Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Avocatul Adrian Bulboacă, adus în CA de la Oltchim ca să ajute statul la privatizare

Consiliul de Administrație (CA) al combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) l-a numit pe Adrian-Cătălin Bulboacă în funcția de administrator provizoriu al companiei pe postul rămas vacant după demisia fostului președinte al companiei Constantin Dascălu.

Andrei Chirileasa · 15 martie 2012 · 3 min de citit

Consiliul de Administrație (CA) al combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) l-a numit pe Adrian-Cătălin Bulboacă în funcția de administrator provizoriu al companiei pe postul rămas vacant după demisia fostului președinte al companiei Constantin Dascălu.

Aducerea unui specialist în tranzacții de fuziuni și achiziții (M&A) în CA face parte din strategia statului de pregătire a privatizării Oltchim. Ministerul Economiei a publicat ieri anun­țul de privatizare a Oltchim, potrivit Mediafax.

Adrian Bulboacă, 42 de ani, este managing partner al casei de avocatură Bulboacă și Asociații după ce a lucrat anterior în cadrul birourilor locale ale firmelor internaționale de avocatură Linklaters (2001-2006) și Taylor Joynson Garrett (1996-2001). El are experiență în sectorul M&A și a fost implicat în pregătirea privatizării Petrom.

Oltchim este una dintre companiile de stat cu probleme, având datorii de peste 2,5 miliarde de lei la finalul anului trecut și capitaluri proprii negative. În ultimii trei ani Oltchim a acumulat pierderi de 937 de milioane de lei. Oltchim este pe lista companiilor pe care Guvernul s-a angajat față de FMI să le privatizeze.

Președintele Consiliului de Administrație al Oltchim este începând de săptămâna trecută Karoly Borbely, secretar de stat în Ministerul Economiei. Din CA mai fac parte Constantin Roibu, directorul general al companiei, care conduce Oltchim de peste 20 de ani, Florin Ionel, secretar de stat adjunct în Ministerul Economiei, fost consilier juridic la ING, AIG Londra și UIB Londra (companii din sectorul asigurărilor), și Grigore Crăciunescu.

PricewaterhouseCoopers și firma de avocatură D&B David și Baias asigură consultanța pentru stat în privatizarea Oltchim.



Privatizare în două etape

“În conformitate cu prevederile strategiei de privatizare a Oltchim, metoda de privatizare este o metodă combinată, respectiv negociere pe bază de oferte preliminare și neangajante, urmată de licitație cu ofertă în plic”, se arată în anunțul de vânzare a companiei, publicat joi de Ministerul Economiei.

Potențialii ofertanți sunt anunțați că, pe parcursul derulării procesului de privatizare, este posibilă modificarea capitalului social al Oltchim și, implicit, a pachetului de acțiuni scos la vân­zare, ca urmare a conversiei în acțiuni a creanței Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) asupra combinatului.

Comisia Europeană a aprobat în urmă cu o săptămână conversia în acțiuni a datoriei Oltchim față de AVAS, care se ridică la aproximativ 135 mil. euro, în urma operațiunii autoritatea urmând să devină acționarul majoritar al combinatului chimic.

Guvernul a aprobat în 2009 o operațiune de conversie în acțiuni a datoriilor Oltchim față de AVAS. Autoritatea a preluat de la Ministerul Finanțelor, în 2002, o creanță cu o valoare nominală de 508,6 mil. lei provenită din executarea garanțiilor emise de stat pentru împrumuturile externe contractate de societate.

De asemenea, posibilii cumpă­rători sunt înștiințați că au opțiunea să negocieze direct cu OMV Petrom, via OPSPI, termenii unei posibile achiziții a rafinăriei Arpechim, fără a condiționa în niciun fel procesul de privatizare și oferta de vânzare a combinatului.

Arpechim a fost principalul furnizor de materii prime al Oltchim. Oltchim a amunțat de mai multe ori că intenționează să preia Arpechim, însă nu a avut resurse financiare pentru cumpărarea activelor de petrochimie.

Statul deține, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic. Principalii acționari minoritari sunt grupul german PCC și fondul britanic Carlson Ventures, care dețin împreună circa 31% din acțiuni. Nemții de la PCC sunt doarte interesați de preluarea Oltchim, însă pe lista potențialilor investitori au mai fost vehiculate în ultimii ani numele companiei azere Socar și al grupului rusesc TISE.

Citește și