Banca poloneză de stat PKO a intrat în febra achizițiilor
PKO Bank, cea mai mare bancă poloneză după active, este interesată de posibile achiziții atât în Polonia, cât și în Europa Centrală, și de aceea nu va plăti dividendele aferente anului 2009, a declarat directorul executiv Zbigniew Jagiello, citat de The Wall Street Journal.
PKO Bank, cea mai mare bancă poloneză după active, este interesată de posibile achiziții atât în Polonia, cât și în Europa Centrală, și de aceea nu va plăti dividendele aferente anului 2009, a declarat directorul executiv Zbigniew Jagiello, citat de The Wall Street Journal.
“Polonia și Europa Centală este regiunea unde am putea fi activi pe piața fuziunilor”, a declarat Jagiello.
Recent PKO, bancă deținută de stat, a luat parte la licitația pentru pachetul de control în cadrul Bank Zachodni, scos la vânzare de grupul irlandez Allied Irish Bank, dar a pierdut în fața spaniolilor de la Santander. Șeful PKO a dezmințit zvonurile privind o posibilă ofertă de achiziție a băncii cehe CSOB alături de asigurătorul PZU, de asemenea controlat de stat.
Jagiello mai are termen până pe 10 decembrie pentru a face o achiziție de proporții, iar dacă eșuează, mare parte din profitul pe 2009 va merge la acționari sub formă de dividende.
Totuși, analiștii sunt de părere că banca ar avea mai mult de câștigat dacă și-ar concentra activitatea asupra Poloniei și nu se va arunca pe piețe pe care nu le cunoaște.
Jagiello a mai declarat că se așteaptă ca banca sa să obțină un profit de 3 miliarde de zloți (750 mil. euro) în 2010. “Dacă nu apar situații neplăcute, planul nostru de a majora profitul cu un procent format din două cifre nu este în pericol”, a declarat șeful PKO.
Banca, cu active estimate la 17 miliarde de dolari (12,7 mld. euro), plănuiește o emisiune de obligațiuni în valoare de 800 de milioane de euro pentru a-și spori lichiditatea.
“După succesul emisiunii de euroobligațiuni a guvernului, am decis să ieșim și noi pe piețele financiare”, a declarat Jagiello.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026