Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Bancherii au bani si dau credite. Indiferent de temerile BNR si FMI

Cererea de credite va creste intr-un ritm exponential si pe parcursul anului viitor, in special din partea populatiei, un prag de saturatie urmand sa fie atins in 2005-2006, estimeaza Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB). "Aceasta cerere de credit de consum a explodat dupa o pauza de 12-14 ani

Razvan Voican · 26 noiembrie 2003 · 2 min de citit



Cererea de credite va creste intr-un ritm exponential si pe parcursul anului viitor, in special din partea populatiei, un prag de saturatie urmand sa fie atins in 2005-2006, estimeaza Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).



“Aceasta cerere de credit de consum a explodat dupa o pauza de 12-14 ani. Romanul a fost invatat sa cumpere in rate, si este un lucru foarte bun. Poate ca la anul creditele vor creste cu 100%. Nu vad ca in 2004 sa asistam la o saturatie a pietei, dar s-ar putea ajunge la un nivel de echilibru in 2005-2006”, a afirmat Ghetea, cu ocazia Forumului Bancar Roman, organizat de FinMedia.



In ciuda ingrijorarilor exprimate de banca centrala si Fondul Monetar International, bancherii continua sa sustina ca expansiunea creditului este naturala, iar normele de prudentialitate asigura o buna acoperire a riscului.



Mihai Bogza, viceguvernator al BNR, spune insa ca in urmatoarele zile vor fi anuntate “cateva masuri, convenite cu FMI, in legatura cu cresterea creditului neguvernamental”.



“Cred ca a indrepta intregul atac asupra sprijinirii prin credit a singurei parti viabile a economiei romanesti este foarte pagubitoare, pentru ca nu avem date statistice care sa coreleze deficitul de cont curent cu cresterea creditului neguvernamental”, a declarat recent Bogdan Baltazar, presedintele BRD.



La randul sau, Dan Pascariu, presedintele HVB Bank Romania, a apreciat marti ca eforturile BNR de a reduce creditul neguvernamental nu sunt justificate si nici nu au efectul scontat. “Masurile din ultimul an, inclusiv majorarea dobanzilor, nu au avut nici un efect. Piata nu este senzitiva la astfel de masuri si cred ca in urmatorul an creditele nu se vor reduce decat, eventual, printr-o saturare naturala”, a afirmat Pascariu.



De asemenea, presedintele HVB a mentionat ca structura comertului exterior nu justifica ideile pe care vor sa le acrediteze Banca Nationala sau Fondul Monetar International, intrucat deficitul comercial ridicat se regaseste la comertul cu produse agricole, in vreme ce creditele au alta destinatie.



Creditul neguvernamental a crescut in primele noua luni ale anului cu 33% in termeni reali. O dinamica mult mai accentuata a fost consemnata pe segmentul creditelor de consum, care au urcat cu 204%. Comparativ cu soldul creditelor de consum de la sfarsitul lunii septembrie 2002, volumul acestor finantari a crescut de patru ori.



Mai multi reprezentanti ai bancilor si chiar viceguvernatorul BNR Mihai Bogza au atras atentia asupra tendintei de revenire in prim plan a creditarii in valuta. In urma majorarii dobanzii de interventie a bancii cetrale, cu efect indirect asupra dobanzilor la creditele in lei, finantarile in valuta au cunoscut un avans mai mare decat cel al imprumuturilor in lei. “Masurile luate recent au constituit un stimul pentru intoarcerea la creditul in valuta, care tinde din nou sa creasca mai rapid decat creditul in lei, ceea ce ar putea deveni o problema”, a declarat Bogza. razvan.voican@zf.ro

Citește și