Averea colecționarului fără avere/ de Remus Andrei Ion

Pun pariu că fiecare colecționar cu pretenții își va întâmpina invitații de sărbători cu propunerea de a face un tur al expoziției din propria casă. Fiecare colecționar are propriul top al achizițiilor preferate! Înainte de a-și întâmpina invitații a pus în locuri potrivite ultimele tablouri și sculpturi cumpărate, a reașezat o parte din colecția deja cunoscută de prieteni pentru a face noi conexiuni și a pune în valoare lucrările cele mai dragi.

Evident, mai nimeni nu ia în calcul sfârșitul lumii prevestit de maiași. Ultima mare licitație a anului este cu doar două zile înainte și este precedată de alte două licitații organizate de cea mai nouă și de cea mai veche casă de profil din București, GrowArt și Alis.

Aproape 20 de ani nu s-a mai prea vorbit despre colecționarii de artă din România. S-au amintit numele celor mari din alte vremuri prin tribunale și notariate, acolo unde a fost revedicat o parte din patrimoniu. Apoi, legenda colecționarilor a fost folosită pentru a promova o serie de capodopere care au fost consacrate nu de muzee ci de supeurile, seratele, cinele organizate de acești colecționari pentru prietenii lor importanți. Uneori s-a vorbit și despre averea acestor colecționari fără avere, despre faptul că din anii 50 capodoperele din casele lor și-au pierdut brutal însemnătatea în ochii dictaturii proletariatului…

S-au dezmembrat în ultimii ani și colecții ale profesorilor, medicilor, artiștilor, câteva și ale unor foști nomenclaturiști ori funcționari de vârf ai regimului ceaușist. Pe tăcute! Cunosc situația unei colecții adunate de un fost general de securitate. Omul a dispărut iar fiul, stabilit de ani buni în străinătate, a ales să vândă lucrările.

Despre colecția Dona s-a vorbit cel mai mult. Pentru recuperarea pieselor retrocedabile s-au implicat alternativ câțiva miliardari ai momentului. Apoi lucrări din patrimoniul Dona au apărut la licitații și de cele mai multe ori a fost precizată proveniența. Prețul a fost important de fiecare dată.

Știm prea puține despre noii colecționari de top care s-au format după 1990 și mai ales în anii 2000. S-au cheltuit averi pe opere de artă, asta este cert. Topurile de vânzări ale caselor de licitații promovează doar o mică parte din tranzacțiile de sute de mii de euro… Dar nu asta este important. Noii colecționari preferă anonimatul. Este o măsură de autoapărare care are mai multe motive… Să nu credeți cumva că marile colecții sunt cele care apar prin declarațiile de avere ale demnitarilor. Nici vorbă, acolo sunt doar mici puseuri de lăudăroșenie, poate. Mult nu înseamnă neapărat și scump, iar scump nu implică obligatoriu și calitate. Averea colecționarului de top nu este neapărat mare. Pasiunea lui este peste avere, de obicei. Iar o avere consistentă folosită pentru a construi o colecție de palmares se consumă destul de rapid… În spatele unui colecționar important este de obicei o afacere de top. Banii din business se consumă stimulativ în artă. Unii colecționari cu patrimonii importante ajung faliți atunci când afacerea este pierdută. Colecția rămâne! Iar acum, următoarea etapă a castei colecționarilor este ieșirea în public. Urmează… Chiar s-au cheltuit averi pe piața de artă în ultimii zece ani!

artalicitata.blogspot.com