AVAS a facut public contractul de privatizare a Automobile Craiova
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a facut public contractul de privatizare a companiei Automobile Craiova incheiat cu Ford Motor Company la sfarsitul saptamanii trecute. Potrivit contractului, institutia va oferi actionarilor minoritari ai Automobile Craiova, in schimbul participatiilor acestora, titluri la alte societati detinute de AVAS
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a facut public contractul de privatizare a companiei Automobile Craiova incheiat cu Ford Motor Company la sfarsitul saptamanii trecute. Potrivit contractului, institutia va oferi actionarilor minoritari ai Automobile Craiova, in schimbul participatiilor acestora, titluri la alte societati detinute de AVAS. Vanzarea titlurilor achizitionate de la actionarii minoritari catre producatorul american trebuie efectuata in termen de 30 de zile de la preluare. Daca in primii patru ani de la finalizarea tranzactiei Ford va lichida sau va schimba obiectul de activitate al uzinei auto de la Craiova, va plati AVAS jumatate din pretul de cumparare a participatiei majoritare la Automobile Craiova, respectiv 28,5 de milioane de euro. Pana la data de 30 ianuarie, AVAS si Ford trebuie sa indeplineasca mai multe conditii care pot duce la suspendarea contractului, precum si conditii de prefinalizare a tranzactiei. Printre acestea se numara notificarea ajutorului de stat acordat companiei de catre Comisia Europeana si primirea autorizarii concentrarii economice din partea autoritatilor de reglementare din domeniul concurentei. Totodata, AVAS trebuie sa obtina, in aceasta perioada, o confirmare din partea GM Daewoo pentru ca uzina de la Craiova sa continue furnizarea de piese si componente pentru autovehiculele Daewoo. Premierul Calin Popescu-Tariceanu si John Fleming (foto, centru), CEO si presedinte al Ford of Europe, au incheiat pe 14 septembrie contractul de preluare a uzinei craiovene.
Ford va prelua doar terenurile Automobile Craiova aferente productiei auto.
Automobile Craiova, Daewoo Automobile Romania si Mecatim Timisoara vor fi grupate intr-o singura companie.
AVAS va achizitiona participatiile actionarilor minoritari ai Automobile Craiova.
Tranzactia dintre Ford si AVAS va fi finalizata pana la 30 ianuarie 2008.
Cititi maine in ZF prezentarea detaliata a celor 53 de pagini ale contractului de privatizare.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026