Averi mai mari pentru milionarii din întreaga lume
Activele milionarilor din întreaga lume au crescut cu 19%, până la 39.000 de miliarde de dolari, după ce au scăzut cu mai mult de 19% în 2008 din cauza crizei creditelor care a determinat cea mai puternică scădere anuală a burselor de la Marea Recesiune din anii ‘30 încoace.
Activele milionarilor din întreaga lume au crescut cu 19%, până la 39.000 de miliarde de dolari, după ce au scăzut cu mai mult de 19% în 2008 din cauza crizei creditelor care a determinat cea mai puternică scădere anuală a burselor de la Marea Recesiune din anii ’30 încoace. Numărul de milionari din regiunea Asia-Pacific l-a egalat pe cel din Europa anul trecut, în condițiile în care economiile asiatice și-au revenit mai repede din criză, scrie Bloomberg. Numărul persoanelor cu cel puțin un milion de dolari sub formă de active ce pot fi investite imediat a crescut cu 26%, până la 3 milioane în Asia, egalându-l pe cel din Europa și apropiindu-se de cel din America de Nord (3,1 milioane), conform World Wealth Report. Activele milionarilor asiatici au crescut cu 31%, până la 9.700 de miliarde de dolari, cel mai însemnat avans pe regiuni.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Croația pune la dispoziție 30 milioane de de euro pentru panouri solare și stocare în baterii pentru fermele agricoleBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026
-
Turcia: compania canadiană AtkinsRealis semnează un acord pentru un studiu privitor la o centrală nuclearăBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026