Bancherii scumpesc creditele și în lei, și în euro
Cu 1,5 puncte procentuale s-au scumpit creditele în euro pentru persoane fizice în luna iulie, dobânda medie de pe piață sărind la 7,31%. Tind să se împlinească astfel amenințările bancherilor care spuneau că dacă sunt obligați să ieftinească creditele vechi, le scumpesc pe cele noi.
Cu 1,5 puncte procentuale s-au scumpit creditele în euro pentru persoane fizice în luna iulie, dobânda medie de pe piață sărind la 7,31%. Tind să se împlinească astfel amenințările bancherilor care spuneau că dacă sunt obligați să ieftinească creditele vechi, le scumpesc pe cele noi.
De asemenea, se confirmă grija pentru consolidarea marjelor de dobândă, devenite principala sursă de câștig pentru bănci. În iulie a crescut cu 0,7 puncte procentuale și dobânda medie la creditele noi în euro pentru companii.
Mișcarea de scumpire este vizibilă și în cazul creditelor în
moneda națională, deși BNR a menținut dobânda-cheie la 6,25% pe an,
iar Ministerul Finanțelor s-a încăpățânat să plafoneze dobânda la
titluri de stat la 7% pe an. Astfel, dobânda medie la creditele noi
în lei pentru populație a crescut în iulie la 12,14% pe an, cu 0,4
puncte față de nivelul din iunie. Totuși, rămâne sub nivelul din
martie.
La creditele pentru companii dobânda medie a urcat cu 0,85 puncte
procentuale, ajungând la 12,02%. În cazul creditelor în lei
creșterea de dobânzi poate fi pusă pe seama inflamării presiunilor
inflaționiste.
Unele bănci au majorat și dobânzile la depozite, care au ajuns în
prezent chiar la peste 8% în prezent. Preocupate de menținerea
marjelor, băncile majorează automat și dobânzile la credite.
În acest context, discuția privind nivelul cererii de credite
rămâne fără obiect atât timp cât veniturile continuă să scadă atât
în cazul persoanelor fizice, cât și al companiilor și astfel
accesul la finanțare se restrânge din ce în ce mai mult.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026