Bancile cauta bani "proaspeti" prin refinantarea creditelor ipotecare
Bancile cauta bani "proaspeti" prin refinantarea creditelor ipotecare
Indelung asteptata, noua legislatie privind piata creditului ipotecar va permite bancilor sa gaseasca solutii mai ieftine de finantare.
Doi dintre cei mai mari jucatori pe piata creditelor ipotecare, BCR si Bancpost, au in vedere emiterea de obligatiuni pentru refinantarea portofoliilor existente, o data ce pachetul legislativ necesar a fost promulgat marti de Presedintie si urmeaza sa apara in Monitorul Oficial.
“Desigur ca vom lua in considerare emisiunea de obligatiuni ipotecare. Decizia va fi luata in functie de costurile refinantarii prin aceasta metoda comparativ cu alte modalitati posibile”, a declarat Mihai Bogza, presedintele Bancpost.
“Avem masa critica de ipotecare pretabila, de circa 500 mil. euro, si ne-am gandit deja fie la emiterea de obligatiuni garantate cu portofoliul de credite, fie la securitizarea acestuia prin infiintarea unei societati speciale care sa-l preia si sa emita in schimb actiuni sau obligatiuni care sa intre in bilantul BCR”, spune Dan Bunea, presedinte executiv al BCR.
Bogza afirma ca adoptarea indelung asteptata a pachetului de legi privind securitizarea creeaza premisele unei cresteri mai rapide a pietei creditelor ipotecare, pentru ca bancile vor avea astfel posibilitatea sa isi elibereze resurse pentru reluarea procesului de creditare.
“Cred ca securitizarea mai poate aduce si alte avantaje: standardizarea metodologiilor de analiza a creditelor si a documentatiei acestora, constituirea unei piete de titluri de valoare pe termen lung, precum si dezvoltarea activitatii bursiere”, spune Mihai Bogza.
Dan Bunea a declarat ca produsele BCR sunt standardizate si nu asteapta decat regulamentele BNR si CNVM pentru a lua o decizie in privinta modalitatii de refinantare. El estimeaza ca piata locuintelor are nevoie de finantari de 3-5 mld. euro pentru a ajunge la standarde moderne, necesar care ar putea fi acoperit de banci in 2-3 ani.
Mihai Bogza afirma ca Bancpost a restructurat anul trecut sistemul de acordare a creditelor ipotecare prin aplicarea a trei principii: centralizare, specializare si automatizare. El spune ca nu este avuta in vedere infiintarea unei banci ipotecare, conform noii legislatii. “Nu intentionam sa mai modificam formula institutionala de acordare a creditelor ipotecare cata vreme cea existenta se dovedeste a fi un succes”, spune Bogza.
Cat priveste costul creditelor ipotecare in noul context creat de posibilitatea refinantarii, Eliza Radu, director de produse in cadrul Diviziei de retail a HVB Bank, spune ca in masura in care bancile vor utiliza cele doua solutii – emisiunea de obligatiuni sau securitizarea creantelor – se poate inregistra in viitor o diminuare a costului creditului.
“Acest lucru nu determina neaparat si o crestere a volumului creditelor, in conditiile in care restrictiile impuse de BNR se mentin”, a declarat Eliza Radu.
Ea spune ca si HVB va folosi toate oportunitatile oferite de noul pachet legislativ, inclusiv lansarea de obligatiuni ipotecare sau securitizarea de creante, in ideea de a le furniza clientilor un produs cat mai competitiv din punctul de vedere al costurilor.
HVB, care detine si o banca de economisire-creditare in domeniul locativ, nu se grabeste sa infiinteze si o banca ipotecara, decizia urmand a fi luata pe principiul eficientei din punctul de vedere al costurilor implicate si veniturilor obtinute.
Creditul ipotecar a inregistrat o contractie usoara in ianuarie, pe fondul unei scaderi sensibile a soldului imprumuturilor in valuta, care detin in continuare o pondere de aproape 90%. Creditele in lei au crescut, insa nu destul de mult pentru a putea acoperi restrangerea pe valuta.
La sfarsitul lui ianuarie, soldul creditului ipotecar era astfel de 1,4 miliarde de euro. Soldul creditului in valuta a coborat cu aproape 2%, pana la 4,58 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro). Finantarile in moneda locala au inregistrat o crestere cu 6%, de trei ori mai lenta decat in lunile anterioare.
Anul 2005 incepuse de asemenea cu o restrangere a finantarilor ipotecare, insa atunci ambele componente, pe valuta si pe lei au inregistrat descresteri, miscarea fiind mai evidenta in cazul celei din urma. Fata de ianuarie 2005, creditul ipotecar a crescut cu 58%.
-
Ediția 16 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 15 noiembrie 2026
-
Când timpul investit în tine nu mai este timp pierdutCe faci cu banii tăi? · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026