Băncile implicate în scandalul LIBOR, sufocate de procese juridice, ar putea plăti daune de peste 150 mld. dolari
Băncile investigate pentru manipularea dobânzilor interbancare riscă plata unor daune de ordinul zecililor de miliarde de dolari, în urmă proceselor tot mai numeroase intentate împotriva lor de primării americane, asigurători, investitori și alte instituții de credit, relatează Wall Street Journal.
Reclamanții susțin că au fost păgubiți din cauza câștigurilor reduse obținute de pe urma obligațiunilor cu dobânzi scăzute artificial.
Numărul exact al proceselor nu este clar, dar a crescut tot mai mult în ultimele luni.
Acordul Barclays cu autoritățile de reglementare din Statele Unite și Marea Britanie, din luna iunie, în care a acceptat plata unei amenzi de 450 milioane de dolari, a dus la declanșarea unor noi procese împotriva băncii britanice și altor instituții financiare care sunt investigate, între care Bank of America, Citigroup și JP Morgan.
“Este numai începutul”, a declarat Michael Hausfeld, avocat la firma de avocatură Hausfeld din Washington.
Reclamanții nu vor câștiga ușor procesele împotriva băncilor, chiar dacă este probabil ca acestea să încheie acorduri de închidere a investigațiilor cu autoritățile de reglementare, pentru că trebuie să dovedească că au fost prejudiciați de manipularea dobânzilor interbancare, precum dobânda LIBOR de la bursa londoneză.
Unii investitori și analiști anticipează că băncile vor fi nevoite să plătească daune uriașe, în pofida dificultăților legale.
Astfel, Macquarie Research a estimat că băncile riscă plata unor despăgubiri de circa 175 de miliarde de dolari, pornind de la estimarea că dobânda LIBOR a fost subevaluată cu 0,4 puncte procentuale în perioada 2008-2009.
Alți analiști, precum cei de la firma Keefe, Bruyette & Woods, estimează că procesele legate de manipularea dobânzilor ar putea costa băncile circa 47,5 miliarde de dolari.
Este probabil ca aceste procese să dureze mai mulți ani, consideră analiștii, care se așteaptă la presiuni mari asupra băncilor pentru a încheia înțelegeri cel puțin pentru unele dintre acuzații.
Potrivit Morgan Stanley, băncile care riscă cele mai mari plăți de despăgubire sunt Deutsche Bank, Royal Bank of Scotland, Barclays, Bank of America și JP Morgan.
Reprezentanții acestor bănci nu au dorit să comenteze, sau nu au putut fi contactați.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026