AVANPREMIERA / Rimele vietii si ale mortii
Amos Oz (n. 1939) este romancier, eseist si jurnalist israelian, in prezent si profesor de literatura la Universitatea Ben Gurion din Beer Seva. S-a nascut la Ierusalim, parintii sai fiind originari din Polonia si Rusia.
Amos Oz (n. 1939) este romancier, eseist si jurnalist israelian, in prezent si profesor de literatura la Universitatea Ben Gurion din Beer Seva. S-a nascut la Ierusalim, parintii sai fiind originari din Polonia si Rusia. La cincisprezece ani se stabileste in kibbutzul Hulda, unde o cunoaste pe viitoarea sa sotie. Absolva Facultatea de Filozofie a Universitatii Ebraice din Ierusalim, revenind in kibbutz unde va practica agricultura si va preda la liceul local, vreme de treizeci de ani, pana in anul 1986, cand se stabileste cu familia in orasul Arad, aflat pe tarmul Marii Moarte. Prima sa carte de povestiri, Where the Jackals Howl, apare in 1965, urmata fiind de romanul Elsewhere, Perhaps (1966). In 1967 lupta in Razboiul de Sase Zile, iar in 1973 participa la Razboiul de Yom Kippur. In 1968 publica romanul Sotul meu, Michael, care cunoaste un succes rasunator. In 1971 apare volumul de povestiri Unto Death, in 1976 romanul The Hill of Evil Counsel (Brenner Prize for Literature), iar in 1982 A Perfect Peace. Cutia neagra (1987) primeste Premiul Femina Etranger. In 1989 apare Sa cunosti o femeie, iar in 1991 Fima.Sa nu pronunti: noapte este publicat in 1994, urmat fiind de Pantera din subterane (1995), The Same Sea (1999), The Silence of Heaven: Agnon’s Fear of God (2000), Poveste despre dragoste si intuneric (2002) si Suddenly in the Depth of the Forest (2005). Printre numeroasele distinctii primite de Amos Oz se numara: Premiul Femina Étranger in 1988, Premiul Pacii (Germania) in 1992, Premiul Israel pentru Literatura in 1998, Premiul Ovidius (Romania), Premiul Catalonia pentru literatura, ambele in 2004, premiul Goethe in 2005, Premiul Grinzane Cavour in 2007 si Premiul Heinrich Heine (Germania) in 2008.
Rimele vietii si ale mortii (Rhyming Life and Death, 2007) va aparea la Editura Humanitas Fiction, in traducerea Ioanei Petridean.
Intrebarile obisnuite sunt: De ce scrii? De ce scrii asa? Vrei sa-ti influentezi cititorii? Si, daca da, in ce fel? Ce rol au povestile tale? Stergi si corectezi tot timpul ceea ce asterni pe hartie, sau esti un scriitor inspirat? Cum este sa fii un scriitor renumit si cum iti afecteaza asta familia? De ce vezi aproape intotdeauna numai latura negativa a lucrurilor? Ce parere ai despre alti scriitori, cine te influenteaza si pe cine nu poti suporta? Si, apropo, cum te definesti? Cum le raspunzi celor care te contesta, cum te simti cand se intampla acest lucru? Cat de tare te afecteaza asemenea atacuri? Scrii de mana sau la calculator? Cam cat castigi de pe urma unei carti? Inventezi povestile pe care le scrii sau te inspiri din viata de zi cu zi? Ce crede fosta ta sotie despre personajele feminine din cartile tale? De ce ti-ai parasit si prima si a doua sotie? Ai un program de scris sau scrii numai cand ai inspiratie? Esti un scriitor angajat? Daca da, ce cauza sustii? Povestile tale sunt autobiografice sau rodul imaginatiei tale? Si, lucrul cel mai important dintre toate, artist fiind, cum se face ca viata ta nu este agitata? As putea spune chiar ca este destul de monotona. Sau poate ca exista inca o multime de lucruri pe care nu le cunoastem despre tine? Cum se face ca un scriitor, un artist ca tine, are o lujba de contabil? E doar un mijloc de a-ti castiga existenta? Si, spune-mi, contabilitatea nu alunga muza? Sau poate ca dispui si de alte mijloace de trai, mai putin licite? Poate ne dai si noua cateva faturiin acest sens? Si poate ne zici si noua, te rugam, pe scurt si in cuvintele tale, ce anume ai vrut sa spui in ultima ta carte?
