Banca Goldman Sachs iese de pe pietele emergente
Banca americana de investitii Goldman Sachs a inceput sa-si reduca expunerea fata de pietele emergente, temandu-se ca turbulentele de pe pietele globale de credit risca sa genereze o corectie "dureroasa" a activelor din America Latina, Europa de Est si cateva regiuni din Asia, scrie Telegraph
Banca americana de investitii Goldman Sachs a inceput sa-si reduca expunerea fata de pietele emergente, temandu-se ca turbulentele de pe pietele globale de credit risca sa genereze o corectie “dureroasa” a activelor din America Latina, Europa de Est si cateva regiuni din Asia, scrie Telegraph.
Intr-o serie de note trimise clientilor in ultimele zile, banca americana de investitii a recomandat marcarea profiturilor ca masura de precautie “pe termen scurt”. Indicele MSCI, ce masoara evolutia burselor din tarile emergente, a inregistrat o crestere de 28% de la mijlocul lunii august, cand a izbucnit criza subprime.
Avertismentele vor genera probabil semne de intrebare in cercurile bancare, din moment ce Goldman Sachs a condus ofensiva asupra economiilor emergente, inventand termenul BRICS pentru a descrie cvartetul format din Brazilia, Rusia, India si China.
Banca si-a inchis pozitiile pe actiuni braziliene si mexicane dupa ce a obtinut castiguri considerabile in ultima perioada de crestere, sperand sa reinceapa sa cumpere mai tarziu.
“Dupa cum a demonstrat ceea ce s-a intamplat in august, piata a inceput imediat sa se teama in legatura cu efectele problemelor financiare asupra cresterii economiei americane si a celei globale. Desi pe termen scurt actiunile pietelor emergente au fost afectate. Consideram ca marcarea profiturilor este o masura de prudenta”, au declarat bancherii de la Goldman. Banca a aratat ca realul brazilian este acum supraevaluat cu 28% in raport cu dolarul american, monedele fiind supraevaluate si in India (22%), Coreea (32%), Ungaria (42%), Polonia (60%) si Turcia (74%).
Goldman a anuntat ca ramane “foarte optimista” cu privire la evolutia pietelor emergente pe termen lung, dar a adaugat ca investitorii trebuie sa stie sa aleaga in acest moment. O mare parte a tarilor din Europa de Est si Centrala risca sa sufere o supraincalzire, infuziile de fonduri speculative generand uriase deficite de cont curent: 11,3% din PIB in Romania, 17% in Estonia si 25% in Letonia.
“Un motiv special de ingrijorare consta in faptul ca investitiile straine directe nete reprezinta numai aproximativ 25% din infuziile nete private in Europa emergenta, comparativ cu 50% in America Latina”, arata bancherii de la Goldman.
“Multe imprumuturi au fost intermediate de fonduri de hedging in cautare de randamente sporite. In mod clar, o alta criza de genul celei inregistrate in aceasta vara ar putea genera o reducere drastica a acestor tipuri de influxuri de capital”, adauga reprezentantii Goldman.
Alan Greenspan, fostul presedinte al bancii centrale americane, a aratat ca cele mai mari temeri sunt legate de piata Chinei, care a inregistrat o crestere de 270% in ultimul an, impingand raporturile pret/castiguri la 65.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026