si femei. Isi facuse dintr-o singura miscare datoria de profet, avertizandu-i, repetandu-le credinciosilor: atentie, eu m-am carat, dar va las o problema, una mare, damele astea de care trebuie sa va feriti, rezolvati-o, nu e treaba usoara. Cine are credinta de crezut, sa ia aminte!
Aparent, barbatii au vrut sa se descurce singuri, fara sa tina cont de parerea femeilor. Si-or fi zis: n-ai cum sa pui raul la treaba in folosul binelui. Poti evita inca si mai bine raul, domesticind femeile cu metodele necesare. Insa mie tot nedrept mi se parea sa ma bata barbatul. Uneori se intampla sa mai protestez printre dinti, caci lacrimi de plans nu mai aveam: „Chiar esti sigur ca Profetul a zis ce spui?” Sau: „Poate-o fi fost si el nervos, in ziua aia, din cauza vreuneia dintre neveste. O fi fost vorba doar despre o deceptie personala. Nu cred ca ti-a cerut tie, Sadek Chioru’, sa ma cotonogesti! si-apoi, putem si noi sa gasim alta iesire, alta solutie!” Numai ca Sadek Chioru’ nu auzea nimic. Isi numara loviturile, in crescendo, iar barba-i parea a lui Dumnezeu in persoana!
Oare pentru a ma razbuna pe raposatul sot, sau pentru a-i da dreptate m-am hotarat sa pun cuvintele acelea in practica si sa merg pana la capat in linia logicii lor? Nu mai aveam decat o singura dorinta: sa aduc blestemul, sa provoc discordia in satul acesta linistit, in care m-am mutat ani de zile dupa ce mi-am inmormantat barbatul si am scuipat pe mormantul lui.

– Printisorule, ai destul material pentru cel dintai capitol! i-am zis ridicandu-ma. Iti permit sa imi schimbi cuvintele, dar iti interzic sa modifici detaliile sexuale. stiu eu ca barbatii n-au coaie.
S-a ridicat pe jumatate din pat pentru a-mi prinde sanii, dar i-am scapat.
– Ma-ntorc maine, dupa miezul noptii, ca de obicei. Vezi sa nu dea nimeni tarcoale casei.

Adevarul este ca nu ma cheama Zobida. Mi-am inventat prenumele sosind la Zebib, inspirandu-ma, poate, de la litera Z cu care incepe numele satului, inrudirea fonetica ajutandu-ma cumva sa ma familiarizez cu localitatea aceasta izolata. Chiar asa: ce idee sa ma fi mutat intr-un targusor din vestul extrem, unde nu se cunosc nici gustul sarat al marii, nici savoarea anotimpurilor intermediare! In acest Zebib suspendat intre cer si pamant, intre munti si vai, la jumatatea distantei dintre tarana si un Dumnezeu pe care locuitorii de aici il sanctifica in moschei, dar de care nu mai tin cont in dormitor, de care se tem in public, dar nu inceteaza sa-l tot insele in intimitate!
Intr-adevar, am gresit pretextand ca apartin Uled-Mail, un trib berber care locuieste pe platourile din inaltimi. Nu cunosteam aversiunea celor de aici pentru kabyli, pe care ii considera niste renegati, un fel de maimute traitoare in munti. Inca mai putin aflasem despre convingerea lor ca lumea s-a nascut o data cu arabii, ca tot ce fusese mai inainte nu era decat a’dam, adica neant, si, prin extensie, o magma informa, existenta zero, o stare de stupefactie absoluta, ca-n gaura neagra si fara sfarsit a curului vrajitoarelor. „Cacareze din nas”, ar fi zis simplu de tot micuta mea nepoata Badra, prima expresie cu care ne-a lasat paf cand a-mplinit doi ani, adica ultima oara cand am vazut-o, cu vreo zece-n urma.
In fapt, toti zebibienii se declara „coboratori din Profet”. De la sanul lui s-au tot rostogolit pana la noi, pe o filiera protejata, purtand pe piele stampila marcii „arab”, o marca prin ea insasi incarcata de tot respectul, dovada sipetele pe care vi le deschid sub nas, intr-un ceremonial ridicol – simtiti moscul de Arabia, efluviile de chihlimbar si soaptele matasii?! –, din care scot niste foi decolorate de trecerea timpului si-a metodelor de falsificare, habar n-am, pe care vi le arata plini de mandrie – priviti, cititi literele acestea aurite! –, va zic vrajiti, urmarindu-si arborele genealogic cu ramuri aplecate de greutatea filiatiilor inchipuite, trimitandu-si originile pana la nu stiu ce verisor, stranepotica ori chiar nepot al Profetului, Alah sa-l binecuvanteze! Eu, ce e drept, nu l-am vazut niciodata pe Profet, dar mi-e tare greu sa cred ca are vreo legatura cu taranoii astia slabi de minte, cu parul scurt si cret ca zegrasul, cu ochi de un negru murdar, maimutoii astia de fund de vale!