Exista raspunsuri inselatoare si raspunsuri in doi peri. Raspunsuri simple si directe nu exista.
De aceea scriitorul se va opri intr-o cafenea micuta, la trei sau patru strazi de casa de cultura Shunia Shor, unde, in seara aceasta, are loc o intalnire literara. Cafeneaua e stramta si intunecoasa, inabusitoare si, tocmai de aceea, numai buna pentru el. Va sta aici si se va concentra asupra acestor intrebari (de cand se stie ajunge intotdeauna cu o jumatate de ora sau patruzeci de minute inainte de inceperea evenimentului si de fiecare data trebuie sa isi caute cate ceva de facut pana ii vine randul). Ii cere unei chelnerite obosite, imbracata intr-o fusta scurta si cu sani generosi, sa stearga masa la care sta, dar suprafata va deveni mai lipicioasa decat inainte. Poate ca nici carpa nu era pea curata.
Scriitorul se va holba in tot acest timp la picioarele chelneritei, sculpturale si frumoase, al caror singur cusur sunt gleznele putin cam groase. Apoi ii va privi cu coada ochiului chipul, o fata draguta, luminoasa, cu sprancene imbinate. Parul ii e legat cu un elastic rosu. Scriitorul va simti un iz de transpiratie si sapun, miros de femeie obosita. Prin materialul fustei i se vede linia chilotilor. Ochii lui raman atintiti acum asupra acestui loc: o usoara asimetrie pe fesa stanga il starneste. Ea va vedea ca-i masoara picioarele, coapsele, fesele si va ofta dezgustata, parand sa spuna: termina odata!
Din politete, scriitorul isi va muta privirea, va comanda omleta si salata, o chifla si o ceasca de cafea, va scoate o tigara din pachet si o va strange intre degetele care ii vor sustine obrazul: chipul lui capata o expresie plina de spiritualitate, de care chelnerita nu se lasa impresionata, rasucindu-sepe calcaie si disparand indaratul usii bucatariei.
In timp ce isi asteapta omleta, scriitorul isi imagineaza prima dragoste a acestei chelnerite (se hotaraste sa o numeasca de acum inainte Riki): la doar saisprezece ani, s-a indragostit de portarul de rezerva al echipei Bnei Yehuda, Charlie, care odata, intr-o zi ploioasa, si-a facut aparitia la volanul masinii sale, Lancia, in fata salonului de infrumusetare la care lucra ea si a rapit-o de acolo. Au petrecut impreuna trei zile, intr-un hotel din Eilat (unchiul lui era coproprietar al acelui hotel). In Eilat, el i-a cumparat o rochie uluitoare, precum cele ale cantaretelor grecoaice, o rochie cu monede micute de argint si tot tacamul, dar dupa numai doua saptamani a parasit-o si s-a intors din nou la hotel, de data aceasta impreuna cu una care iesise pe locul al doilea la concursul Miss Litoral. Iar Riki, in toti cei opt ani care au trecut de atunci si pe intreg parcursul celor patru relatii avute dupa aceea, nu a incetat sa viseze ca intr-o zi el se va intoarce: asa ii era firea, uneori era ingrozitor de furios pe ea, i se si facea frica, se simtea in pericol, fiindca se purta ca si cand si-ar fi iesit din minti, pentru ca imediat dupa aceea, pe neasteptate, sa se potoleasca si sa ii ceara iertare, ca un copil, imbratisand-o, spunandu-i pisi-pisi, sarutand-o pe gat, gadiland-o putin cu respiratia lui calda, dezmierdand-o cu varful nasului si sarutand-o cu blandete, ceea ce o facea sa se infioare de o placere dulce ca mierea, apoi ridicand-o in brate cu un gest ferm si aruncand-o in sus ca pe o perna, pana ce ea striga maiculita, dar el o prindea, ca intotdeauna, exact in ultima clipa, si o strangea cu putere la piept, sa nu o scape. Ii placea sa o dezmierde indelung cu varful limbii indaratul fiecarei urechi, ba chiar si inauntrul lor, apoi putin in locul acela de la ceafa, exact unde creste un par moale ca puful, pana cand placerea aceea dulce precum mierea se transforma in pasiune. Charlie nu a ridicat niciodata palma asupra ei si nici nu a insultat-o. A invatat-o cum sa danseze lipita de partenerul ei, a invatat-o sa poarte bikini, sa stea la soare dezbracata, intinsa pe burta, sa inchida ochii si sa isi imagineze tot felul de nuante de albastru, dar a fost si ultimul barbat care i-a spus cat de bine o prind cerceii lungi, cu pietre verzi, punandu-i in evidenta frumusetea fetei si a gatului.
