Aveți vreun plan pentru recuperarea celor 600.000 de locuri de muncă tăiate de criză?

Ar fi fost de așteptat ca primele mesaje ale noului guvern, jumătate social, jumătate liberal, să se refere la cea mai acută problemă a României din ultimii trei ani- recuperarea locurilor de muncă distruse în criză.

Deși ar trebui să fie prima temă a noii puteri, având în vedere dispariția a 600.000 de locuri de muncă din decembrie 2008 încoace, nu au apărut planuri, strategii, ședințe speciale de guvern care să arate ce are în minte noua administrație pentru a impulsiona angajările.

Reduceri de taxe sau debirocratizare pentru firmele mici, cu până în patru angajați, ajutoare de stat pentru marii investitori, programe speciale pentru întreprinderile cu capital local, secătuite financiar și fără acces la creditare. Nimic deocamdată.

Nesfârșite discuții despre Ministerul Educației, acuzații privind derularea proiectelor europene, cereri de audit la ministere, majorarea salariilor la stat, recuperări la pensii. Bun, este bine să te uiți în trecut, dar ce facem cu viitorul?

După câteva idei răsfirate în programul de guvernare, în continuare niciun cuvânt despre ce are de gând guvernul în acest sector strategic.

Ziarul Financiar a arătat recent că economia a reușit abia în martie 2012, potrivit datelor de la Statistică, să recupereze din punctul de vedere al numărului de locuri de muncă șocul TVA din iulie 2010.

După un minim de 4,1 milioane de salariați în toamna anului 2010, au fost create încă 100.000 de locuri de muncă, iar nivelul actual este de 4,2 milioane de salariați. Dar în cât timp? Într-un an și jumătate. 18 luni pentru o opri scăderea și pentru a relua creșterea numărului de joburi. În acest ritm, cele 600.000 locuri de muncă pierdute vor fi recuperate abia în șapte ani și jumătate. Abia în 2020 va fi atins iar un număr de 4,8 milioane de salariați, recordul din decembrie 2008.

Dacă se menține ritmul actual, atunci va fi cu adevărat încheiată criza din punctul de vedere al locurilor de muncă. Este suficient? La ce va folosi dacă vom menține deficitele bugetare, datoria publică, dacă ne vom îndeplini toate angajamentele cu FMI, dacă la sfârșit tragem linie și vedem că românii pleacă pe capete din țara lor pentru că nu au unde să muncească și pentru că au salarii mici?

La nivel global, miza nu mai este numai revenirea PIB la nivelul de dinainte de criză, ci recâștigarea joburilor.

În Germania este eveniment istoric faptul au crescut salariile cu 4%, iar în Statele Unite nivelul șomajului mișcă bursele mai mult decât cel al producției industriale.

A cerut noul premier o analiză – care sunt primele 10 întreprinderi din punctul de vedere al numărului de locuri de muncă create în 2011? Ce nevoi au aceste companii?

Sigur, o infrastructură mai bună și absolvenți gata să fie inserați în slujbe sunt cerințele permanente. Dar poate există cerințe specifice care pot fi rezolvate dacă se pun la aceeași masă cinci miniștri și știu ce să le ceară oamenilor.

Mergând mai departe, cea mai grea întrebare la care trebuie să răspundă noul guvern este de ordin strategic – mergem pe modelul adoptat în ultimii 20 ani sau îl schimbăm?

Dacă și-a atins limitele? De vreme ce nu putem depăși bariera de 4-5 milioane de salariați la 20 de milioane de locuitori în condițiile în care Ungaria și Cehia au tot atâția salariați la doar 10 milioane de locuitori, pe undeva este o hibă.

Dacă oamenii sunt nevoiți să plece din țară pentru că nu au slujbe în orașele dezindustrializate, poate că este cazul pentru altceva. Ce?

Nu există în acest moment un răspuns clar la această întrebare, este evident. Dar trebuie pusă. Ungaria și-a pus această întrebare și a căutat să împartă povara crizei cu multinaționalele – a impus taxe speciale.

Țări ca România, cu salarii mici, de 10 ori mai mici decât în America sau în Europa de Vest, ar fi trebuit să câștige din această mutare globală a joburilor din Vest spre Est atrase de forța de muncă mai ieftină. De ce nu câștigă? Poate pentru că nu există suficientă respirație locală a businesslui? Pentru că nu există destulă producție locală pentru consum local?

Nu este dramatic că o țară ca România unde salariul minim este de 162 de euro nu reușește să atragă suficienți investitori pentru a majora numărul de joburi? Poate este de înțeles ca Spania, unde salariul minim este de 748 de euro, să aibă șomaj de 20%, sau Grecia, unde salariul minim este de 850 de euro, să nu atragă destui investitori. Dar România?

În context, este de mirare cum, la câtă nemulțumire au acumulat oamenii privind modul cum este administrată țara, majoritatea primarilor sunt dați ca aleși sigur de sondaje din primul tur de scrutin.

Drumurile din localități, școlile, spitalele sunt la primărie, nu la guvern. Iar pentru primarii care chiar gândesc pe termen lung pentru comunitatea lor, atragerea de investiții ar trebuie să fie prioritatea. De acolo, de la locurile de muncă, pleacă tot. Țările intră în competiție pentru investitori, regiunile, orașele.

Nu va putea crește România dacă modelul de dezvoltare este al Americii Latine, cu oameni care pleacă pentru că nu unde să lucreze și cu baroni locali ca Radu Mazăre pe care nimeni nu-i mai schimbă din funcții indiferent ce au livrat comunității lor.