Cu tot handicapul sangelui berber, mi-am facut o reputatie data naibii. Se spune despre mine ca sunt buna, serviabila si putin vrajitoare, din cauza subitelor mele disparitii. Nu-i contrazic. Barfele astea sunt ca niste ramuri ce-mi camufleaza trecutul si ma apara de zilele in care am suferit atat de mult din cauza sotului meu! Tot ele-mi acopera noptile de dragoste in bratele unor barbati carora nu le voi da numele! Ii acopar si eu, la randul meu, cu intreaga greutate a recunostintei ce le-o port, fiindca m-au facut sa gust placerea si mi-au redat dorinta de a exista. Vei fi ultimul dintre ei, Ali, m-am jurat, fiindca o ai lunga si energica, desigur, dar, mai ales, fiindca te folosesti de cuvinte frumoase si acestora trebuie sa le revina privilegiul de a incheia destinele noastre.

Cu siguranta numai tanara nu mai sunt, dar nimeni nu mi-ar da varsta pe care o am in realitate. Fara indoiala, pentru ca nu am ramas niciodata gravida. Nici barbatul legiuit, nici iubitii nu mi-au facut vreun copil. Nici nu stiu daca din cauza lor ori a mea. Asa a vrut Dumnezeu. Si, indiscutabil, si pantecele meu.
La Zebib, statutul de vaduva imi ofera respectul de care doar virtuosii sfinti au parte. Ca si cum ar fi de la sine inteles ca esti incoronat ca sfant in schimbul unei centuri de castitate, pe care nu ti-o mai descui niciodata! In catunul acesta imputit, a te abtine de la sex este conditia necesara pentru a fi admis in clubul barbatilor. si, uite asa, in cateva luni m-am trezit indreptatita sa fac treaba de cadiu. Mergeam sa le sfatuiesc despre absolut orice pe mamele care nu mai gaseau solutii, mustram, la gramada, fete ori baieti fara a mi se intoarce vreodata un cuvant macar si alergam la chemarea tatilor de familie care ma convocasera pentru a-mi da cu parerea despre logodne, ba chiar despre litigii financiare. Nimeni nu ezita sa ma invite in propria-i viata, in care patrundeam cu aceeasi indreptatire ca la mine-n casa, necazurile si bucuriile zebibienilor devenindu-mi familiare, casatoriile si divorturile lor fiind de fiecare data insotite de sfaturile mele atat de potrivite.