Insa curand dupa aceea a fost fortat sa returneze Lancia si i-au pus mana rupta in ghips, iar el s-a intors din nou la Eilat, de data aceasta cu o alta fata, Lucy, care iesise pe locul al doilea la concursul Miss Litoral, si inainte de a pleca i-a spus, vezi tu, pisi, chiar imi pare foarte rau, dar incearca sa ma intelegi, daca e sa fim cinstiti, Lucy a fost inaintea ta si, ca sa ti-o spun pe sleau, Lucy si cu mine nu ne-am despartit niciodata cu adevarat, numai ne-am ciondanit putin si am luat o pauza o vreme, dar acum pur si simplu ne-am regasit si cu asta basta, iar Lucy m-a rugat sa iti spun ca nu este suparata pe tine, no hard feelings, si vei vedea, pisi, ca dupa o vreme vei depasi incetul cu incetul episodul despartirii noastre si iti vei gasi, cu siguranta, un barbat mult mai potrivit decat mine, deoarece adevarul e ca meriti pe cineva mai bun ca mine, meriti barbatul cel mai bun din lume. Dar cel mai important lucru, pisi, este ca si tu si eu sa ramanem numai cu amintiri frumoase.
In cele din urma, Riki i-a daruit unei verisoare rochia aceea greceasca, plina de banuti de atgint, iar bikini i-a indesat in fundul unui sertar plin de ace si ate pentru cusut, uitandu-i acolo: barbatii nu pot fi altfel, pur si simplu asa sunt ei plamaditi, dintr-un aluat de proasta calitate, dar cu toate acestea, dupa parerea ei, nici femeile nu sunt mult mai breze, si de aceea povestile de dragoste se termina aproape intotdeauna prost.
A trecut deja destul de multa vreme de cand Charlie nu mai face parte din echipa Bnei Yehuda. Acum are familie si trei copii si o fabrica in Holon, care produce sisteme de incalzire folosind energia solara, aprovizionand chiar si teritoriile palestiniene si Ciprul. Dar ce s-a intamplat cu Lucy? Cu piciorele ei zvelte? Sa ne imaginam cum s-a sfarsit povestea ei. Oare si de ea s-a descotorosit Charlie dupa ce s-a plictisit? Daca as avea adresa ei sau numarul de telefon, daca as avea destul curaj, as cauta-o. Am bea o cafea. Am sta de vorba. Poate chiar am deveni prietene? Acum nu imi mai pasa de el catusi de putin, in schimb ma gandesc la ea. Pe el nu mi-l mai amintesc nici macar cu dezgust, dar imi aduc aminte de ea destul de des: poate pentru ca acum trece prin ce am trecut eu? Oare si pe ea o alinta in timp ce stateau culcati pe pat, spunandu-i pisi? Radea si ii dezmierda buzele cu varful nasului? O ajuta sa se descopere, sa isi cunoasca trupul, ghidandu-i cu blandete mainile? Daca as reusi sa o gasesc si sa vorbim despre toate lucrurile astea, poate ca in cele din urma am deveni prietene.
