Banii proaspeti revigoreaza pietele de vopsele si BCA
Afaceri in crestere, marje de profit atractive, consum inca la un nivel scazut, cerere mare si sustenabila pe termen lung. Toate acestea conjugate cu nevoia de fonduri necesare pentru cresterea capacitatilor de productie reprezinta reteta ideala pentru fondurile de investitii cu capital de risc
Afaceri in crestere, marje de profit atractive, consum inca la un nivel scazut, cerere mare si sustenabila pe termen lung. Toate acestea conjugate cu nevoia de fonduri necesare pentru cresterea capacitatilor de productie reprezinta reteta ideala pentru fondurile de investitii cu capital de risc.
Patru din primii sapte administratori de fonduri de pe piata au acum in portofoliu afaceri din sectorul productiei de materiale de constructii.
Advent si Oresa Ventures nu erau pana in urma cu un an active in acest sector, iar acum detin doi dintre primii patru producatori de lacuri si vopsele din Romania.
Mai exact, trei din cele mai mari companii de profil sunt in portofoliul fondurilor de investitii – Policolor Bucuresti, Dufa Romania si Guzu Chim.
NCH Holdings, cel mai mare administrator de fonduri de pe piata, are de ani buni in portofoliul sau producatorul de BCA Elpreco Craiova, care aduce randamente bune.
Sectorul productiei de BCA este curtat intens insa in ultimii doi ani atat de investitori strategici, cat si de cei financiari. Aproape ca nu exista producator mare de BCA in Romania, de la Simcor Oradea la Macon Deva, la usa caruia sa nu fi batut investitori dornici sa preia afacerea.
Fondul american de investitii Advent International a facut in toamna anului trecut una dintre cele mai mari achizitii pe piata de profil, preluand afacerea Dufa Romania in cadrul unei tranzactii de 17 – 18 milioane de euro.
La inceputul lunii mai, fondul de venture capital suedez Oresa Ventures a anuntat preluarea unui pachet de actiuni la producatorul de lacuri si vopsele Guzu Chim, in urma unei tranzactii de 9 milioane de euro.
Oresa a preluat 49% din Guzu Chim, o buna parte a banilor din tranzactie fiind pompati in companie pentru dezvoltarea afacerii. Kober din Piatra Neamt, fostul lider al industriei de vopsele, situat anul trecut pe locul al doilea dupa cifra de afaceri, a ramas singurul jucator de top in care nu este prezent un investitor financiar.
Aurel Kober a fondat si a dezvoltat afacerea in anii ”90, aducand-o pana pe pozitia de cea mai mare firma de profil, anuntand la un moment dat chiar planuri de a face exporturi puternice in Ungaria.
Si Kober a fost contactat cu propuneri de achizitie de catre jucatori din industrie, insa compania a ramas si acum o afacere de familie, asa cum au fost la origine multi dintre operatorii de profil.
Liderul actual al pietei, Policolor este controlat de catre fonduri de investitii inca de la finele anilor ”90.
Aici, lucrurile au stat diferit, fondurile cautand cea mai buna oportunitate de exit. Au existat in repetate randuri tatonari cu jucatori strategici, unii chiar de talie mondiala.
Investitorii cu apetit pentru risc, dar si profit, au avut in ultimul deceniu un rol mai mult decat benefic la nivelul economiei, si implicit asupra companiilor de pe piata constructiilor.
Unele structuri au fost puse la punct de la zero, altele existau inca de dinainte de anul 1989, insa intrarea fondurilor a adus invariabil restructurari, cresterea eficientei, schimbarea strategiilor si repozitionarea acestor companii fata de piata, tintind pozitiile de top.
Unele afaceri din domeniu erau in pragul falimentului, asa cum s-a intamplat cu producatorul de placi ceramice Sanex Cluj in anul 1999.
Compania a fost achizitionata de catre un vehicul de investitii, care avea in spate fonduri de investitii, care a salvat compania, a redus personalul, a investit in retehnologizare si a facut din Sanex o afacere profitabila.
Investitorii financiari au vandut apoi afacerea in aprilie 2004 catre compania austriaca Lasselsberger in cadrul unei tranzactii de aproximativ 12 milioane de euro.
Sub conducerea austriecilor insa, Sanex a inregistrat reduceri drastice ale profitabilitatii, iar afacerile aproape s-au injumatatit.
Fondurile de investitii cauta acum oportunitati pe piata materialelor de constructii nu numai in productie, ci si in retelele de distributie.
Recent, Delta Distribution a atras in afacere un vehicul de investitii olandez, care acum detine 45% din companie.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026