Versiunea completă
Business Internaţional

Bancherii cer implicarea directă a UE și FMI în privatizările din Grecia

Programul de privatizări din Grecia ar avea șanse mai mari de succes dacă Europa și FMI s-ar implica direct, potrivit bancherilor care au legătură cu acest proces, relatează Reuters.

Anca Dumitrescu - Mediafax · 26 mai 2011 · 2 min de citit

Programul de privatizări din Grecia ar avea șanse mai mari de succes dacă Europa și FMI s-ar implica direct, potrivit bancherilor care au legătură cu acest proces, relatează Reuters.

Supravegherea privatizărilor de către Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional ar conferi programului de vânzare a unor active de 50 de miliarde de euro un sens al urgenței care lipsește politicienilor locali, consideră bancherii.

“Cea mai bună soluție este ca deciziile să fie luate de o agenție independentă”, a spus unul dintre bancheri.

El a arătat că politicienii locali tergiversează procesul pentru că știu că populația este împotriva privatizărilor.

“Cred că există șanse bune pentru stabilirea unei implicări externe, iar lucrurile să evolueze bine în curând”, a spus bancherul.

Băncile de investiții vor avea un rol important în vânzările de active, dar mai multe persoane implicate în proces au afirmat că fermitatea din partea comunității internaționale ar fi binevenită.

“Ce rost are desemnarea unor bănci dacă nu există un vânzător motivat?”, s-a întrebat bancherul.

Deutsche Bank, Credit Suisse, Credit Agricole, Societe Generale, Rothchild și numeroase alte bănci au fost mandatate, dar nicio bancă nu a fost însărcinată cu cordonarea activităților.

Grecia va înființa un fond pentru activele care vor fi vândute, iar politicienii europeni au insistat pentru supravegherea internațională a acestuia de către Comisia Europeană, FMI și posibil de către Banca Centrală Europeană.

O delegație a acestor instituții se află în prezent la Atena pentru a evalua finanțele țării și este probabil să se discute și despre acest fond, ale cărui active ar putea fi folosite și ca garanții pentru noi împrumuturi.

Grecia a anunțat în această săptămână un program de vânzare a participațiilor statului la companii precum Piraeus Port, operatorul de telecomunicații OTE, banca de economii a poștei și Loteria de stat, în cadrul unui program de privatizări de 50 de miliarde de euro care va fi aplicat până în 2015.

Ministrul de stat, Haris Pamboukis, a declarat în această săptămână că este reticent în privința unei implicări externe totale, chiar dacă este “un susținător înfocat” al oricărui sprijin tehnic din afara țării.

Citește și