Aveți investiții în aur? Ați pierdut 11% în două zile
Românii care au cumpărat în ultimii ani aur cu kilogramele pentru a beneficia de creșterile importante ale prețului metalului prețios sau pentru a se pune la adăpost de criză s-au trezit că au pierdut peste 11% în ultimele două zile după ce investitorii au vândut aur în panică pe bursele internaționale de mărfuri.
Românii care au cumpărat în ultimii ani aur cu kilogramele pentru a beneficia de creșterile importante ale prețului metalului prețios sau pentru a se pune la adăpost de criză s-au trezit că au pierdut peste 11% în ultimele două zile după ce investitorii au vândut aur în panică pe bursele internaționale de mărfuri.
„Uneori, în perioade de panică puternică ce are la bază o criză de lichiditate, aurul este părăsit, la fel ca acțiunile și mărfurile, iar investitorii se refugiază în valute lichide, precum dolarul, și stabile, yenul și francul“, spune Cristian Cochintu, analist la Admiral Markets, o filială a unui grup estonian specializat în servicii Forex. Căderea aurului a venit după ce Goldman Sachs, cea mai influentă bancă de investiții din lume, și-a sfătuit într-un raport clienții să vândă aur, estimând că acesta va scădea cu 20% până la finele anului viitor.
BNR a afișat luni un preț de referință la aur mai mic cu 9% decât cel de vineri, iar gramul de aur era cotat la 152,57 lei (circa 34,6 euro), față de peste 200 de lei (45 euro) în toamna anului trecut. Ieri uncia de aur se tranzacționa spre închiderea ședinței la un preț în scădere cu peste 7%, de 149,9 lei/ gram (1.386 dolari/uncie), după un declin de 5,7% consemnat vineri.
În aceste condiții, pierderile românilor care potrivit calculelor ZF dețineau lingouri de aur în valoare de peste 80 mil. euro se ridică în ultimele zile la circa 8,8 mil. euro.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026