Banca Transilvania cauta expunere mai mare pe IMM-uri
Banca Transilvania a lansat o noua varianta a Creditului "1 Ora" destinat intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), prin adaugarea unei componente pentru investitii la produsul lansat la inceputul acestui an. Pana in prezent creditul, despre care reprezentantii bancii spun ca se acorda in maximum o ora de la depunerea dosarului, acoperea doar necesarul de capital de lucru al IMM-urilor
Banca Transilvania a lansat o noua varianta a Creditului “1 Ora” destinat intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), prin adaugarea unei componente pentru investitii la produsul lansat la inceputul acestui an. Pana in prezent creditul, despre care reprezentantii bancii spun ca se acorda in maximum o ora de la depunerea dosarului, acoperea doar necesarul de capital de lucru al IMM-urilor.
Banca si-a propus de altfel o extindere semnificativa a activitatii pe segmentul IMM-urilor, in conditiile in care lansarea creditului le-a adus o crestere semnificativa a numarului de credite acordate.
“Dorim sa devenim numarul unu in segmentul IMM-urilor si avem toate resursele necesare pentru aceasta”, a spus Robert Rekkers, directorul general al bancii. El a aratat ca IMM-urile reprezinta 85% din sectorul privat din Romania, numarand 500.000 de firme active cu 2,5 milioane de angajati.
Creditul “1 Ora” se acorda in limita a 200 mil. lei (5.500 de euro) pentru capital de lucru si in limita a 500 mil. lei (13.800 de euro) pentru investitii. Creditele pentru capital de lucru se acorda pe o scadenta de pana la sase luni, iar scadenta celor pentru investitii poate ajunge pana la cinci ani.
Din luna martie, de la lansarea Creditului “1 Ora” banca a creditat 2.000 de clienti fata de 7.000 cat creditase din 1993. Reprezentantii bancii au precizat ca strategia bancii pentru sectorul IMM prevede lansarea unui nou produs pentru acesta in fiecare trimestru din urmatorii ani.
Banca si-a propus sa ajunga in anul 2007 la 65.000 de credite acordate fata de 7.000 in prezent si la 200.000 de clienti din randul IMM-urilor fata de 7.000 in prezent.
Conducerea bancii spera sa atinga o cota de piata de peste 50% pe segmentul IMM-urilor.
Banca detine o cota de piata de peste 3% dupa valoarea activelor. Principalul actionar al bancii este BERD cu o cota de 15% din actiuni, banca fiind controlata de un grup de oameni de afaceri din Cluj care detin fiecare sub 5% din actiuni.
Banca a inregistrat in primul trimestru o crestere de 40% a profitului brut, care s-a cifrat la 6,3 mil. euro. vlad.nicolaescu@zf.ro
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026