Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Bancherii au câștigat lupta pentru OUG 50

Bancherii au reușit să modifice Ordonanța 50 după propria voință, astfel că forma care va fi suspusă votului Camerei Deputațior, după aproape șase luni de dezbateri, le permite să mențină neschimbate costurile creditelor vechi.

Alexandra Chelu · 15 decembrie 2010 · 5 min de citit

Bancherii au reușit să modifice Ordonanța 50 după propria voință, astfel că forma care va fi suspusă votului Camerei Deputațior, după aproape șase luni de dezbateri, le permite să mențină neschimbate costurile creditelor vechi.

Ordonanța de urgență nr. 50/iunie 2010 privind creditele pentru consumatori se va aplica numai pentru împrumuturile vândute după intrarea acesteia în vigoare, în timp ce eliminarea comisionului de rambursare anticipată și anumite prevederi privind comunicarea modificărilor de costuri vor fi valabile și pentru creditele vechi.

Varianta aceasta, votată ieri de deputații din Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților, care tergiversaseră dezbaterile timp de două luni, lasă în aer transparentizarea costurilor pentru creditele vechi – indexarea dobânzilor în funcție de indici independenți și eliminarea anumitor comisioane – spre nemulțumirea clienților. Totuși, deputații au inclus un amendament propus de grupurile de clienți nemulțumiți, prin care băncile sunt obligate să le acorde debitorilor care nu înregistrează restanțe mai vechi de 45 de zile acces la refinanțare, fără alte costuri sau evaluări, la costurile din oferta curentă.

După finalizarea dezbaterilor în Comisie, proiectul de lege privind ordonanța urmează să fie supus votului plenului Camerei Deputaților, care are rol decizional și ulterior trimisă la Președinție spre promulgare.

Reprezentanții Partidului Național Liberal (PNL) au anunțat deja că vor contesta legea, dacă va fi promulgată în forma actuală, la Curtea Constituțională.

“Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență cu excepția dispozițiilor art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, a dispozițiilor art. 37 (1), art. 50-55, art 56 alin (2), art 57 alin (1) și (2), art. 66-69 și art. 70-71 din prezenta ordonanță de urgență”, prevede un amendament aprobat ieri de deputați. Amendamentul a fost aprobat cu 15 voturi pentru, cinci împotrivă și trei abțineri.

Pe ultima sută de metri chiar Guvernul și-a schimbat poziția, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Gheorghe Gherghina admițând în cadrul dezbaterilor că modificarea ordonanței – în sensul aplicării doar pentru creditele vândute după 21 iunie 2010 – este una din cerințele pentru continuarea acordului cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional.

“Vom încerca să reluăm la plen. (…) Dacă nu, vă spun de astăzi, ca să se știe, vom ataca la Curtea Constituțională legea de adoptare a acestei ordonanțe pentru că din punctul nostru de vedere sunt multe elemente de neconstituționalitate”, a spus Eugen Nicolăescu, deputat PNL.

Clienții sunt nemulțumiți

Clienții sunt nemulțumiți de această variantă de compromis, în condițiile în care sperau ca deputații să mențină neschimbată forma ordonanței, așa cum făcuseră în vară senatorii.

“Este o dezamăgire față de clasa politică și modul cum au abordat lucrurile, superficial și la presiunile organismelor internaționale și chiar ale ARB (Asociația Română a Băncilor – n. red.). Cetățeanul nu a apărut în vreun fel în schema lor de interese”, a comentat unul dintre liderii grupului de clienți ai Volksbank.

Intrarea în vigoare în vară a ordonanței a dus la apariția unei mișcări fără coordonare în rândul clienților nemulțumiți de costurile ridicate ale creditelor. În prezent, circa 1.500 de clienți ai BCR și Volksbank au mers în instanță, cu procese colective, prin care cer modificarea contractelor de credit.

Demersurile lor se bazează pe legi mai vechi privind protecția consumatorilor, astfel că modificarea ordonanței nu îi afectează direct. Totuși, instanțele au respins într-o primă fază cererile clienților de suspendare a plății ratelor pe perioada proceselor, iar termenele pentru judecarea fondului sunt programate abia în toamna următoare. “S-ar putea să crească numărul celor care merg în instanță, pentru că mulți așteptau ca ordonanța să vină și să limpezească anumite lucruri”, mai spune reprezentantul clienților Volksbank.

ANPC nu poate suspenda activitatea de creditare, dar poate cere modificarea contractelor

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, inițiatoarea Ordonanței 50 și instituția care se ocupă de aplicarea noilor reglementări, nu va putea să suspende activitatea de creditare pentru bănci, așa cum își propusese inițial, însă inspectorii săi vor putea să ceară aducerea contractelor de credit în cadrul legal.

“Odată cu aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, agentul constatator poate propune una dintre următoarele măsuri complementare: 1. suspendarea derulării campaniei publicitare care încalcă prevederile articolelor 8 și 9, până la intrarea în legalitate; 2. aducerea tuturor contractelor similare în conformitate cu prevederile legale, în termen de 30 de zile”, potrivit alineatului 1 al unui amendament pentru modificarea articolului 89 din OUG 50/2010 privind creditele acordate populației, aprobat miercuri de către deputații din Comisia de buget, finanțe și bănci.

Amendamentul prevede că măsura complementară propusă se dispune prin ordin emis de conducătorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care poate fi contestat la instanța de contencios administrativ.

“(4) Creditorii sunt obligați să informeze BNR în termen de două zile lucrătoare despre sancțiunile ce le-au fost aplicate de ANPC pentru încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență. BNR are în vedere în activitatea de supraveghere prudențială a creditorilor informațiile primite”, potrivit alineatului 4 la mendamentul de modificare a articolului 89.

Amendamentul citit inițial de vicepreședintele ANPC Samuel Calotă prevedea ca agentul constatator să poată propune și suspendarea activității de creditare, pe tipuri de produse de creditare, până la intrarea în legalitate, măsura urmând să fie dispusă doar de BNR. Amendamentul a fost respins.

Citește și