Bancherii încearcă să reia creditarea companiilor
Semnalele pozitive apărute în economie în ultima perioadă au ajuns la investitorii străini, care se uită mult mai atent la oportunitățile existente pe piața locală, au spus participanții la un seminar organizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu Alpha Bank, casa de avocatură Salans și compania de consultanță Ensight.
Semnalele pozitive apărute în economie în ultima perioadă au ajuns la investitorii străini, care se uită mult mai atent la oportunitățile existente pe piața locală, au spus participanții la un seminar organizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu Alpha Bank, casa de avocatură Salans și compania de consultanță Ensight.
“Vedem o accelerare a producției industriale, iar exporturile s-au apropiat de importuri, ceea ce a condus la un deficit de cont curent foarte mic. Este pentru prima dată în ultimii ani când analiștii străini pun aceste vești pozitive în rapoartele de cercetare pe care le trimit investitorilor”, a declarat Sergiu Oprescu, președintele executiv al Alpha Bank.
Bancherii susțin că firmele care produc bunuri pentru export sunt depășite de cerere și au deja planuri pentru extinderea capacităților de producție, ceea ce se reflectă în cererea de credite pentru investiții.
Sunt însă în continuare sectoare economice cu probleme, unde companiile sunt supraîndatorate și au probleme cu rambursarea finanțărilor pe fondul scăderi cifrelor de afaceri.
“Principala problemă a ultimilor doi ani este aceea că jucătorii din economia reală nu au putut depune proiecte bancabile din cauza scăderii garanțiilor și a unui grad ridicat de îndatorare”, consideră Bogdan Olteanu, viceguvernatorul BNR.
Între timp, băncile tentează clienții concurenței cu credite de refinanțare și se ocupă de administrarea portofoliilor de împrumuturi neperformante.
“Dorința noastră este ca după doi ani de criză în bilanțurile băncilor să rămână doar activele bune”, spune Radu Ghețea, președintele Asociației Române a Băncilor (ARB) și al CEC Bank.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026