Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Băieți deveniți prea devreme bărbați/ de Elisabeta Lăsconi

Ce poate fi mai cumplit decât uciderea unui copil? Poate faptul că ucigașul este tot un copil de 11 ani, pe care legea îl tratează ca pe oricare adult – arestare, apariția în instanță, avocat care se ocupă de apărare.

Elisabeta Lasconi · 30 ianuarie 2014 · 4 min de citit

Ce poate fi mai cumplit decât uciderea unui copil? Poate faptul că ucigașul este tot un copil de 11 ani, pe care legea îl tratează ca pe oricare adult – arestare, apariția în instanță, avocat care se ocupă de apărare. Copilul se numește Sebastian, are o familie înstărită, cu un tată puternic și o mamă spectaculoasă. Și, ca un contrapunct, avocatul lui, Daniel Hunter, a avut o copilărie sumbră, cu o mamă care se droga, salvat de o adopție, acceptată greu și dureros.

Tânărul avocat avea deja experiența cazurilor în care apărase puști de 15 ani acuzați c-au împușcat pe membrii unor bande sau puști care au recurs la jaf ca să-și cumpere droguri. Apărarea unui copil însă îl duce înapoi în trecut, iar pe cititor îl pune în fața unei justiții care nu trimite un copil la casa de corecție, ci îl judecă pentru fapta criminală. De aici vin și multele întrebări pe care începe să și le pună Daniel Hunter, observând comportamentul lui Sebastian.

Treptat, procesul în care îl apără pe Sebastian îi trezește lui Daniel Hunter amintirile cele mai apăsătoare ale propriei copilării. Se confruntă cu suferința și neputința de atunci, cu dragostea pentru o mamă fragilă, cu șansa de a avea o mamă adoptivă, șansă greu de înțeles și acceptat, când el are sentimentul datoriei de a-și apăra și ocroti mama cea adevărată și atât de neajutorată, incapabilă să crească un copil și să-și poarte și sieși de grijă, așa încât își pierde toate drepturile părintești.

Daniel Hunter navighează în zig-zag pe apele memoriei, din prezent spre trecut, înapoi în prezent. Pe de o parte, se regăsește pe el însuși în Sebastian, care-i divulgă violența tatălui și slăbiciunea mamei, pe de altă parte, trebuie să facă față morții celei care l-a adoptat. El a părăsit-o când a descoperit că l-a mințit, deși minciuna ei avea intenția de a-l proteja, dar atunci a considerat-o trădare, apoi a refuzat-o să o mai vadă, chiar și în ultimii ani când o boală fără leac o îndrepta spre moarte sigură.

Mama adoptivă l-a desemnat ca unic moștenitor, iar odată cu înmormântarea trecutul năvălește asupra lui și-l obligă să afle adevărul. Știa că nu fusese singurul copil ajutat de Minnie, dar n-avea habar de resortul ce-i punea în mișcare generozitatea. Își pierduse fetița într-un accident de mașină, din care ea scăpase cu viață, doar ca să îndure și altă încercarea, sinuciderea soțului, incapabil să suporte moartea fiicei lor. Așa că Minnie a purtat povara a două vinovății, căreia i s-a adăugat și cea pentru care a acuzat-o el.

Ce s-a petrecut pe terenul de joacă și care-i adevărul în privința lui Sebastian? Câtă inocență și câtă artă a manipulării posedă un copil de 11 ani? Există firi în care violența latentă se activează de timpuriu, încă din anii copilăriei? Sau există doar împrejurări în care violența din familie acționează ca model și factor de presiune și duce la exerciții de cruzime față de ceilalți pentru a testa puterea de a domina și de a supune pe altul propriei voințe?

Și întrebările ce-l vizează pe Sebastian alternează cu introspecțiile. Daniel Hunter călătorește în trecutul său ca printr-o țară unde are de străbătut ținuturi infernale, de acceptat șederi în purgatorii provizorii, iar oazele paradiziace se dovedesc de cele mai multe ori iluzorii. Într-un fel, rememorarea capătă funcția unei investigații în care el însuși s-ar fi putut afla în locul lui Sebastian, până înțelege limpede că-i datorează direct sau indirect mamei adoptive salvarea de răul ce amenința să-l acapareze.

Un debut fulminant, „Vinovatul” de Lisa Ballantyne, aduce în discuție o dramă cu care se confruntă mulți copii încă de timpuriu, indiferent de statutul familiei. Legați printr-o afecțiune puternică de mame, femei frumoase, dar fragile, băieții le văd bătute și terorizate de soți ori concubini, se simt datori să le apere. Și învățând să facă față violenței, ajung ei înșiși la violență, într-un proces psihologic amintind de faimoasa reflecție a lui Friedrich Nietzsche: dacă te uiți într-un abis, abisul se uită și el în tine.

Lisa Ballantyne, Vinovatul, traducere din limba engleză de Lucian Popa, Editura Trei, 2013, 504 pag.

Citește și