Averea Regelui. Cât valorează proprietățile deținute de Regele Mihai
Averea regelui Mihai I a fost evaluată la 60-62 de milioane de euro de Top 300 Capital, după ce cu un an în urmă, valoarea acesteia se situa la 75-80 de milioane de euro. Reprezentanții Casei Regale nu confirmă însă această cifre, precizând că nu există nicio expertiză în acest sens până acum. În plus, specialiștii în domeniu susțin că orice evaluare nu poate fi decât una aproximativă în condiții…
Averea regelui Mihai I a fost evaluată la 60-62 de milioane de euro de Top 300 Capital, după ce cu un an în urmă, valoarea acesteia se situa la 75-80 de milioane de euro. Reprezentanții Casei Regale nu confirmă însă această cifre, precizând că nu există nicio expertiză în acest sens până acum. În plus, specialiștii în domeniu susțin că orice evaluare nu poate fi decât una aproximativă în condițiile în care, în cazul Castelui Peleș, de exemplu, este vorba de o clădire de patrimoniu.
“Nu am văzut nicio expertiză (a averii Casei Regale –n.r.) până acum. Nu a fost cazul. Nu există o evaluare a averii”, a declarat pentru gândul avocatul Casei Regale, Adrian Vasiliu.
În prezent, Casa Regală a României deține Domeniul Regal Sinaia (Castelul Peleș, Castelul Pelișor și Castelul Foișor), retrocedat în 2008, și Domeniul Regal Săvârșin, retrocedat în 2001. Palatul Elisabeta a fost oferit ca reședință oficială permanentă a Regelui Mihai, în calitate de fost șef de stat, dar nu se află în proprietatea sa. În plus, Regele Mihai I mai deține aproape 20.000 de hectare de pădure, trei imobile și un teren în București, un imobil și terenuri în Poiana Țapului, câteva cabane și cantoane în Azuga-Predeal și zeci de kilometri de drumuri forestiere, proprietăți care i-au fost retrocedate.
De ce nu poate fi estimată valoarea averii Regelui
Orice estimare a averii Regelui Mihai I nu poate fi decât una aproximativă, în condițiile în care, de exemplu, Domeniul Regal Sinaia are valoare de patrimoniu și nu se supune „prețului pieței”. Atunci când avocații Casei Regale au purtat discuții cu Guvernul României în vederea renunțării la drepturile asupra domeniului Peleș, suma propusă a fost de 30 de milioane de euro. Cele două părți nu au ajuns însă la o înțelegere, discuțiile fiind întrerupte înainte de debutul crizei economice.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026