Bagara rembranzi ieftini, da cam mici!

Comertul cu obiecte de arta conteaza pe un patrimoniu universal de solutii, la situatii posibile si probabile. Afacerile cu falsuri, imitatii si inlocuitori pe un numar de ingeniozitati, in situatii imposibile. Diferenta e ca de la maiestrie la iuteala de mana.

Intre colectionarii de arta, exista tot atatia veleitari cati si intre artisti. Cel mai interesant tip de colectionar se naste in epocile de criza economica. Banii ii asigura imbogatitului peste noapte o multime de recunoasteri in plan social. Nu si in lumea artelor. Noii inavutiti fac un complex de oportunitate. Nu conteaza ce sume pun la bataie, se simt peste tot inoportuni, tratati cu un soi de dispret manierat. Omul cu avere vrea sa iubeasca arta, dar nu stie nici cum e potrivit sa iubeasca si nici cu ce pret. Realizeaza ca e ignorant, dar e convins ca trebuie sa se gaseasca si un drum mai scurt spre competenta. In toate celelalte domenii, banii scurteaza drumurile. De ce ar fi altfel in arta? Omul cu parale vrea sa admire, iar admiratia sa-i dea blazon intelectual. In afaceri, isi cunoaste dusmanii si stie din ce parte poate sa vina esecul. In magazinul cu opere de arta, e neajutorat. Nu numai ca nu stie cui ar trebui sa i se adreseze pentru o consiliere, dar n-are nici dorinte precise. Vrea ceva si nu intelege ce. Cum e mai rau!

In pretul operei de arta – spunea un mare negustor optzeci la suta e priceperea celui ce-i construieste si-i sacralizeaza pretul. Veleitarul e singur-singurel cu aceste optzeci de procente de abis spiritual.

In epocile care nasc veleitari ai sensibilului artistic, apar rapid si fabricantii de inlocuitori. Retineti cuvantul: nu falsuri, nu copii, nu imitatii, nu contrafaceri, ci inlocuitori. Calicul, care nu poate ori nu vrea sa cumpere un Rollex de 1000 de dolari, ia de la buticarii chinezi Rollex-uri de Hong Kong, la numai sapte dolari unul. Seamana perfect, dar nu e. Problema nu e pretul. Problema e pragul cuvantului perfect. Pentru unii oameni, perfectiunea are grade de comparatie. Rollex-ul de sapte dolari e suficient de perfect.

Consignatiile noastre sunt invadate de tablouri care aduc suficient de mult sau, daca doriti, suficient de bine, suficient de artistic, suficient de perfect si, ce-i mai important, suficient de ieftin cu tablourile unor mici maestri olandezi si francezi din veacul al 19-lea. Cativa pictori din Constanta, Brasov si Targoviste au pus la punct retele tehnologice de inlocuitori de capodopere, la preturi ce le fac interesante pentru veleitari: 3-4 milioane lei. Ramele de ipsos si slacmetal sunt trase din tipare nemtesti de silicon; picturile pe panza infatiseaza agreabil teme europene de mult asezate in memoria muzeelor; pensulatia e scolita – mai corect spus, suficient de scolita ca sa-i dea ignorantului sentimentul ca duce acasa chilipiruri muzeale; semnaturile suna clasic. Rembranzi ieftini, desi cam mici. Veleitarul roman ar da un milion in plus sa i se umple un perete cu un inlocuitor mare de Rembrand, numai ca, pentru fabricantii de mici maestri la un pret accesibil, ecuatia e convenabila doar pana la tablouri de 20 x 30 cm. La ecuatii de 40 x 60 cm, pretul s-ar duce la 6-7 milioane si ignorantul se blocheaza. Cum consignatiile sunt pline de inlocuitorii provenind din scoala de la Constanta sau scoala de la Brasov, poti sa crezi ca mizeriile astea nu se vand. Aici e inselaciunea cea mare: sunt pline fiindca se vand!