Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Băncile elene, la un pas de naționalizare după pierderile de 23 mld. euro

Pierderile masive ale băncilor din Grecia în urma recesiunii și a implicării în restructurarea datoriei statului sugerează că cele mai mari patru instituții de credit ale țării, sau cel puțin trei dintre acestea, se vor confrunta probabil cu naționalizarea, scrie cotidianul elen Kathimerini.

Marius Oncu - Mediafax · 23 aprilie 2012 · 4 min de citit

Pierderile masive ale băncilor din Grecia în urma recesiunii și a implicării în restructurarea datoriei statului sugerează că cele mai mari patru instituții de credit ale țării, sau cel puțin trei dintre acestea, se vor confrunta probabil cu naționalizarea, scrie cotidianul elen Kathimerini.

Subiectul are implicații majore pentru piața bancară locală având în vedere că în România sunt prezente toate băncile mari din Grecia – National Bank of Greece prin Banca Românească și EFG Eurobank prin Bancpost, iar Alpha Bank, Piraeus Bank și ATEbank sub brand propriu. Acestea cumulează circa 15% din activele sistemului bancar local, Alpha Bank și Banc­post fiind în top 10. De asemenea, adună peste 25% din capitalul social total din băncile din România.

Principalele partide politice din Grecia, creditorii internaționali și marii bancheri vor o recapitalizare a sectorului bancar cu fonduri de stat și private pentru a minimiza influența statului în funcționarea acestora.

“Totuși, pierderile masive înregistrate anul trecut ca urmare a implicării sectorului privat (în restructurarea datoriei statului – n.red.) și impactul recesiunii, evident în deteriorarea trendurilor privind calitatea activelor, sugerează că toate cele patru mari bănci din Grecia, sau cel puțin trei dintre acestea, se vor confrunta probabil cu naționalizarea în următoarele luni și trimestre”, potrivit unei analize a publicației elene.

Cele mai mari patru instituții de credit din Grecia, National Bank of Greece, Alpha Bank, EFG Eurobank și Piraeus Bank, au raportat rezultate extrem de slabe pentru anul trecut, cu pierderi totale de peste 28 mld. euro. Cea mai mare parte a pierderilor, 23 mld. euro, a rezultat din participarea băncilor la programul de ștergere a 100 mld. euro din datoria statului elen către creditorii privați.

Lovitura a fost suficient de puternică pentru a lăsa cele mai multe bănci cu capital propriu negativ. Potrivit bancherilor, instituțiilor de credit cu nivel negativ al capitalului nu le-ar fi fost permis să opereze dacă Fondul Elen de Stabilitate Financiară nu ar fi oferit asigurări că va furniza până la 18 mld. euro în total pentru viitoarele majorări de capital. Băncile considerate viabile de către Banca Greciei va trebui să se recapitalizeze până la începutul toamnei, cu un nivel minim al ratei de adecvare a capitalului de 9%.

Al doilea pachet de sprijin financiar pentru Grecia prevede 50 mld. euro pentru recapitalizarea băncilor și stabilizarea sistemului financiar. Fondul elen pentru bănci avea lichidități de 1,5 mld. euro și a primit recent 25 mld. euro de la fondul de urgență al zonei euro. A doua tranșă, de 23,5 mld. euro, va fi transferată în iunie.

Toți liderii politici și participanții din piața financiară sunt de acord că este imperativă consolidarea sectorului bancar pentru asigurarea creditării sectorului privat și stabilizarea economiei, astfel că este oarecum ironic că autoritățile nu au finalizat planul pentru recapitalizarea sectorului bancar până la 20 aprilie, termenul până la care băncile au fost nevoite să raporteze rezultate financiare.

Surprinzător, Ministerul de Finanțe a extins termenul din nou, până la sfârșitul lunii mai, de data aceasta doar pentru cele două bănci de stat, ATEbank și Hellenic Postbank, care par a se îndrepta spre restructurare.

Motivele politice și lipsa expertizei tehnice se află în spatele eșecului autorităților de a prezenta pe 20 aprilie planul de recapitalizare și deciziile pentru ATEbank și Hellenic Postbank, scrie Kathimerini.

Analiștii notează că propunerile vizând acordarea de condiții preferențiale capiatlului privat pentru a participa la recapitalizare ignoră regulile UE în privința concurenței și ajutoarelor de stat.

Unii specialiști afirmă chiar că autoritățile au subestimat necesarul de fonduri pentru recapitalizare și restructurare în cadrul primei tranșe, însă această informație nu a putut fi confirmată din surse oficiale.

În orice caz, se poate spune că spectrul naționalizării planează mai amenințător ca oricând asupra tuturor, sau măcar celor mai multe bănci elene, potivit publicației. Situația este și mai gravă dacă sunt luate în calcul necesarul suplimentar de capital rezultat din evaluarea portofoliilor, dar și alte riscuri.

Băncile contează pe vânzări de active și alte inițiative pentru a obține câteva miliarde de euro, însă analiștii pun sub semnul întrebării atragerea fondurilor așteptate în următoarele luni și trimestre, din diferite motive.

“După raportarea rezultatelor financiare pentru anul trecut, evitarea baționalizării este echivalentă cu o misiune imposibilă pentru unele bănci elene”, scrie cotidianul elen.


Citește și