Dintr-un asemenea motiv ma aflam intr-o zi la familia Omran. Trimisesera dupa mine cu noaptea-n cap, iar cand am ajuns parca aterizasem in plina inmormantare. Tatal isi clama furia, stand in picioare in fata casei, sub cerul inca prins pe jumatate in tenebre: „Curve, toate sunt niste curve!”, incepand cu „ea”, cu mama copiilor lui, „Rupea-i-ar Dumnezeu oasele!” „Cinci fete-a fatat, ca vacile! Oricum, dintr-o curva, doar curve pot sa iasa!” Tot mai manios, le-a tras o portie si stramosilor care si-au luat-o, fiecare, conform gradului de rudenie: „Niste pui de catea, curisti de doi lei, escroci, carpe, pesti de colt de strada, niste avortoni! Cum altfel sa-mi explic ca lucrurile stau cum stau?!”
Stiam ca, pentru zebibieni, insulta era o practica la ordinea zilei, iar furia o tendinta naturala. Asa ca l-am ocolit pe tata si m-am indreptat catre curtea interioara. Din ochii fetei celei mari, lacrimile curgeau ca apa la robinet.
– Ce s-a-ntamplat? am intrebat-o pe Asmahan.
– Sora-mea n-a sangerat…
– Nu e vina Leilei ca nu i s-a sculat lui Tareq. Doar era virgina, Dumnezeule mare!
– Da, dar acum toata lumea se-ndoieste.
– Vezi de treaba, n-a stiu el cum sa i-o puna. Un flacaias ne-nceput, si-atat!
– Nu stiu ce sa mai zic. Doar ca Leila a fost alungata de noua ei familie, dupa ce i-au azvarlit cu imineii in cap.

Nu mai era nevoie sa imi descrie scena, la ordinea zilei sub cerul Zebibului. Leila fusese nevoita sa se intoarca acasa cu zestrea carata de doua perechi de brate caritabile, fara a-i fi aruncat cineva macar o privire incarcata de mila, fara sa se fi auzit macar un ululu, strigatul acesta al nostru ascutit si nesfarsit. Gata cu cantecele, cu calaretii si cu pustile slobozite in aer. Doar luna mai ramasese, martora tacuta, cu reflexe rosiatice, a rusinii.

– Vino, intra, m-a invitat Asmahan, luand-o inainte catre una dintre cele trei camere ale casei.
M-am asezat in fata Leilei. Inca in stare de soc, aceasta parea sa nu isi dea seama de ce se petrecea in jurul ei. Repeta, doar, cu privirile ratacite:

– N-am… N-am facut nimic… Nu sunt eu de vina! }ipetele, tipetele… Injuraturile. Erau maniosi. Toti. In spatele portii…
I-am luat mana in mana mea. Continua, fara sa-i pese ca mai eram si eu pa acolo:
– Cearceaful, cearceaful! Mereu cuvantul acesta. Si el zicea: vine, vine. Dar, pentru Dumnezeu! Hai sa mai incercam. Si-am mai incercat… Au strigat: ia vino sa-ti iei fata! Are o problema. Curva-mputita, ce i-ai facut lui frati-miu?! Au zis…
– Linisteste-te, Leila. Nu te mai amari atata.
Am cerut putina apa de flori de portocal si i-am dat sa bea.
Dupa care a reinceput sa-mi vorbeasca, mai calma:

– Nu inteleg. Tanti, dar eu nu m-am apropiat niciodata de vreun barbat. Sunt curata.
– Nu te pune nimeni la zid, iubito. Haide, povesteste-mi cum s-a-ntamplat.
– }i-am urmat toate sfaturile. M-am pregatit inainte de intrarea lui. Am pus cearceaful alb intre fese, pentru sange. Mi-a cerut sa ma intind, ceea ce am facut. L-am auzit citind versetele din Coran. Mi-a dat sa musc de trei ori dintr-o prajitura cu migdale. Mi-a pus doua perne sub solduri si s-a intins peste mine. Auzeam la usa fetele cantand si baietii batand in tobe.

