Baletul cel harnic

Compania de balet a Operei Nationale din Bucuresti a fost in mod cert mai “harnica” la premiere in aceasta stagiune decat colegii din aripa muzicala a mult-controversatei institutii de cultura a Capitalei. Cea mai recenta realizare poarta numele generic Seara de balet si cuprinde trei lucrari : Casa Bernardei Alba, Armonii trecute si Visul unei nopti de vara.

Sistemul spectacolului de balet compus din mai multe momente complet diferite (aspectul muzical fiind asigurat “pe banda” si nu de orchestra, pe viu) nu este nou. Ceea ce a impresionat in mod placut la recenta premiera a fost apelul la trei coregrafi cu personalitati artistice diferite.

Ioan Tugearu ne-a propus in Casa Bernardei Alba o evolutie dramatica a unor siluete solistice puternic individualizate, intr-un context scenografic (asigurat de Viorica Petrovici) subliniind contrastele cromatice, pe o dominanta alb-negru. Razvan Mazilu in rolul de travesti al Bernardei Alba a impus o partitura indrazneata, mai ales in solo-uri fiind extrem de convingator, pe o linie penduland intre aspectul dominator si cel tulburat-introspectiv. Dintre siluetele feminine care il inconjoara se desprind Loredana Salaoru (insinuanta, vesela si seducatoare, plina de viata) si Monica Alexandra Petrica, care deseneaza de aceasta data un personaj supus, cuminte, dar mustind de senzualitate. Un singur aspect mi se pare contestabil, cel al coloanei sonore, atat colajul muzical, cat si nefericit alesele interventii verbale, extrem de stridente in context, neraspunzand unor necesitati estetice.

Cu Armonii trecute in regia si coregrafia lui Laurentiu Guinea -cunoscut balerin roman stabilit in Spania – registrul expresiv se schimba, mai multe dintre mijloacele specifice baletului clasic fiind puse in valoare, dar intr-un ritm alert, intreaga montare exceland prin eleganta, bun gust si vitalitate. In centru s-au aflat Corina Dumitrescu si Ovidiu Matei Iancu, dificultatea partiturilor coregrafice nepunandu-le probleme celor doi. Chiar si la ansamblu am remarcat o implicare emotionala evidenta, fenomen nou ce dubleaza pozitiv densitatea evenimentelor coregrafice.

Visul unei nopti de vara pe muzica originala a lui Virgil Popescu ne conduce catre o alta zona, de la rafinamentul in nuante delicate trecandu-se la o opulenta a culorilor si miscarilor. Coregrafia lui Marc Bogaerts exceleaza si ea prin viteza si ritm (solicitand balerinilor toate resursele tehnice), dar aduce in plus tuse evidente de umor. Seninatatea muzicii este completata de calitatile actoricesti ale balerinilor, pe care le-am descoperit cu placuta surprindere. Vioiciune, haz, costume diverse (Adriana Urmuzescu) si virtuozitate coregrafica in roluri de caracter extrem de clar individualizate au pus in evidenta Loredana Salaoru, Monica Alexandra Petrica, Silvia Rotaru (un Puck inepuizabil), Eugen Dobrescu, Ovidiu Matei Iancu, Razvan Mazilu si lista nu se incheie aici. Singurul regret vine din faptul ca, dupa doua spectacole, aceasta tripla montare se va relua de-abia in ianuarie viitor.

Oricum, aerul proaspat adus de doua personalitati conectate la pulsul contemporan al baletului – Laurentiu Guinea si Marc Bogaerts – a avut un impact extrem de puternic asupra colectivului de solisti ai Operei bucurestene, care si-a pus in valoare talente actoricesti ascunse pana acum.