Banca Transilvania S.A.
Istoria băncii a început în Cluj-Napoca, în 1994, din inițiativa unor oameni de afaceri din Cluj. Ideea a fost aceea de a crea o bancă locală, un brand de Cluj. Spiritul antreprenorial al fondatorilor săi a determinat consolidarea poziției Bancii Transilvania, într-o primă etapă, în Cluj și, ulterior, la nivel regional.
Ultima actualizare: 24.06.2015
Nume companie: Banca Transilvania S.A.
CUI: 5022670
Registrul comerțului: J12/4155/1993
Simbol bursier: TLV
Domeniul de activitate: Bănci
Prezentarea companiei: Istoria Băncii Transilvania, al treilea jucător din sistemul bancar în funcție de active, începe în 1993, când un grup de antreprenori clujeni au înființat o bancă care să acopere doar zona Transilvaniei. Banca a plecat la drum cu doar patru milioane de dolari, iar în prezent are o capitalizare bursieră de 5 mld. lei (circa 1,2 mld. dolari).
În prima etapă, banca și-a orientat activitatea spre sectorul înteprinderilor mici și mijlocii și în scurt timp, datorită cererii pieței, s-a orientat și către segmentul de retail. În 1997, banca de la Cluj devine prima instituție bancară de pe piața locală care este listată pe bursa de la București. Atunci, banca avea o capitalizare de 17 mil. euro. Peste zece ani, capitalizarea era de 1,7 mld. euro. Însă în toamna anului 2008 lucrurile au început să se precipite pentru Banca Transilvania, ca și pentru alte instituții de credit.
Acum șapte ani, clujenii aveau o cotă de piață de 5,4% și erau pe locul șapte în sistem. Banca avea o expunere mare pe depozitele românilor și mai ales pe companiile românești și nu avea un acționar majoritar care ar fi putut să aducă fonduri în contextul în care criza ducea chiar la prăbușirea unor instituții internaționale de talie mult mai mare. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) este principalul acționar al băncii cu 14% din acțiuni, restul acțiunilor fiind împărțite la SIF-uri sau alte fonduri de investiții. Horia Ciorcilă, unul dintre fondatorii instituției de credit și în prezent președinte al consiliului de administrație, deține 5% din acțiuni.
În 2008, BNR intervine pentru Banca Transilvania „pentru a depăși problemele temporare de lichiditate“ și acordă un împrumut de urgență de circa 400 mil. lei (100 mil. euro), pentru care BT a garantat cu tot portofoliul de titluri de stat pe care îl deținea. Împrumutul a fost rambursat la începutul anului 2009, după ce BNR prelungise scadența pentru jumătate din sumă. Tot în 2008, BERD a acordat băncii o linie de finanțare de 100 mil. euro pentru creditarea firmelor mici și mijlocii.
Banca Transilvania a achiziționat Volksbank anul trecut, tranzacția fiind una dintre cele mai mari de pe piața bancară locală din ultimii zece ani. Prin preluarea Volksbank, Banca Transilvania ajunge la o cotă de piață de 13%, aproape de locul doi în piață, deținut în prezent de BRD.
Banca de la Cluj avea active de 35 mld. lei la finele anului trecut și a raportat un profit de 434 mil. lei în 2014, fiind una dintre cele mai profitabile instituții de credit. Sistemul bancar local a avut o pierdere de 4,3 mld. lei anul trecut. BT avea la finele anului trecut 60 de sucursale, 440 de agenții și circa 6.200 de angajați.
Anul înființării: 1993
Structură acționariat:
| Acționari | Procent |
| BERD | |
| Bank of Cyprus | |
| IFC – Divizie a Băncii Mondiale |
Produse / Servicii: conturi curente, carduri, credite, depozite, cash management, leasing
Sediul central: Str. G. Barițiu nr. 8, Cluj-Napoca, jud. Cluj
Contact de presă: Laura Petrehuș, director adjunct comunicare și PR – E-mail: laura.petrehus@btrl.ro
Contact relații cu publicul: Tel: 0264-407.150, 0264-407.151, 0264-407.152, Fax: 0264-407.179, E-mail: contact@bancatransilvania.ro, Web: www.bancatransilvania.ro
Linkurile companiei:
– site-ul companiei
– comunicate de presă
– relații cu investitorii
– informații financiare
– profilul / istoricul companiei
– management
– produse / servicii
– angajări / cariere
Management:
Date financiare (lei):
| Anul | Capital social | Profit net | Număr de angajați |
| 2007 | 611.079.770 | 339.971.436 | 4.976 |
| 2008 | 1.059.696.183 | 396.853.115 | – |
| 2009 | 1.086.337.883 | 61.935.038 | 5.499 |
| 2010 | 1.470.600.998 | 97.493.089 | 5.783 |
| 2011 | 1.773.658.066 | 131.870.976 | 6.051 |
Sursa: Ministerul Finanțelor, BNR
Cursul valutar BNR – serii anuale (link)
Ultimele articole despre companie:
18 iunie 2015 – Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, a vândut 23 de milioane de acțiuni ale băncii pentru a-și rambursa un împrumut
15 iunie 2015 – Sucursala BT din Italia vinde credite românilor care vor să-și cumpere locuințe în țară
10 iunie 2015 – Banca Transilvania și-a recompensat directorii cu 31 de milioane de acțiuni gratuite în ultimii ani
19.05.2014 – Cel mai mare bonus de acțiuni: Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, a încasat 1,9 mil. lei
16.05.2014 – Ciorcilă, recompensat cu acțiuni BT de peste 400.000 euro. Ce participație controlează președintele CA al băncii
16.05.2014 – Unul dintre fondurile mutuale ale Băncii Transilvania a vândut 100.000 de acțiuni ale băncii
15.05.2014 – Banca Transilvania: Evoluția profitului net trimestrial (2011-2014)
13.05.2014 – Banca Transilvania are apetit de „shopping“ de bănci sau portofolii
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026