A tacut cu ochii dusi in amintirile inca proaspete:
– Continua…
– Tarek, degeaba a…
A rosit.
– Nu-ti mai fie rusine, fata mea, de acum, ca tot ai cunoscut barbatul, poti vorbi despre treburile astea.
– Degeaba s-a tot frecat, ca nu s-a intamplat nimic. Mi-a zis: „Trebuie sa inceteze o data cu zgomotul asta groaznic, dincolo de usa!” Iar eu imi spuneam, in gand: sa nu cumva sa scapi cearceaful de sub fund, trebuie neaparat sa sangerezi. O ora mai tarziu, cum nimic nu se intampla, membrul lui a cedat si nu l-am mai simtit. A zis: „Nu inteleg ce e cu tine, verisoara?” Nu i-am raspuns, fiindca nu stiam ce. Apoi a strigat: „Gata! Este! Am redevenit barbat!” S-a suit pe mine si a luat-o de la capat. Eram rupta de oboseala, de trei ceasuri tot cauta drumul, asa ca am vrut sa il dau la o parte. S-a suparat, a spus ca i-am facut farmece, ca daca il refuzam insemna ca aveam eu ceva sa-mi reprosez…
– Si ca l-ai lasat pe altul sa te necinsteasca… stiu refrenul.
Leila si-a acoperit fata cu mainile si a inceput din nou sa planga.
– „Blestemata-ti fie familia!” Numai asta am auzit din gura surorilor lui, care m-au dat pe poarta afara.
– Si sotul tau?
– A incercat sa ma apere. I-au raspuns ca asta e o treaba a femeilor. Cele mici strigau si ele, o data cu cele mari: „Las-o-ncolo, e o curva, nu e fata mare!”
– Linisteste-ma macar pe mine, a rugat-o Asmahan, ingenunchind in fata surorii ei. Nu cumva ai cunoscut vreodata un…
– Cum as fi putut-o face fara a pleca de acasa? Doar stii bine! a intrerupt-o tanara nevasta desfacandu-si coapsele in care lovea pana la sange.
Am privit-o pe Asmahan prinzand-o de maini, in timp ce ma gandeam la noaptea nuntii mele. La batranul Sadek sub care fusesem intinsa, intr-o noapte de toamna, cand nu stiam prea bine nici cine era, nici ce cauta la mine in camera. Casatorie surpriza. Prea bateam toti coclaurii si nu ascultam sfaturile pentru buna purtare a femeilor. L-as fi tras de barbuta aia pe Sadek doar asa, ca sa rad. Numai ca si-a scos mataranga. Iar eu am inceput sa ma zbat. si inca atat de abitir, incat mama m-a legat si mi-a acoperit gura cu mainile ei, lasandu-l sa se suie pe mine, ca un animal, dar cu inca mai multa lipsa de tandrete.

M-am uitat la fata Leilei. Un oval perfect, ochi de gazela, piele de matase. Aveam indoieli ca fata nu era constienta de propria ei frumusete. Dar s-ar fi putut altfel pe la taranoii astia tot atat de avari cu complimentele pe cat de sarac le e dialectul in cuvinte blande? Numai tu, Ali, continui sa te juri ca Zebib a fost candva inima vie a unui imperiu ce avea o suta de cuvinte pentru dragoste, cinci sute pentru cur, tot atatea pentru a lauda crupele generoase, metafore cat sa umple multe dictionare si tone de tratate pe care ni le-au furat cruciatii ca sa le poata face curte frumusetilor din tarile lor.
Cer sa vad cu ochii mei! In asteptare, eram convinsa ca Leila fusese crescuta alaturi de surorile ei fara sa fi auzit vreodata nici cel mai mic cuvant de lauda pentru fizicul ei si ignorand cu desavarsire fiinta care-i dormea in trup… In trup? Ce este acela un trup? Hrana pentru viermi, ii tot repeta Fatema, mama sa, daca nu cumva si un culcus pentru barbat, o saltea, de preferinta bine umpluta, pe care acesta se poate culca sau se poate pisa, dupa cum ii vine. Corpul femeilor nu pe ele le intereseaza, adauga aceeasi mama, ci pe sotii lor. Fireste ca Leila inghitise nemestecat hapul matern. Fireste ca nici nu se uita la trupul ei. Oricum, nici nu ar fi avut cand sa o faca din moment ce muncea din greu de dimineata pana seara, alergand intre masina de gatit, put si curtea de oratanii. stia, totusi, ca toate fecioarele din Zebib, ca barbatii erau o alta planeta, necesara, totusi, daca nu aveai de gand sa crapi in propria familie si sa te ingropi de vie la umbra mustatilor paterne. Apropo: imi amintesc de disparitia mamei Leilei intr-un accident stupid, cu treisprezece luni in urma. Fatema isi petrecuse intreaga viata intre patru pereti, iesind doar ca sa chiuie si ea ululu pe la vreo nunta sau sa verse o lacrima la vreo inmormantare. Cu exceptia unor asemenea ocazii, nu se aventura niciodata in afara casei, sfarsind prin a suferi de patologia feminina curenta sub cerul nostru, care e incapacitatea de a mai pasi cum se cade. Lucrul a costat-o in dimineata aceea: la doua aruncaturi de bat de casa, o simpla alunecare i-a pus capat zilelor.

