Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Avertisment/ de Alexandru Purcăruș

Aici nu locuiește nimeni! Nu insistați, vă rog, în van, E doar o casă bântuită De mii de duhuri simultan; Un straniu punct de întâlnire, Un fel de piatră de hotar, Un loc pe care Universul Nu l-a trecut pe…

Radu Racu · 4 noiembrie 2010 · 1 min de citit

Aici nu locuiește nimeni!
Nu insistați, vă rog, în van,
E doar o casă bântuită
De mii de duhuri simultan;

Un straniu punct de întâlnire,
Un fel de piatră de hotar,
Un loc pe care Universul
Nu l-a trecut pe inventar.

Și chiar de ușa e deschisă
Și nu a cunoscut lăcată,
Aici nu locuiește nimeni,
Nici nu va locui vreodată.

Citește și