Băncile împrumută 50 miliarde de dolari de la BCE, din cauza problemelor la finanțarea în monedă SUA
Băncile europene au împrumutat miercuri peste 50 miliarde de dolari de la Banca Centrală Europeană (BCE), prin prima ofertă de fonduri după reducerea costurilor de împrumut în colaborare cu alte cinci bănci centrale, iar situația reflectă problemele unor instituții de credit la finanțarea în dolari.
Băncile europene au împrumutat miercuri peste 50 miliarde de dolari de la Banca Centrală Europeană (BCE), prin prima ofertă de fonduri după reducerea costurilor de împrumut în colaborare cu alte cinci bănci centrale, iar situația reflectă problemele unor instituții de credit la finanțarea în dolari.
Marile bănci centrale din zona euro, SUA, Elveția, Marea Britanie, Canada și Japonia au anunțat măsuri coordonate săptămâna trecută pentru a asigura lichidități în dolari băncilor din afara Statelor Unite.
Băncile din Europa au probleme mai mari în a obține finanțări în dolari de pe piață, din cazua temerilor privind expunerea acestora la criza datoriilor suverane, potrivit reuters.
BCE a anunțat că băncile au cerut 50,7 miliarde de dolari pe perioadă de 84 de zile și 1,6 miliarde de dolari pentru o săptămână. Cererea a depășit așteptările de zece miliarde de dolari ale traderilor consultați de Reuters.
Valoarea ridicată a cererii a fost atribuită de traderi problemelor din țările lovite de criza datoriilor.
Întrucât costurile de finațare de la BCE au fost reduse, parte a programului coordonat cu celelalte bănci centrale, licitația de fonduri a devenit mai atractivă pentru băncile comerciale, iar costurile pentru împrumuturile pe trei luni au fost aproape de cele din piața interbancară.
Rata Libor la trei luni, un indicator pentru costurile la care se împrumută băncile între ele, a atins 0,53775%, nivel întâlnit ultima dată la mijlocul anului trecut, când s-a accelerat criza datoriilor. BCE speră ca prin asigurarea de lichidități în dolari să determine reducerea acestor costuri.
Analiștii consideră că operațiunile în dolari sunt benefice, dar impactul permanent al acestor aeste supraestimat.
“Ceea ce contează este ce va face BCE la ședința de poltică monetară de joi, mai ales în privința operațiunilor de refinanțare pe termen lung și a regulilor pentru garanții. Ar fi util în prezent dacă am avea astfel de finanțări cu maturitate mai lungă”, a declarat economistul Societe General, Michala Marcussen.
BCE ar putea anunța operațiuni de refinanțare cu perioade foarte lungi, de doi sau chiar trei ani la reuniunea de politică monetară de joi.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026