„Avem timpul înaintea noastră” (XXVII)/ de Ion Bulei

„Atacat drept criminal politic, mă văd silit să vorbesc” (II)
 

Dar vine războiul. La chemarea lui V.G. Morțun rămâne la București, la girarea Ministerului de Interne în timpul ocupației Puterilor Centrale. Ministrul liberal îi promite, în schimb, că va avea grijă de averea lui. Ca avere mobilă avea în vara lui 1916: 100 vagoane de grâu, 40 vagoane de porumb, 40 vagoane de ovăz, 10  vagoane de fasole, un vagon sămânță treierată de trifoi, 10 vagoane floarea soarelui, 188 de boi, 40 de vaci mulgătoare, cu vițeii lor, 100 capete tamazlâc, 1.100 oi, 100 porci, 60 de cai și iepe. Pivnița avea 1.000 decalitri de vin de 15 ani, 6.000 butelii de 20-25 ani, 500 sticle de cognacuri, vinuri alese străine, un butoi de 25 decalitri de chirș fabricat de el în anii 1896, 1897, 1898, 900 de vin vechi. Nu s-ar zice că memorialistul nostru suferea de lipsuri materiale.

L. Kostaki (foto din arhiva revistei Magazin istoric) are idei bune despre situația diverselor țări ale Europei la izbucnirea războiului. La analiza situației României până la război, el constată că țara a fost condusă mai mult de liberali, mai mult prin expediente, făcând și refăcând aceleași legi. În opoziție, crede simpatizantul conservator L. Kostaki liberalii nu stăteau prea mult, de frica de a nu se împrăștia, nefiind legați între ei de principii și idei, ci de interese materiale; așa că acest partid, de ordine la guvern, în opoziție amenința cu demagogie și dezordine. Răposatul rege Carol I îi spunea că preferă a-i avea pe liberali în guvern, în anticamera Palatului, decât să-i știe pe stradă. „La guvern au fost pururea docili.” Liberalii, mai crede memorialistul, au împiedicat măsurile luate de conservatori de pregătire a armatei, în urma constatărilor din timpul  campaniei din 1913. IIC Brătianu, crede el, avea o mare calitate, nu vorbește și este un perfect bizantin. E pentru alăturarea României la Triplice. „Progresul țării românești se datorește în cea mai mare măsură sprijinului Germaniei”, o afirma el cu convingere.  Altfel, în  cazul României, Dumnezeu era prea sus, iar Franța prea departe. În anii neutralității, ne informează el, la Petrograd se primeau de la București două rânduri de rapoarte, unele de la Poklewsky Koziel care asigurau că România va intra în acțiune, și altele de la atașatul militar, colonelul Semenov, care deconsiliau alianța cu România din cauza nepregătirii armatei și a generalilor români. De aceea e trimis în România amiralul Weselkin. L. Kostaki ne redă părerile lui Weselkin, exprimate fără menajamente: „N. Filipescu e un ridicol insuportabil, cu pretenții de bărbat de stat, Take Ionescu, un poltron care se îmbată cu propriile vorbe late. Românii transilvăneni din Regat, ne spune el, amenințau mereu că se reîntorc în Ungaria ‚când nu li se plătea îndeajuns patriotismul.” Îi taxează de canalii. Pe Vasile Lucaciu îl consideră noroi, la fel pe ziarișii care nu se mai săturau de bani. Despre armată și generali are părerea lui Semenov, adică proastă.