AVAS isi face SIF. Ce sanse de reusita are proiectul?
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) isi propune sa infiinteze o societate de investitii financiare (SIF) noua, care sa cuprinda pachetele minoritare aflate in portofoliul autoritatii si sa le valorifice la Bursa de Valori.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) isi propune sa infiinteze o societate de investitii financiare (SIF) noua, care sa cuprinda pachetele minoritare aflate in portofoliul autoritatii si sa le valorifice la Bursa de Valori.
Ce sanse de reusita are insa o astfel de initiativa in conditiile in care un proiect asemanator, cel al Fondului Proprietatea, a intampinat numeroase dificultati si inca nu este pe Bursa, desi este asteptat de cativa ani? Reprezentantii AVAS nu au dat detalii despre cum va fi administrata noua societate si cum va fi listata pe Bursa.
AVAS vrea ca prin infiintarea unei noi societati de investitii financiare sa elimine costurile implicate de vanzarea pachetelor minoritare din portofoliul propriu prin metodele prevazute de lege.
“Criteriile de preselectie, caietul privatizarii, caietul de sarcini, lansarea de oferta, depunerea acesteia, instituirea comisiei de privatizare, toate acestea implica unele costuri care, de multe ori, nu se justifica la ceea ce obtii prin vanzarea unui pachet minoritar. Practic, costurile implicate de vanzarea unui pachet minoritar sunt aceleasi cu cele implicate de vanzarea pachetelor majoritare. In aceste conditii, nu este economic sa mai pastrezi astfel de pachete”, spune Mircea Ursache, presedintele AVAS.
AVAS detine in momentul de fata pachete minoritare la peste 376 de societati, cu o capitalizare totala de 3,2 mld. lei (740 mil. euro), de la care nu inregistreaza practic niciun venit, potrivit lui Ursache. Prin infiintarea unei SIF, pachetele vor fi transferate in portofoliul acesteia si valorificate mai departe pe piata de capital, in conditiile in care si societatea va fi listata la Bursa.
Noua SIF, care va avea un capital social de circa 120 mil. lei (30 mil. euro), urmeaza sa fie administrata de o societate de administrare (SAI) sau de catre propriul Consiliu de Supraveghere. Conform presedintelui AVAS, deocamdata nu s-a decis ce tip de AOPC va fi noua societate, aceasta putand avea o politica permisiva sau diversificata, in functie de care dintre cele doua solutii va fi cea mai buna.
“Planul nostru este de a avea o noua SIF, care sa fie listata la Bursa. Brokerii vor avea astfel mai multe actiuni in care vor putea investi, iar fondurile vor avea la randul lor noi posibilitati de plasament. Noi speram sa fie un succes”, spune Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor.
In privinta pragului de detinere in cadrul societatii, presedintele AVAS spune ca acesta va fi in conformitate cu legile in vigoare. “Daca nu se specifica altceva prin lege, atunci pragul de detinere in cadrul noii SIF va fi tot de 1%, ca si la celelalte societati listate deja la Bursa. Personal eu nu sunt pentru majorarea pragului de detinere, ci pentru eliminarea acestuia”, specifica Ursache.
Referitor la perioada in care va putea fi finalizat acest proiect si listata societatea la Bursa, Dan Paul spune ca daca proiectul va demara oficial, atunci societatea ar putea aparea printre emitentii de la BVB in trei luni. Cu toate acestea, luand in considerare perioada lunga de timp, cativa ani, de care are nevoie Fondul Proprietatea pentru a fi listat, Ursache este de parere ca noii societati i-ar trebui mai mult de trei luni pentru a intra in piata.
“Aceasta SIF ar putea reprezenta o solutie pentru vremurile actuale. Statul s-ar putea sa aiba probleme in a lichida detinerile la diverse societati, iar incadrarea lor intr-o societate de investitii financiare ar putea elimina aceasta problema. In orice caz, o sa conteze destul de mult pragul de detinere, politica statului in companie, nivelul la care isi va mentine pachetul de actiuni in SIF si cat va fi oferit altor societati”, spune Alin Brendea, directorul de operatiuni de la Prime Transaction.
El este de parere ca o singura societate atrage mai greu investitorii, in vreme ce mai multe companii, grupate in pachete, ar putea fi mai atractive. In plus, prin incadrarea pachetelor detinute intr-o SIF, statul va avea mai multe parghii de actiune in vederea valorificarii lor.
“Nu trebuie sa asteptam totusi minuni de la aceasta societate. Nu avem in momentul de fata structura acesteia, insa o putem compara cu societatile de investitii listate la Bursa, care din pacate nu sunt foarte atractive in prezent. Chiar daca este greu de crezut ca va reusi sa faca o diferenta fata de celelalte SIF-uri, ar fi ceva nou in piata si mai mult ca sigur ca va atrage atentia, mai ales ca nu are un istoric negativ in spate”, spune Brendea.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026