Bancile au avut de lucru toata vara
Piata valutara interbancara s-a confruntat in august cu unul dintre cele mai ridicate volume de tranzactionare cel putin de la inceputul anului - cererea de valuta fiind de 3,41 mld.$ iar oferta de 3,39 mld.$, se arata intr-o analiza a Bancii Nationale a Romaniei (BNR)
Piata valutara interbancara s-a confruntat in august cu unul dintre cele mai ridicate volume de tranzactionare cel putin de la inceputul anului – cererea de valuta fiind de 3,41 mld.$ iar oferta de 3,39 mld.$, se arata intr-o analiza a Bancii Nationale a Romaniei (BNR).
Potrivit sursei citate, lichiditatea ridicata a pietei valutare s-a datorat exclusiv operatiunilor bancilor – care au tinut aproape 73% din oferta totala si 72,5% din cererea totala.
“Participarea extrem de activa a bancilor pe segmentul valutar a avut ca motivatie, pe de o parte, acoperirea necesarului lor de moneda nationala si onorarea solicitarilor clientilor si, pe de alta parte, specularea momentelor de apreciere accentuata a monedei unice europene fata de dolar”, explica banca centrala. In perioada iulie-august raportul euro/dolar a avut fluctuatii foarte ridicate pe pietele internationale, depasindu-se de mai multe ori paritatea.
Dupa o luna in care tranzactiile derulate de clientii nebancari au consemnat valori record, in august activitatea derulata de acestia a scazut in intensitate, piata valutara interbancara consemand in august un deficit de 15 milioane de dolari. Cu toate acestea, volumul vanzarilor, respectiv al cumpararilor de valuta ale persoanelor juridice, s-a situat peste valorile lunare consemnate in primul semestru al acestui an.
In acest interval persoanele fizice au efectuat pe piata interbancara vanzari nete de valuta. Sumele nete in devize achizitionate in luna august prin casele de schimb ale bancilor au atins cote record – 188 milioane de dolari.
O schimbare sensibila s-a consemnat in perioada analizata in structura pe valute a tranzactiilor derulate de clientii nebancari pe piata valutara: ponderea vanzarilor acestora in moneda euro s-a majorat la 47% din total (comparativ cu 41% in iulie de exemplu), in timp ce cumpararile lor in moneda euro s-au diminuat in termeni relativi (49% in luna august comparativ cu 53% in iulie).
Pe piata monetara, pe fondul modificarii regimului rezervelor minime obligatorii, principalii indicatori si-au amplificat fluctuatiile. Mai mult, ca urmare a unui excedent moderat dar cvasipermanent de lichiditate ratele dobanzilor pe piata interbancara au scazut. Volumul mediu zilnic al tranzactiilor interbancare a inregistrat o diminuare cu circa 3 procente, in timp ce soldul mediu zilnic al depozitelor interbancare a crescut cu 7%. Banca centrala a avut o prezenta mai redusa pe piata depozitelor, materializata in scaderea cu peste 25% a fluxului mediu zilnic al depozitelor atrase.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026