Versiunea completă
Business Internaţional

Băncile spaniole recurg la artificii pentru a-și acoperi din pierderi

Băncile spaniole își vând filiale de valoare și caută sprijinul guvernului pentru a găsi chiriași pentru locuințele executate silit în cadrul eforturilor de a-și consolida situația pe fondul problemelor cu care se confruntă, scrie The Wall Street Journal.

Catalina Apostoiu · 28 octombrie 2010 · 3 min de citit

Băncile spaniole își vând filiale de valoare și caută sprijinul guvernului pentru a găsi chiriași pentru locuințele executate silit în cadrul eforturilor de a-și consolida situația pe fondul problemelor cu care se confruntă, scrie The Wall Street Journal. Printre principalele strategii folosite de bănci se numără vânzarea și reînchirierea filialelor, ce le permite acestora să înregistreze câștiguri rapide prin care-și pot acoperi pierderile. În plus, băncile duc o luptă strânsă pentru depozite.

Recurgerea la astfel de manevre indică faptul că băncile Spaniei sunt încă sub presiune deși au trecut testele de stres europene în iulie, teste ce au întărit încrederea în sector. Costurile pe care acestea le suportă pentru emiterea de obligațiuni pe piețe sunt încă ridicate.

Între timp, șomajul de 20% din Spania și declinul neîntrerupt al pieței imobiliare au dus la o creștere a creditelor cu probleme din bilanțurile băncilor, iar creditarea rămâne modestă.

Creditele cu probleme din sistemul bancar spaniol au atins un nou maxim de 102,5 miliarde de euro în august, ceea ce ar putea pune în pericol ratingul de credit al instituțiilor financiare ale țării, potrivit agenției de evaluare financiară Moody’s. Creditele cu probleme au atins cea mai ridicată pondere din totalul creditelor din 1996, 5,6%, conform agenției.

Vânzarea și reînchirierea de proprietăți au reprezentat o metodă eficientă pentru bănci de a înregistra câștiguri într-un mediu de business dificil, spun analiștii. Totuși, unii analiști spun că aceasta ar putea fi o modalitate nesustenabilă de a ține pierderile departe și ar putea în ultimă instanță întârzia redresarea sectorului bancar spaniol. De la începutul acestui an, băncile au promovat viguros tranzacțiile cu proprietăți pe propriile website-uri, oferind în unele cazuri finanțare 100% și alte facilități pentru credite ipotecare în încercarea de a vinde numeroasele proprietăți acumulate.

Cum piața imobiliară rămâne modestă, băncile încearcă acum să închirieze o parte din locuințe. Băncile nu sunt nevoite să constituie la fel de multe provizioane pentru activele închiriate. Guvernul spaniol încearcă să vină în ajutor. Sociedad Publica de Alquiler a fost creată pentru a contribui la găsirea de potențiali chiriași cu venituri scăzute pentru apartamentele goale.

Rezultatele pe trimestrul trei raportate până acum de băncile spaniole dezvăluie presiunile la care este supus sectorul. Băncile mijlocii Banco Espanol de Credito sau Banesto, Banco Sabadell și Bankinter au înregistrat toate scăderi ale profiturilor și creșteri ale creditelor neperformante.

Analiștii anticipează probleme similare pentru cele mai mari bănci ale Spaniei, BBVA, care a raportat un profit în scădere cu 17 procente, până la 1,14 miliarde de euro și Santander. Aceste bănci sunt totuși mai bine poziționate pentru a face față presiunilor legate de marje și credite cu probleme din Spania grație operațiunilor globale.

Totuși, analiștii spun că ambele bănci sunt așteptate să anunțe pierderi în creștere legate de credite în trimestru. Executivii bancari spun că dificultățile vor continua o perioadă.

Citește și