Intre o femeie si un barbat nu exista loc pentru prietenie, daca intre ei s-a strecurat pasiunea. Iar daca nu exista pasiune, intre ei nu e loc pentru nimic. Dar intre femei, mai ales intre doua femei care au avut parte de multa suferinta si dezamagire provocate de barbati, cu atat mai mult intre doua femei care au suferit din pricina aceluiasi barbat… Poate ca tocmai de-asta ar trebui sa incerc sa o gasesc pe Lucy.
La o masa din apropiere stau doi domni care par ca nu se grabesc nicaieri, amandoi la vreocincizeci de ani. Unul dintre ei atrage atentia: e un barbat corpolent, complet chel, cu un chip serios, si care seamana cu personajele negative din filmele politiste. Barbatul mai scund e mai ponosit, chiar zdrentaros; e expansiv, iar chipul lui arata ca e gata sa daruiasca admiratie sau compatimire oricui ar avea nevoie. Scriitorul isi aprinde o tigara si isi inchipuie ca e un functionar marunt sau un agent de vanzari care se ocupa de foehnuri. Scriitorul il numeste pe cel mai impozant dintre cele doua personaje domnul Lion, in vreme ce barbatul servil ar putea fi un Shlomo Hughi oarecare. Dar amandoi stau aplecati in acelasi fel asupra farfuriilor.
Cel care seamana cu un personaj negativ spune:
– Ba mai mult, pana apuci sa realizezi ceva in viata, ai ajuns deja la capatul zilelor.
Celalalt spune:
– Iti dau perfecta dreptate. Dar cred ca esti de acord cu mine ca daca traiesti numai pentru mancare si bautura lumea nu isi va aminti de tine. Omul are nevoie, intr-o masura mai mare sau mai mica, de spiritualitate, asa cum spune religia noastra. Trebuie sa existe un echilibru spiritual.
– Tu, observa personajul autoritar cu raceala, ba, am puteam spune, chiar cu dezgust, tu arunci tot timpul vorbe in vant. Ce spun eu in vant? Pur si simplu la intamplare. Ar fi mult mai bine sa vii cu argumente si exemple luate din viata de zi cu zi.
– Bun, poate ca ai dreptate, de ce nu, sa il luam, de pilda, pe Hazam de la Isratext, Ovdeia Hazam, ti-l amintesti, cel care a castigat o jumatate de milion in urma cu doi ani si care dupa aceea a divortat, a renuntat la vechiul stil de viata, si-a schimbat apartamentul, si-a investit banii, a refuzat sa-i imprumute pe cei care nu prezentau garantie, s-a inscris in partidul nostru si nu s-a lasat pana nu a ajuns sef de filiala, traia ca un rege. Dar ce spun eu rege? Ca un lord. In cele din urma i-a fost descoperit un cancer in forma avansata si a fost internat in stare critica la Yehilov.
Domnul Lion stramba din nas si spune plictisit:
– Desigur. Ovdeia Hazam. Am fost la nunta fiului lui. Intamplarea face sa cunosc destul de bine povestea lui, imprastia banii fara sa gandeasca, ii cheltuia si pe lucruri utile si pe lucruri inutile, in egala masura, se fataia toata ziua prin oras in Buickul ala albastru al lui, cu cate o blonda din Rusia, si cauta in stanga si-n dreapta investitori de toate felurile, antreprenori, garantii, finantatori, parteneri de afaceri. Bietul de el. Ca sa ce? Dar mai bine sa lasam deoparte acest subiect: nu este un exemplu bun. Cancerul, dragul meu, nu se dobandeste din pricina proastelor obiceiuri. Cancerul, oamenii de stiinta au stabilit deja lucrul acesta, apare din pricina mizeriei sau a nefericirii.
