Bahrtalo!

– Asadar, Bahrtalo!

– Povestea filmului este destul de contorsionata… La fel ca si drumul meu catre cinematografie. Ma gandesc, insa, ca asa a fost sa fie. Am urmat la Cluj Sectia de electronica a Politehnicii, dar am abandonat-o si am plecat in Polonia, la Scoala Nationala de Arta Cinematografica de la Lodz, unde am obtinut o bursa. Aici am intrat la Sectia de imagine. Dupa patru ani, am obtinut un Master of Fine Arts in domeniul imaginii de film si am ramas in Polonia. Din pacate, cinstit spus, nu am gasit de lucru si m-am pregatit sa revin in Romania. In acele momente, pentru ca nu reuseam sa ma angajez ca operator, am inceput sa lucrez filme in calitate de regizor. Aveam proiectele mele, scrisesem o serie de scenarii, m-am intalnit cu un producator din Ungaria si am cautat surse de finantare in aceasta tara. Asa am realizat primul meu film, Taramul linistii, un documentar situational despre un copil surdomut din munti care se intalneste cu un alt surdomut fotograf si, cu ajutorul lui, descopera mirajul artei fotografice.
Acest prim film, facut in 2002, mi-a adus sase premii (Premiul criticilor de film din Ungaria, Premiul special al juriului la Festivalul Golden Knight de la Moscova si altele), dar, cel mai important, mi-a marcat existenta profesionala: din acest moment am hotarat sa ma dedic exclusiv regiei.
– Ce intelegeti prin documentar situational?
– Este o denumire pe care cred ca nu o veti gasi in literatura de specialitate. Ea desemneaza acel film documentar care consemneaza o poveste nascuta si desfasurata in fata camerei de filmat. De pilda, in Taramul linistii, eu stiam de existenta celor doua personaje surdo-mute. Atunci am creat cadrul intalnirii lor, am organizat o petrecere la care i-am invitat pe amandoi, fara insa sa-i avertizez. Am anticipat faptul ca, atunci cand copilul se va intalni cu fotograful, cei doi vor relationa. Dar cum? Ei, bine, am declansat o situatie, am urmarit ce se intampla si am filmat, pe viu, toate acestea. Asa am realizat primul meu documentar situational…
– Sa continuam, insa, drumul spre Karlovy Vary…
– A venit momentul primirii in Uniunea Europeana a Poloniei, Cehiei, Ungariei, Slovaciei si Sloveniei. O firma din Austria s-a gandit sa realizeze un film documentar intitulat Across the Border. Five Views from Neighbours, alcatuit din cinci parti, cu cinci regizori diferiti, iar pentru Ungaria m-a solicitat pe mine, desi locuiesc in Romania. Va imaginati ca eu nu cunosteam situatiile concrete de acolo, asa ca m-am dus la fata locului sa caut subiecte. N-a iesit nimic interesant, dar am propus ca episodul meu sa-l fac, totusi, cu oameni din Romania. Am gasit cele doua personaje ale filmului aici, in Cluj, si le-am trimis sa se documenteze in zona de granita cu Austria, pentru a afla cum se face “bisnita” dintre cele doua tari cu produse austriece uzate, valorificate ingenios de vecini. Am vrut sa fac tot un documentar situational, o comedie despre cum cele doua personaje pitoresti Lali si Lori incearca sa intre “in afaceri” si, ca la inceput, comit o droaie de stangacii. Episodul a avut 25 de minute si se intitula Bahrtalo, deoarece unul dintre personaje, Lali, este un tigan gabor (in limba rromilor, “Bahrtalo” este un salut, o urare de succes). Filmul a avut… succes si a obtinut in 2004, la Festivalul de la Leipzig, un Porumbel de Aur.
