Bancnota preferată a falsificatorilor
Cele mai multe falsuri, peste 2.600 de bucăți, au fost înregistrate în cazul bancnotelor de 10 lei, fiind urmate de bancnotele de 100 de lei, care au contabilizat 1.650 de imitații, arată datele BNR.
Cele mai multe falsuri, peste 2.600 de bucăți, au fost înregistrate în cazul bancnotelor de 10 lei, fiind urmate de bancnotele de 100 de lei, care au contabilizat 1.650 de imitații, arată datele BNR.
Falsurile bancnotelor de 10 lei au fost și cel mai bine realizate, apropiindu-se de forma autentică.
„Materialul plastic pe care au fost imprimate bancnotele false de 10 lei s-a apropiat ca aspect și textură de substratul autentic, iar falsurile bine realizate ar fi putut duce în eroare utilizatorii neavizați. Majoritatea falsurilor depistate în circulație au fost realizate însă pe hârtie, uneori cu fereastră transparentă imitată rudimentar“, explică specialiștii BNR.
Structura bancnotelor neautentice s-a modificat în 2012. Dacă în anul precedent cele mai multe falsuri se înregistrau în cazul bancnotelor de 100 de lei, anul trecut numărul acestora s-a înjumătățit, în schimb imitațiile bancnotelor de 10 lei au urmat un trend ascendent și au totalizat 2.672 de exemplare, ceea ce înseamnă un plus de 40%.
Banca Națională a descoperit în 2012 un număr de 4.575 de falsuri în lei, cu aproximativ 20% mai puține decât anul trecut, când au fost identificate 5.700 de exemplare neautentice. Valoarea totală a bancnotelor false a fost de peste 230.000 de lei.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026