Scriitorul lasa neatinsa in farfurie aproape jumatate din omleta. Ia doua sau trei guri de cafea, dar aceasta are gust de ceapa prajita in unt intr-o tigaie arsa. Arunca o privire spre ceas. Ii plateste lui Riki, ii multumeste cu un zambet pentru restul pe care il ascunde pentru ea sub farfurioara cestii de cafea. Este atent ca de data aceasta sa nu o priveasca in ochi, dar nu se poate abtine sa nu ii analizeze cu atentie, in timp ce femeia se indeparteaza, unduirea coapselor: linia chilotilor atat de distincta pe fesa stanga, usor de ghicit prin materialul fustei, putin mai sus decat cea de pe fesa dreapta. Ii este greu sa isi desprinda privirile. In cele din urma se ridica si se indreapta spre iesire, dar apoi se intoarce si coboara doua cate doua treptele spre toaleta fara ferestre: becul ars, tencuiala cazuta si un miros greu de urina veche ii amintesc faptul ca nu e pregatit pentru intalnire si pentru a raspunde intrebarilor venite din public.
Cand se intoarce vede ca domnul Lion si celalalt si-au apropiat scaunele si, umar langa umar, stau aplecati deasupra unei agende sau a unui dosar, barbatul impozant citeste incet, urmarind randurile cu un deget gros si vorbeste in permanenta cu emfaza, in soapta, clatinand dezaprobator din cap fara oprire, ca si cum ar elimina ceva pentru totdeauna din text, ceva ce nu cadreaza si nici nu ti-ar trece prin minte, in vreme ce partenerul sau cel obedient da aprobator din cap fara incetare.
Dupa ce iese in strada, scriitorul isi mai apinde o tigara. Noua si douazeci. Este o seara calduroasa si umeda, pe strazi si in curti aerul pare a se fi coagulat, funinginea este imbibata de apa, iar gazele scoase de tevile de esapament te ard. Scriitorului i se pare un insuportabil sa fii internat intr-o seara sufocanta precum aceasta la spitalul Yehilov in stare critica, intepat de ace si conectat la diverse tuburi, intins pe cearsafuri leoarca de transpiratie, ascultand sunetul gafait al masinariilor pentru respiratie artificiala. Scriitorul isi imagineaza ca Ovdeia Hazam, inainte de a se imbolnavi, a fost intotdeauna un om energic, un om care se misca fara incetare, care acum era aici, pentru ca dupa numai o secunda sa fie in alta parte, un tip corpolent, dar agil, ca un dansator, avand obiceiul sa se plimbe toata ziua pe strazile orasului in Buickul lui albastru, inconjurat in permanenta de oameni gata sa ii dea o mana de ajutor, de prieteni, de consultanti dispusi sa il consilieze gratis, de femei tinere, de investitori, de mediatori si de persoane care ii garantau succese viitoare, de indivizi plini de idei si initiative, precum si de tot felul de personaje dubioase, dispuse sa faca tot felul de lucruri reprobabile. Era obisnuit sa bata lumea pe umar cat era ziua de lunga, sa imbratiseze si sa stranga cu toata puterea la pieptul sau mare atat barbati, cat si femei, sa loveasca prieteneste cu pumnul in stomacul interlocutorilor sai, sa le jure ca au dreptate, sa-si exprime stupefactia, sa izbucneasca in hohote puternice de ras, sa fie ironic, sa se abtina si sa glumeasca, sa spuna sunt de-a dreptul socat, sa strige uita de asta, cu zambetul pe buze, sa recite versete din Tora. Uneori se lasa inundat din cap pana-n picioare de un val de emotie autentica, si astfel a inceput totul, dintr-odata, cu saruturi si dezmierdari pline de entuziasm impartite femeilor si barbatilor deopotriva, cu ingenuncheri si lacrimi care izbucneau din senin, cu stanjeneala si iar sarutari, mangaieri, imbratisari si lacrimi, plecaciuni adanci, juraminte pe care nu le va uita niciodata, si deja obosea repede, respira cu dificultate, ii venea greu sa zambeasca, sa salute la plecare cu palma larg deschisa, pe degetele careia atarnau nelipsitele chei ale Buickului sau.
