Versiunea completă
Business Internaţional

Băncile sunt obligate să se fortifice, dar abia din 2018

Dupa ce au calmat piețele cu rezultatele testelor de stres aplicate băncilor europene, bancherii centrali și organismele de reglementare au ajuns la un acord preliminar privind noi standarde care să reasigure stabilitatea sistemului financiar mondial, scrie The New York Times.

Cristina Roșca · 27 iulie 2010 · 2 min de citit

Dupa ce au calmat piețele cu rezultatele testelor de stres aplicate băncilor europene, bancherii centrali și organismele de reglementare au ajuns la un acord preliminar privind noi standarde care să reasigure stabilitatea sistemului financiar mondial, scrie The New York Times.
Potrivit noilor condiții, băncile va trebui să majoreze rezervele de capital și să ridice ștacheta pentru lichidități pentru a fi astfel protejate în eventualitatea unor noi șocuri neașteptate.
Regulile, stabilite după lungi negocieri, nu vor intra în vigoare în Europa în următorii șapte ani. În Statele Unite însă, acestea ar putea intra în vigoare încă de anul viitor.
Potrivit planului, băncile au timp până în 2018 pentru a îndeplini cerința de a deține cel puțin 3 dolari pentru fiecare 100 de dolari pe care îi împrumută. Aceasta va fi prima limită impusă la nivel mondial băncilor. Rămâne însă de stabilit ce ajustări se vor face metodei de calcul a activelor unei bănci.
Reglementările mai dure au rolul de a evita o repetare a crizei financiare actuale, însă ar putea avea și un efect advers, blocarea creditării. Rezultatul final va depinde de următoarea decizie a comitetului, care se va reuni în toamnă, privind valoarea minimă permisă pentru capitalul de bază (Tier 1) raportat la activele ajustate la risc. Cu cât limita va fi mai mare, cu atât impactul va fi mai mare.
Panelul a căzut de acord să permită ca o serie de active, inclusiv pachete minoritare de acțiuni deținute în cadrul altor companii financiare, să fie contorizate la capitolul capital de bază, potrivit unei declarații oficiale.
Franța și Germania au fost cele mai active susținătoare ale relaxării regulilor propuse de Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel în luna decembrie a anului trecut. Cele două state se tem că băncile și economiile lor nu vor putea suporta povara înăspririi regulilor până în momentul în care situația își revine, potrivit bancherilor, organismelor de reglementare și lobbiștilor care au participat la discuții. Statele Unite, Elveția și Marea Britanie s-au menținut ferme pe poziție.

Citește și