Balcanicii vor ca Grecia să rămână în zona euro - studiu
Românii sunt în general de părere că Grecia ar trebui să rămână în zona euro, chiar dacă se confruntă cu probleme majore, potrivit unui studiu efectuat de compania de cercetare Daedalus Millward Brown.
Românii sunt în general de părere că Grecia ar trebui să rămână în zona euro, chiar dacă se confruntă cu probleme majore, potrivit unui studiu efectuat de compania de cercetare Daedalus Millward Brown.
În cadrul studiului au fost chestionați oameni din România, Bulgaria, Serbia și Croația. În toate cele patru țări, persoanele cu vârste cuprinse între 55 și 65 de ani sunt în mai mare măsură susținătoare ale rămânerii Greciei în zona euro, potrivit Daedalus.
În România, 74,2% dintre respondenți au fost de părere că Grecia nu ar trebui să părăsească zona euro. Un procentaj mai mare de susținere s-a înregistrat doar în Bulgaria (79,8%). În Serbia (63,6%) și Croația (62,8%), respondenții s-au arătat mai critici la adresa Greciei, deși opinia majoritară susține apartenența elenilor la zona euro.
Sondajul Daedalus a folosit un eșantion de 1.196 persoane, cu vârste între 18 și 64 de ani, iar datele au fost culese în iunie 2012.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026