Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Aventură romantică în orașele norilor/ de Stelian Țurlea

O aventură romantică în orașele norilor de pe Venus, un viitor în care moartea începe la naștere, o societate aztecă din secolul al XX-lea, o carte cu o minte proprie – doar câteva subiecte memorabile din volumul care conține câștigătoarele premiilor Nebula din cele trei categorii de ficțiune scurtă, un fragment din romanul premiat, câștigătoarele premiilor Rhysling, Solstice, Dwarf Stars și un f…

Stelian Turlea · 22 august 2013 · 4 min de citit

James Patrick Kelly, John Kessel, editori

Antologia Nebula 2012

Editura Trei

Traducere din limba engleză și note de Alina Sârbu, Mihai-Dan Pavelescu, Ana-Veronica Mircea. Cele mai bune texte SF și fantasy votate de Science Fiction and Fantasy Writers of America. O aventură romantică în orașele norilor de pe Venus, un viitor în care moartea începe la naștere, o societate aztecă din secolul al XX-lea, o carte cu o minte proprie – doar câteva subiecte memorabile din volumul care conține câștigătoarele premiilor Nebula din cele trei categorii de ficțiune scurtă, un fragment din romanul premiat, câștigătoarele premiilor Rhysling, Solstice, Dwarf Stars și un fragment din romanul câștigător al premiului Andre Norton.

Raymond Queneau

Exerciții de stil

Editura Paralela 45

Ediție nouă. Colectiv de traducători coordonat de Romulus Bucur. Prefață: Luca Pițu: „Ce alta face Raymond Queneau decât să șteargă, prin rescrieri succesive, căutate cu lumânarea, un text inițial, un text de pornire, descriptor al unui insignifiant incident de autobuz și vorbind despre un nasture de pardesiu elegant ce ar trebui mutat mai sus… Incidentul autobuzic, incident postmodern, nu poate căpăta consistență decât modulat, reluat, repovestit, reverberat de o mulțime de observatori, naratori, povestași, capaci să-l ridice măcar la înălțimea unui fapt divers.”

Livia Ciupercă

Teodor Al Munteanu. Popas în timp

Editura Convorbiri literare

„Livia Ciupercă ne propune o emoționantă și documentată trecere în revistă a vieții și operei lui Teodor Al. Munteanu, 1911 – 1988, ultimul secretar de redacție interbelic al revistei Convorbiri literare 1939 -1944, din seria I. E. Torouțiu. O lucrare de istroie literară întemeiartă pe surse documentare de primă mână, cu atât mai necesară în cazul unui scriitor trecut la index după instalaera comunismului, când a fost dat afară din USR și reprimit în breaslă abia în 1968. Cartea Liviei Ciupercă îl repune în drepturi pe Teodor Al. Munteanu, unul dintre nu puținii scriitori cu destinul strivit de tăvălugul istoriei.” – Cassian Maria Spiridon

Laura Lipman

Te-aș recunoaște dintr-o mie

Editura Litera

Traducere din limba engleză de Carmen Ion. Eliza Benedict duce o viață senină într-o casă din suburbii, alături de soțul ei și de cei doi copii. Dar o scrisoare îi spulberă liniștea: „Ți-am văzut fotografia într-o revistă. Sigur, între timp te-ai maturizat. Dar te-aș recunoaște dintr-o mie.” Un bărbat și un secret nemărturisit din trecut reapar în viața ei și îi amenință existența confortabilă. Cândva a fost răpită și violată de bărbatul aflat acum în închisoare, înaintea executării sentinței la moarte. Dar Eliza ar face orice să-și apere liniștea și familia – chiar dacă aceasta înseamnă să retrăiască evenimentele unei veri terifiante și să scoată la iveală adevărul înfricoșător pe care l-a ținut ascuns atâta timp.

Amita Bhose

Cosmologia lui Eminescu

Editura Cununi de stele

Cuvânt înainte de Carmen Mușat-Coman. Izvorul cosmogoniei eminesciene s-a identificat cu gândirea indiană, mai precis cu Imnul Creatiunii din Rgveda (X, 129), a cărui cunoaștere de către poet a fost stabilită prin dovezi documentare. Eminescu a și trimis pe un erou al său în India spre a căuta înțelepciunea (În căutarea Sheherazadei). Apropierea poetului român de mitul vedic, cel mai științific mit după avizul unor cosmofizicieni eminenți ai zilelor noastre, ca Fritjof Capra sau Carl Sagan, nu ni se pare deloc întâmplătoare.

Viziunea lui Eminescu despre evoluția lumii se desfășoarãăîn patru ipostaze: starea anterioară creației, creația, marșul istoriei și civilizațiilor pe pământ și sfârșitul creației, dintre care etapa a treia nu intră în obiectivele acestui studiu.

Colum McCann

Zoli

Editura RAO

Traducere din limba engleză de Gabriela Tănase. „Viața lui Zoli Novotna începe undeva, pe drumurile lăturalnice, înverzite, ale Slovaciei când, împreună cu bunicul său, ajunge pe malul unui lac liniștit, unde ceilalți membri ai familiei fuseseră înecați de gărzile fasciste. Zoli și bunicul ei fug de acolo și se alătură unui alt grup de cântăreți itineranți. Astfel începe această poveste epică despre cântec, intimitate și trădare. Bazat în mare pe viața poetei de origine rromă Papusza și pe fundalul celui de-al Doilea Război Mondial, Zoli este o poveste de dragoste, o poveste a pierderilor suferite și o parabolă a Europei moderne.”

Citește și