Am considerat subiectul incheiat, deoarece nu ma intorc la lucrurile odata facute. Dar viata a scris mai departe scenariul. Lori a plecat in Egipt ca ghid pentru turistii din Ungaria si Romania. Aici si-a invitat prietenii sa-l viziteze. Printre ei, si pe Lali. In acest moment ne-am gandit sa continuam filmul, tot ca un documentar situational. Am incercat sa fac rost de finantare si asa am ajuns la Pitching Forum. Pentru a fi acceptat, ai la dispozitie sapte minute sa iti prezinti proiectul (un clip de 2 minute, plus 5 minute sustinerea verbala). Cei interesati, redactori de la diferite televiziuni de pe glob, iti pun intrebari si decid. M-am prezentat la un asemenea Forum in Cehia, organizat de Centrul de Film Documentar Est-European. Proiectul meu a primit distinctia de Cel mai bun pitch si am fost invitat la Pitching Forum-ul din Amsterdam, unde cateva televiziuni s-au aratat interesate (Channel Four din Anglia, TV Ylle din Finlanda, TV Ontario, TV Denmark) si au anuntat ca sunt dispuse sa cumpere filmul, dar au solicitat un scenariu. In aceste conditii, producatorul meu din Ungaria a putut porni mai departe, filmul fiind in final o coproductie maghiaro-austriaco-germana, cu participarea a patru televiziuni.
– Asta nu inseamna ca renuntati la modalitatea artistica gratie careia v-ati consacrat, cea a documentarului situational?
– Ba da si tocmai de aceea am acceptat cu inima stransa; mi-am dat seama din primul moment ca eram pe cale sa realizez un film de fictiune si nu un documentar situational, asa cum facusem pana atunci. Dar oferta era prea tentanta si am inceput sa lucrez, incercand sa nu ma abat prea mult de la principiile mele. Asa s-a nascut primul meu lungmetraj, care este atat documentar (pentru ca personajele improvizeaza si isi prezinta propriul caracter), cat si fictiune (pentru ca situatiile sunt inventate). Desigur, situatia inventata de mine s-ar fi putut intampla aievea, cu o anumita sansa. Menirea mea a fost sa pregatesc aceasta sansa, prin care oamenii pot deveni propriii lor actori.
– Si ce se intampla in Bahrtalo?
– Filmul prezinta valorile unei prietenii adevarate, cu bune si cu rele, dintre doi est-europeni, tiganul gabor Lali, care ii saluta pe toti cu optimistul Bahrtalo!, si prietenul sau, plecati in Occident si ajunsi pana la piramidele egiptene. Ei cauta raspuns la intrebarea: Cum sa dai lovitura…? Dar nu prea reusesc. Ghinionul ii urmareste tot timpul, insa nu dispera, deoarece stiu ceva ce putini mai apreciaza in lumea de azi: sa se bucure de viata.
Am terminat filmul in decembrie 2007 si am vrut sa il prezint in cadrul unui festival important. L-am trimis la Cannes, dar nu a fost retinut, apoi in Cehia, unde pelicula a fost selectionata la sectiunea East of the West. Apoi a venit si premiul, acordat de un juriu format din conducatori de cinematografe din reteaua European Cinemas, care a incununat cel mai bun film european din cele 17 selectate in cele trei sectiuni ale festivalului.
– Despre ce premiu este vorba?
– Se numeste Europa Cinema Labels si este oferit regizorilor europeni pentru promovarea filmelor lor in reteaua de cinematografe Art, care dispune de peste 700 de sali de proiectie pe intreg continentul. Premiul este acordat doar in cadrul Festivalurilor de la Cannes, Berlin, Venetia si Karlovy Vary. Intr-un fel, calc pe urmele lui Corneliu Porumboiu, al carui A fost sau nu a fost a obtinut aceeasi distinctie in 2006 la Cannes. Nu intamplator il evoc, deoarece succesele obtinute de scoala romaneasca de film in ultimii ani m-au ambitionat. Sunt in legatura cu producatori tineri din tara si voi trimite cateva proiecte pentru concursurile organizate de Centrul National al Cinematografiei. Tot ce imi doresc acum poate fi sintetizat in replica simpaticului meu personaj Lali: “Bahrtalo!”.