Avertismentele SUA. Ce riscă Marea Britanie dacă iese din UE
Administrația Obama a avertizat Marea Britanie că dacă va ieși din UE se va autoexclude dintr-un acord de comerț liber cu Statele Unite, fiind extrem de improbabil ca Washington-ul să încheie o înțelegere separată cu britanicii.
Administrația Obama a avertizat Marea Britanie că dacă va ieși din UE se va autoexclude dintr-un acord de comerț liber cu Statele Unite, fiind extrem de improbabil ca Washington-ul să încheie o înțelegere separată cu britanicii.
Avertismentul adresat unor oficiali britanici a fost făcut înaintea unei vizite a premierului David Cameron la Washington, al cărei scop inițial era promovarea, împreună cu Obama, a Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții.
Potrivit premierului Cameron, acest parteneriat ar putea aduce doar Marii Britanii 10 miliarde de lire sterline pe an, relatează The Guardian.
Vizita este umbrită însă de un avertisment al unor membri ai guvernului britanic, că ar putea sprijini un referendum de ieșire a țării din Uniunea Europeană. Avertismentul a provocat îndoieli la Washington, dacă Marea Britanie va mai fi parte a acordului comercial cu Europa, după negocierea acestuia.
Totodată, administrația Obama este îngrijorată că incertitudinile referitoare la viitorul Marii Britanii vor complica acceptarea acordului comercial de către Congres, punând în pericol un element central al discursului președintelui privind starea națiunii, susținut în februarie.
Negocierile oficiale SUA-UE privind acordul de liber schimb urmează să înceapă în câteva săptămâni, iar sute de angajați ai Departamentului de Stat lucrează deja la parteneriat.
Surse participante la întâlnirile SUA-Marea Britanie de la Londra, de săptămâna trecută, au spus că oficialii americani au arătat în mod clar că este nevoie de un efort uriaș pentru a trece acordul prin Congres, iar Washington-ul nu are nici cea mai mică dorință de a repeta procesul separat cu Marea Britanie, dacă aceasta va ieși din UE.
De ambele maluri ale Atlanticului există speranța că eliminarea barierelor comerciale dintre SUA și UE, în valoare de 1 miliard de dolari, respectiv 4 miliarde de dolari pe an, ar contribui la relansarea economiei occidentale și a celei mondiale.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026