Inca ii mai scrutam chipul frumos, cand Asmahan a renuntat la tacere, zicand cu voce autoritara:
– Las-o pe tanti Zobida sa te verifice.
Fata mi-a aruncat o privire in care nu puteam distinge speranta de teroare.
S-a sculat in picioare, si-a ridicat rochia si a coborat incet chilotii. I-am cerut sa departeze coapsele. M-a ascultat. I-am desfacut petalele vulvei si am privit cu atentie. Si-a inchis ochii. Mucoasa era alba, semn ca niciodata samanta de barbat nu se varsase pe acolo. Doar peretii exteriori, iritati, erau rosii ca o rodie. Am introdus degetul ceva mai adanc. Gaurica era stramta ca-n ziua-n care se nascuse. Am dat verdictul:
– Sunt sigura ca Leilei nu i-a tras-o nicicand un barbat. Himenul e intreg.
Cele spuse de mine nu au parut deloc sa linisteasca tanara. Mi-a raspuns:
– Poate ca virgina mai sunt, dar viata mi-e terminata! Terminata! Nu mai sunt buna de nimic.
Habar nu aveam cum sa o consolez si cautam o manevra ca s-o intind, cand Asmahan a strigat:
– Stiu!
– Ce stii?
– E din cauza mamei.
– Mortii nu-i vorbesti decat de bine!
– Trebuie ca i-a legat-o si ei la pubertate, cum a facut si cu ale noastre.
– Cum adica? a intrebat Leila cu ochii cat cepele. Ce-a facut mama?
Asmahan nu i-a dat atentie. Cu sprancenele ridicate, cu barbia in palma, murmura, conversand cu defuncta ei mama:
– Cu siguranta ai uitat sa o dezlegi inainte de casatorie!
– Ce a facut? a mai intreba fata o data.
– Nu avem decat sa o dezlegam noi, a continuat Asmahan, surda la intrebarile surorii.

Cuvintele ei m-au atins ca o revelatie. Nu am lasat sa mi se vada uimirea si i-am zis celei mari:
– Asa e. Atata doar ca, dupa cum bine stii, doar persoana care a legat-o o poate si dezlega. Numai aceea poate pronunta formula.
– Adevarat! a exclamat Asmahan tragandu-si o palma peste obraji. Cine a legat-o pe Leila? Dumnezeule mare! Cine a legat-o pe Leila?
M-am abtinut sa nu izbucnesc in ras uitandu-ma la Asmahan cea voinica invartindu-se prin curtea interioara, cu trupul inotand in caftanul de nunta de culoarea sofranului, cu figura crispata, cu fruntea intrebatoare, cu palma izbind tot timpul obrajii si repetand intruna:
– Cine a legat-o pe Leila? Cine a legat-o pe Leila?
Apoi, schimbandu-si starea:
– Ce proasta sunt! Mama cred ca a vorbit cu Zubida. Doar ea ne-a legat si pe mine si pe celelalte surori.
– Dumneavoastra? a intrebat Leila privindu-ma uluita. Ce mi-ati facut?
– Nu, idioato!, i-a raspuns Asmahan, nu tanti Zobida. Zubida din Wasakh.
M-am intors catre Leila:
– Iti amintesti de cea care te-a legat?
– N-am nicio idee despre ce vorbiti si nimeni nu vrea sa imi explice. Ah, dac-ar mai trai mama!…
A inceput sa planga.
– Trebuie s-o gasim pe Zubida! a hotarat Asmahan pe ton militaros. Neaparat, in seara asta. Trebuie sa salvam onoarea Leilei!

Din volumul in pregatire la Editura Trei.