Avocatul lui Milosevici contesta arestarea clientului sau
Surse din guvernul de la Belgrad au declarat ca fostul presedinte iugoslav Slobodan Milosevici ar putea fi anchetat si pentru mai multe asasinate politice ce au avut loc in perioada in care el s-a aflat la putere.Milosevici s-a consultat ieri cu avocatul sau Toma Fila dupa prima noapte petrecuta in inchisoare
Surse din guvernul de la Belgrad au declarat ca fostul presedinte iugoslav Slobodan Milosevici ar putea fi anchetat si pentru mai multe asasinate politice ce au avut loc in perioada in care el s-a aflat la putere.
Milosevici s-a consultat ieri cu avocatul sau Toma Fila dupa prima noapte petrecuta in inchisoare. Fila a spus ca Milosevici este deprimat, ia calmante si inca nu-i vine sa creada ce s-a intamplat la sfarsitul saptamanii trecute, relateaza CNN.
Fostul lider iugoslav a fost arestat duminica dimineata, dupa 26 de ore de asediu asupra locuintei sale. Autoritatile continua ancheta impotriva lui Milosevici, acuzat de conspiratie criminala si deturnarea a milioane de dolari din fondurile statului in timpul celor 13 ani aflati la putere.
Fila a anuntat ca va depune saptamana aceasta o cerere privind cercetarea in stare de libertate a clientului sau, dar a spus ca sansele ca o astfel de cerere sa fie aprobata sunt practic nule.
Daca va fi gasit vinovat pentru deturnarea a peste 100 de milioane de dolari in vederea finantarii Partidului Socialist si mentinerii sale la putere, Milosevici ar putea primi o condamnare la 15 ani de inchisoare.
Postul de radio national de la Belgrad a anuntat ca politia a gasit un adevarat arsenal la vila lui Milosevici, inclusiv doua vehicule blindate, mai multe mitraliere si 20 de pistoale.
Liderii occidentali au salutat arestarea fostului presedinte iugoslav drept o decizie curajoasa a noului guvern de la Belgrad si ca un prim pas spre aducerea lui Milosevici in fata unui tribunal international.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026