Babel

Colectia Babel (a Editurii Nemira), in ciuda numelui ei care aminteste amalgamurile, incongruenta, cacofonia sau confuzia, pastreaza din simbolicul turn, dens evocator, al vremurilor dintai ale umanitatii, doar ideea fertila a multiculturalitatii. Iata ce spun editorii insisi despre aceasta initiativa:

“Este greu sa faci o selectie din zecile de mii de romane care apar in toata lumea intr-un singur an. Ne-am propus sa aducem in fata cititorilor acele carti ”din umbra” bestseller-urilor, acele carti care au fost socante si mult prea revolutionare pentru vremea lor, atat ca scriitura, cat si ca subiect, dar care au, de cele mai multe ori, sanse mai mari sa ramana in istoria literaturii decat succesele de o zi”.

Laszló Darvasi, Vanatorii de caini din Loyang. Scriitorul maghiar, profesor de literatura si redactor al unei publicatii literare din Szeged, autor de nuvele si piese de teatru, scrie in aceasta carte despre universul de gracile miracole ale Extremului Orient. Daca numele nu i-ar dezvalui obarsia, ai crede ca s-a nascut in cine stie ce provincie din preajma Fluviului galben si ca, in copilarie, a domesticit dragoni: “Academia Cin angaja un pictor care pretindea ca e in stare sa vopseasca picaturile de ploaie. Nu mintea. Gesturile artistului erau atat de rapide si de precise, incat era capabil sa coloreze, cu varful minuscul al pensulei, picaturile de ploaie care-i picurau in fata ochilor in minuni verzi, galbene, negre.” Traducere din limba maghiara de Georgeta Delia Hajdu.

Mari Akasaka, Vibrator. De asta data, autoarea este chiar japoneza, dar nu scrie despre flori de cires si alte intruchipari liliale, ci despre sex salbatec, droguri, si deambulari a la Kerouac. Romanul (pentru doamnele aflate in voiaj in Japonia si lipsite de un ghid de conversatie, volumul se intuleaza in original “Vaibureta”) istoriseste amorul nebun dintre o jurnalista si un camionagiu, fost lucrator pentru Yakuza, care discuta zi de iarna pana-n seara, se drogheaza si vomita, contempland schimbarea peisajului din nordul Japoniei, la bordul uriasei masini a mafiotului reconvertit. Plina de originalitate, strident realista. Traducere de Roman Pasca.

Juan Carlos Onetti, Despartiri. Despre autorul uruguyan, care primise in 1981 Nobelul literelor spaniole, adica premiul Cervantes, Mario Vargas LLosa scria: “Marele Onetti, cel care inca nu si-a primit recunoasterea binemeritata in America de Sud”. Va dati seama, in aceste conditii, cat il pretuia peruanul? “Despartiri”, microromanul sau publicat in 1954, in ciuda simplitatii mijloacelor, creeaza o atmosfera stranie, invaluitoare si ratacita in ceturile ambiguitatii. Un model de scriitura subtila, despre ale carei secrete Ileana Scipione, traducatoarea cartii, vorbeste pe-ndelete in prefata, pe spatiul a aproape un sfert din volum. (D.N.)