„Avem timpul înaintea noastră” (I)/ de Ion Bulei
Sau despre soarta românilor în preajma primului război mondial. Adică într-o vreme în care ei erau cuprinși în imperiile Habsburgilor, al Romanovilor și al Otomanilor și doar o parte erau adunați într-un stat independent, Vechea Românie sau Vechiul Regat. Când toate popoarele își căutau locul lor pe harta lumii ce făceau românii? O întrebare la care încercăm și noi să dăm un răspuns.
Sau despre soarta românilor în preajma primului război mondial. Adică într-o vreme în care ei erau cuprinși în imperiile Habsburgilor, al Romanovilor și al Otomanilor și doar o parte erau adunați într-un stat independent, Vechea Românie sau Vechiul Regat. Când toate popoarele își căutau locul lor pe harta lumii ce făceau românii? O întrebare la care încercăm și noi să dăm un răspuns.
26 noiembrie 1901. Henry, ministrul Franței la București, în vizită la Take Ionescu. Adeseori se ducea diplomatul francez la omul politic român. Pentru că Take Ionescu era inteligent („cel mai inteligent bărbat politic din țară”, cum îl gratulase regele Carol I), era vorbitor de franceză, germană și engleză (unul dintre puținii oameni politici români care știau engleză. Soția lui era englezoaică). Era un excelent partener de discuție, căutat de toți diplomații străini la București. Cei mai mulți dintre diplomați, înainte de a-și trimite rapoartele lor acasă, treceau pe la Take Ionescu. Excelentă sursă de informație și de verificare. „Nu știu dacă frații dvs. vă iubesc, îi spunea împăratul Wilhelm al II-lea lui Take Ionescu în ianuarie 1907. Dar ministrul meu în România (era atunci Kiderlen Waechter) vă prețuiește și vă iubește mai mult ca un frate.” Pe la Take Ionescu trec prințul Lichnowsky, cel care mai bine de 20 de ani fusese secretar al Legației germane la București, marchizul Pallavicini, ministrul Austro-Ungariei la București și apoi ambasador al aceleiași mari puteri la Constantinopol, contele Goluchowsky, reprezentantul aceleiași mari puteri la București, ministrul Germaniei Kiderlen-Waechter, contele Aehrenthal, contele Czernin, miniștrii Austro-Ungariei, prințul de Furstenberg, sir Donald Mackenzie Wallace, oaspetele lui la vila de la Sinaia, Talaat-pașa, reprezentantul Turciei la Conferința de pace de la București, din 1913, prințul de Bulow,o remarcabilă inteligență, prietenul său, baronul Marschall, diplomatul german care rămăsese prea mult la Constantinopol pentru a mai fi bun și la Londra, de Bussche, ministrul Germaniei la București la izbucnirea primului război mondial… Toți sunt prinși de pana lui Take Ionescu în amintirile sale, cu îndemânarea omului inteligent, excelent cunoscător al politicii europene. De pildă: „Marchizul Pallavicini este antiteza diplomatului austriac obișnuit. În general, domnii aceștia au o ținută frumoasă și care impune necunoscătorilor; trebuie să ai deseori de-a face cu ei pentru a-ți da seama de deosebita lor nulitate. Pentru a spune totul într-un cuvânt, par mai deștepți decât sunt în realitate. Pallavicini, dimpotrivă. Nu impune cu înfățișarea, ba chiar are aerul unui prostănac și totuși te-ai înșela luîndu-te după aparențe. Pallavicini, dacă nu e deștept e cel puțin un om foarte dibaci, cu mult spirit de observație, foarte șiret…”. Sau contele Aehrenthal: „Aehrenthal era neobișnuit de deștept pentru un austriac. Avea o mare putere de înțelegere, o ușurință de adaptare și o viociune pe care nu le putea explica decât picătura de sânge evreiesc care circula în venele lui”. (61). Sau contele Szeczen, ambasadorul Austro-Ungariei la Paris, „el era maghiar, foarte maghiar și nimic mai mult decât maghiar.”
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026