Sub fereastra camerei in care zacea muribundul Ovdeia Hazam s-au auzit toata seara vaierul intrerupt al sirenelor ambulantelor, scartaitul franelor, strigatele animalice de bucurie izbucnite din gurile crainicilor de la radio in timpul reclamelor, care inundau biroul dispeceratului unei companii de taximetre aflat chiar la intrarea in curtea spitalului. Cu fiecare gura de aer trasa in piept, plamanii tai pompeaza un amestec malos, un miros greu de urina, de otravuri menite sa iti aline durerile, de resturi de mancare, de transpiratie, de parfumuri, vapori de clor si medicamente, de pansamente patate si duhoare de fecale, ramasitele digerate ale salatei de sfecla. Degeaba au deschis larg toate ferestrele vechiului camin cultural, care acum se numeste „Centrul comunal ridicat in memoria lui Shunia Shor si a celor sapte martiri”: aparatele de aer conditionat nu functioneaza, inrautatind astfel lucrurile, iar atmosfera poluata devine apasatoare, parand a se coagula. Publicul este leaoarca de transpiratie. Se intalnesc persoane cunoscute, stau de vorba in picioare pana tarziu. Altii se asaza pe scaunele grele, tinerii pe bancile incapatoare din jurul pupitrului de la care vorbeste lectorul, veteranii au prins locuri pe randurile din fata, hainele le sunt lipite de piele, mirosul trupului fiecaruia dintre ei si mirosul trupurilor vecinilor umplu aerul si asa greu de respirat.
Iar in tot acest timp schimba pareri in legatura cu stirile serii, discutand despre catastrofa din Akko, despre scurgerile de informatii guvernamentale, despre descoperirea unor fapte de coruptie, despre situatia economica, despre defectarea aparatelor de aer conditionat, despre caldura. Degeaba se invart trei ventilatoare obosite deasupra capetelor lor, pentru ca nu se simte nimic: inauntru este foarte cald. In locul acela dintre guler si ceafa se inghesuie fara incetare insecte micute, ca si cum ne-am afla in Africa cea sfasiata de conflicte. Mirosurile de transpiratie si deodorant fac aerul de-a dreptul irespirabil.
Afara, la o departare de numai trei sau patru strazi, coboara cineva, dupa care porneste din nou sirena unei ambulante sau a unei masini de pompieri, vaierul de cosmar se stinge treptat, dar nu ca si cum s-ar indeparta, parand mai degraba ca i-au pierit puterile. Apoi strada este strapunsa de scancetul sfasietor al sirenei unei masini oprite in cine stie ce parcare, cuprinse pe neasteptate de panica de a nu fi abandonata in intuneric. Oare vor auzi de la scriitorul nostru ceva nou in seara aceasta? O fi putand sa ne explice cum am ajuns in situatia aceasta sau ce ar trebui sa facem pentru a o schimba? O fi vazand lucruri pe care noi inca nu le putem percepe?
Fragment din volumul cu acelasi titlu care va aparea la Editura Humanitas Fiction, in traducerea Ioanei Petridean.
-
Acțiunile europene scad sub maximele istorice, după ce Huang renunță la postul de director general al Nvidia. Cât de afectate vor fi piețele europene și ce spun analiștii?Burse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
CEC Bank pentru afaceri românești. Octavian Pătrașcu, CEO, NAGA Group: Când eram eu în liceu, ne gândeam la facultate, la cum să învățăm mai bine, dar noua generație se gândește la cum poate să facă bani sau să aibă un start-up. Interesul pentru a pune banii la lucru este în creștereCEC Bank pentru afaceri românești · 13 noiembrie 2026
-
Iulian Anghel, ZF: De ce o creștere de 1% a PIB, în T4, ar putea duce economia pe plus în 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026